locuri de locuit: Termenul grecesc monḗ apare doar aici și în Ioa 14:23. Deși termenul a fost folosit uneori în literatura laică cu referire la un loc de popas sau de odihnă pentru călători, majoritatea bibliștilor sunt de acord că, în acest context, Isus promitea locuri de locuit permanente în casa Tatălui său, în cer, unde avea să meargă. Pentru a le putea pregăti un loc discipolilor, Isus trebuia să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu și să-i prezinte valoarea sângelui său. (Ev 9:12, 24-28) Abia după aceea era posibil ca oamenii să îl urmeze în cer. (Flp 3:20, 21)

să vă pregătesc un loc: Această pregătire presupunea ca Isus Cristos să valideze noul legământ, înfățișându-se înaintea lui Dumnezeu și prezentându-i valoarea sângelui său. De asemenea, ea presupunea ca Isus să primească putere regală. După aceea urma să înceapă învierea cerească a continuatorilor săi unși. (1Te 4:14-17; Ev 9:12, 24-28; 1Pe 1:19; Re 11:15)

Eu sunt calea, adevărul și viața: Isus este calea deoarece numai prin el este posibil să ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune. În plus, doar prin el oamenii se pot împăca cu Dumnezeu. (Ioa 16:23; Ro 5:8) Isus este adevărul în sensul că tot ce a spus și a făcut a fost în conformitate cu adevărul. De asemenea, el a împlinit numeroase profeții care dezvăluie rolul său central în realizarea scopului lui Dumnezeu. (Ioa 1:14; Re 19:10) Aceste profeții „prin el au devenit «da»”, adică s-au împlinit. (2Co 1:20) Isus este viața deoarece, prin intermediul răscumpărării, el a făcut posibil ca omenirea să obțină „adevărata viață”, sau „viața veșnică”. (1Ti 6:12, 19; Ef 1:7; 1Io 1:7) El se va dovedi a fi „viața” și pentru milioane de oameni care vor fi înviați și vor avea perspectiva de a trăi veșnic în Paradis. (Ioa 5:28, 29)

arată-ni-l pe Tatăl: Din câte se pare, Filip voia ca Isus să le arate lui și celorlalți discipoli o manifestare vizibilă a lui Dumnezeu, asemenea celor pe care le văzuseră Moise, Ilie și Isaia în viziune. (Ex 24:10; 1Re 19:9-13; Is 6:1-5)

Cine m-a văzut pe mine l-a văzut și pe Tatăl: Cererea lui Filip, consemnată în Ioa 14:8, sugerează că el voia ca Isus să le arate lui și celorlalți discipoli o manifestare vizibilă a lui Dumnezeu, asemenea celor pe care le văzuseră Moise, Ilie și Isaia. (Ex 24:10; 1Re 19:9-13; Is 6:1-5) Slujitorii lui Dumnezeu care au primit acele viziuni nu l-au văzut efectiv pe Dumnezeu. (Ioa 1:18) Mai degrabă, au văzut gloria lui Dumnezeu prin intermediul unui reprezentant îngeresc al Său ori prin intermediul altor lucruri care dezvăluiau puterea Sa. (Ex 33:17-23) Răspunsul lui Isus arăta că Filip văzuse deja ceva mai bun decât o viziune a lui Dumnezeu. Întrucât Isus a reflectat în mod perfect personalitatea Tatălui său, a-l vedea pe Isus echivala cu a-l vedea pe Dumnezeu însuși. (Mt 11:27) Discipolii ‘l-au văzut pe Tatăl’ în sensul că au perceput personalitatea, voința și scopul lui Dumnezeu prin ceea ce a spus și a făcut Isus. Prin urmare, când Biblia îl descrie pe Isus – iubirea pe care le-a arătat-o prietenilor săi, compasiunea care l-a îndemnat să-i vindece pe alții, empatia care l-a făcut să verse lacrimi și modul său impresionant de a preda –, cititorul și-l poate imagina pe Tatăl său, Iehova, spunând și făcând exact aceleași lucruri. (Mt 7:28, 29; Mr 1:40-42; Ioa 11:32-36)

de la mine: Sau „din proprie inițiativă”. Fiind Reprezentantul Principal al lui Iehova, Isus ascultă întotdeauna glasul Său și transmite ceea ce îi poruncește El.

lucrări mai mari decât acestea: Isus nu voia să spună că discipolii aveau să facă miracole mai mari decât ale sale. Mai degrabă, el recunoștea cu umilință că ei aveau să efectueze o lucrare de predicare și de predare mai amplă. Continuatorii săi aveau să parcurgă un teritoriu mai mare, să ajungă la mai mulți oameni și să predice o perioadă mai lungă de timp. Cuvintele lui Isus arată clar că el se aștepta ca discipolii să continue lucrarea sa.

orice veți cere în numele meu: Isus a introdus aici un element nou al rugăciunii. Niciodată până atunci Iehova nu le ceruse oamenilor să se roage în numele cuiva. De exemplu, deși Moise fusese mediator între națiunea Israel și Dumnezeu, Iehova nu le spusese israeliților să folosească numele lui Moise când se rugau. Totuși, în ultima seară petrecută cu discipolii săi înainte de a muri, Isus le-a dezvăluit acest nou mod de a se ruga, menționând de patru ori expresia ‘veți cere în numele meu’. (Ioa 14:13, 14; 15:16; 16:23, 24) Întrucât a răscumpărat omenirea dându-și viața perfectă ca jertfă, el este singurul mijloc prin care Dumnezeu revarsă binecuvântări asupra oamenilor. (Ro 5:12, 18, 19; 1Co 6:20; Ga 3:13) Prin jertfa sa de răscumpărare, el a devenit singurul Mediator legal între Dumnezeu și om (1Ti 2:5, 6) și singurul prin care o persoană poate fi eliberată de blestemul păcatului și al morții (Fa 4:12). Pe bună dreptate deci, Isus este singurul mijloc prin care oamenii se pot apropia de Dumnezeu. (Ev 4:14-16) Cei care se roagă în numele lui Isus recunosc rolul esențial pe care îl are el.

veți cere: Această redare apare în unele manuscrise antice și concordă cu formulările din Ioa 15:16 și 16:23. Alte manuscrise antice conțin redarea: „îmi veți cere”.

un alt ajutor: Aceste cuvinte arată că discipolii aveau deja un „ajutor”: pe Isus Cristos. De altfel, în 1Io 2:1, același termen grecesc pentru „ajutor” (paráklētos) este folosit cu referire la Isus. Dar aici Isus promite că spiritul lui Dumnezeu, sau forța sa activă, avea să le ofere discipolilor un ajutor suplimentar după înălțarea sa la cer.

ajutor: Sau „mângâietor”, „susținător”, „apărător”, „avocat”. Termenul redat aici prin „ajutor” (paráklētos) este folosit în Biblie pentru a descrie atât rolul spiritului sfânt (Ioa 14:16, 26; 15:26; 16:7), cât și rolul lui Isus (1Io 2:1). El înseamnă literalmente „cel care este chemat alături de cineva” pentru a oferi ajutor. Isus s-a referit la spiritul sfânt, o forță impersonală, ca la un ajutor, care „va învăța”, „va depune mărturie”, „va aduce . . . dovezi”, „va călăuzi”, „va vorbi”, ‘va auzi’ și ‘va primi’. (Ioa 14:26; 15:26; 16:7-15) El a folosit o figură de stil numită personificare, prin care se atribuie unor lucruri impersonale sau inanimate însușirile unei persoane. În Scripturi, această figură de stil este utilizată frecvent, de exemplu cu referire la înțelepciune, moarte, păcat și bunătate nemeritată. (Mt 11:19; Lu 7:35; Ro 5:14, 17, 21; 6:12; 7:8-11) Evident, niciunul dintre aceste lucruri nu e o persoană. Spiritul lui Dumnezeu este menționat deseori împreună cu alte forțe impersonale sau lucruri, ceea ce confirmă ideea că el nu este o persoană. (Mt 3:11; Fa 6:3, 5; 13:52; 2Co 6:4-8; Ef 5:18) În textul grecesc, pronumele care fac referire la acest „ajutor” sunt de genul masculin. (Ioa 14:26) De aceea, unii susțin că spiritul sfânt este o persoană. Totuși, gramatica limbii grecești pretinde folosirea pronumelor la masculin când este vorba despre „ajutorul” promis de Isus deoarece termenul pentru „ajutor” este de genul masculin. (Ioa 16:7, 8, 13, 14) În schimb, termenul grecesc pentru „spirit” (pneúma) este de genul neutru, astfel că pronumele care fac referire la el sunt și ele de genul neutru. (Vezi nota de studiu de la Ioa 14:17.)

spiritul: Sau „forța activă”. Termenul grecesc pneúma este de genul neutru; în consecință, și pronumele grecești care fac referire la el sunt de genul neutru. Termenul pneúma are diferite sensuri, însă întotdeauna desemnează ceva invizibil ochilor umani și indică forță în acțiune. (Vezi Glosarul.) În acest context, „spiritul” se referă la spiritul sfânt al lui Dumnezeu, numit aici spiritul adevărului. Această expresie apare și în Ioa 15:26 și 16:13, unde Isus arată că „ajutorul” (Ioa 16:7), adică „spiritul adevărului”, îi „va călăuzi” pe discipolii săi „în tot adevărul”.

nu-l vede . . . îl cunoașteți: Pronumele grecesc autó, tradus aici prin „-l” și „îl”, este de genul neutru și face referire la termenul grecesc redat prin spiritul (pneúma), care este și el de genul neutru. (Vezi nota de studiu de la Ioa 14:16.)

singuri: Sau „orfani”. În Iac 1:27, termenul grecesc orphanós („orfan”) este folosit în sens literal, cu referire la cineva care nu are părinți. Aici apare cu sens figurat și desemnează o persoană rămasă fără sprijinul și protecția unui prieten, tutore sau stăpân. Isus le promite discipolilor săi că nu îi va abandona și nu îi va lăsa fără ajutor și protecție.

Iuda, nu Iscariot: Este vorba despre apostolul Iuda care era numit și Tadeu. (Vezi nota de studiu de la Mt 10:3.)

vom locui: Vezi nota de studiu de la Ioa 14:2.

ajutorul: Sau „mângâietorul”, „susținătorul”, „apărătorul”, „avocatul”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 14:16.)

pentru că Tatăl este mai mare decât mine: În numeroase ocazii, Isus a recunoscut măreția, autoritatea și poziția superioară a Tatălui său. (Mt 4:9, 10; 20:23; Lu 22:41, 42; Ioa 5:19; 8:42; 13:16) Chiar și după înălțarea lui Isus la cer, apostolii i-au prezentat pe Tatăl și pe Isus ca fiind persoane distincte și au vorbit despre superioritatea Tatălui. (1Co 11:3; 15:20, 24-28; 1Pe 1:3; 1Io 2:1; 4:9, 10) Termenul grecesc meízōn, redat aici prin „mai mare”, este comparativul de superioritate al termenului mégas („mare”) și apare în multe contexte în care o persoană sau un lucru este prezentat ca fiind superior altuia. (Mt 18:1; 23:17; Mr 9:34; 12:31; Lu 22:24; Ioa 13:16; 1Co 13:13)

conducătorul lumii: O expresie similară apare în Ioa 12:31 și 16:11 și se referă la Satan Diavolul. În acest context, termenul „lume” (în greacă, kósmos) desemnează societatea umană înstrăinată de Dumnezeu, al cărei comportament nu este în armonie cu voința sa. Această lume nedreaptă nu este opera lui Dumnezeu; ea „zace în puterea celui rău”. (1Io 5:19) Satan și ‘forțele spirituale rele din locurile cerești’ sunt invizibilii ‘conducători [o formă a termenului grecesc kosmokrátōr] mondiali ai acestui întuneric’. (Ef 6:11, 12)

el nu are nicio putere asupra mea: Lit. „în mine el nu are nimic”. Isus nu avea nicio imperfecțiune sau dorință greșită, pe care Satan ar fi putut-o exploata pentru a-l determina să nu-i mai slujească lui Dumnezeu. Expresia grecească redată prin „nu are nicio putere asupra mea” corespunde, din câte se pare, unei expresii idiomatice ebraice, care era folosită în contexte juridice și însemna „nu are niciun drept asupra mea”. Însă, în cazul lui Iuda, lucrurile au stat diferit. Diavolul a reușit să intre în el și să aibă putere asupra lui. (Ioa 13:27)