Luca: Forma grecească a acestui nume este Loukás, care provine din latinescul Lucas. Luca, scriitorul acestei evanghelii și al cărții Faptele apostolilor, era medic. El a fost un însoțitor fidel al apostolului Pavel. (Col 4:14; vezi și „Introducere la cartea Luca”) Unii susțin că Luca nu a fost evreu, aducând drept argumente numele său grecesc, stilul scrierilor sale și faptul că în Col 4:10-14 Pavel face mai întâi referire la „cei circumciși” și abia apoi îl menționează pe Luca. Totuși, această ipoteză nu este în armonie cu Ro 3:1, 2, unde se spune că evreilor ‘li s-au încredințat cuvintele sacre ale lui Dumnezeu’. Prin urmare, se pare că Luca a fost un evreu vorbitor de limbă greacă, cu nume grecesc.

După Luca: Niciunul dintre evangheliști nu s-a identificat drept scriitor al relatării sale, iar, din câte se pare, textele originale nu aveau titlu. În unele manuscrise ale Evangheliei după Luca apare titlul Euaggélion Katá Loukán („Vestea bună [sau Evanghelia] după Luca”), în timp ce în altele apare un titlu mai scurt, Katá Loukán („După Luca”). Nu se știe exact când au fost adăugate aceste titluri sau când au început să fie folosite. Unii erudiți consideră că lucrul acesta s-a întâmplat în secolul al II-lea e.n., întrucât au fost descoperite manuscrise cu titlul lung care datează de la sfârșitul secolului al II-lea sau de la începutul secolului al III-lea. În opinia unor bibliști, cuvintele introductive ale cărții lui Marcu („Începutul veștii bune despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”) ar putea fi motivul pentru care termenul „evanghelie” (lit. „veste bună”) a ajuns să fie folosit pentru a desemna aceste relatări. Titlurile, care conțin numele scriitorului, au început să fie folosite, se pare, din motive practice, cărțile biblice putând fi astfel identificate mai ușor.

pe care noi le credem cu tărie: Verbul grecesc folosit aici ar putea fi redat și prin „a fi întru totul siguri” și transmite ideea că s-a făcut o analiză temeinică a faptelor. Asocierea acestui verb cu pronumele noi indică deplina convingere pe care o aveau creștinii că toate lucrurile referitoare la Cristos se împliniseră, se dovediseră adevărate și erau demne de a fi acceptate cu încredere. Forme ale aceluiași termen grecesc au fost redate în alte contexte prin „pe deplin convins” și „ferm convinși”. (Ro 4:21; 14:5; Col 4:12)

vestitori ai mesajului: Sau „slujitori ai cuvântului”. Două traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J^{18, 22} în Ap. C) folosesc aici Tetragrama și conțin redarea „slujitori ai cuvântului lui Iehova”.

am cercetat: Sau „am examinat cu minuțiozitate”. Luca nu a fost martor ocular la evenimentele pe care le-a consemnat. Astfel, pe lângă faptul că a fost inspirat de spiritul sfânt, el și-a întocmit relatarea bazându-se, foarte probabil, pe următoarele surse: 1) documentele disponibile care i-au permis să alcătuiască genealogia lui Isus (Lu 3:23-38), 2) relatarea inspirată a lui Matei, 3) conversațiile purtate cu numeroși martori oculari (Lu 1:2), de exemplu cu discipolii care erau încă în viață și, probabil, cu Maria, mama lui Isus. Aproape 60% din informațiile pe care le conține Evanghelia după Luca nu se găsesc în altă parte. (Vezi „Introducere la cartea Luca”.)

în ordine logică: Sau „într-o manieră ordonată”. Termenul grecesc kathexḗs, redat prin sintagma „în ordine logică”, poate face referire la o succesiune temporală, tematică sau logică, dar nu indică neapărat o ordine strict cronologică. Din Lu 3:18-21 reiese clar că Luca nu a consemnat întotdeauna evenimentele în ordine cronologică. Prin urmare, pentru a stabili ordinea evenimentelor din timpul vieții și al serviciului lui Isus este necesar să fie analizate toate cele patru evanghelii. În general, Luca a relatat evenimentele în ordine cronologică, dar se pare că a ținut cont și de alți factori când și-a organizat materialul.

preadistinsule: Termenul grecesc tradus aici prin „preadistins” (krátistos) era folosit ca formulă de adresare oficială în comunicarea cu înalții demnitari. (Fa 23:26; 24:3; 26:25, unde a fost tradus prin „Excelența Sa” și „Excelența Ta”) Din acest motiv, unii erudiți sunt de părere că Teofil deținuse o poziție înaltă înainte de a deveni creștin. Alții consideră că termenul grecesc este pur și simplu o formulă de adresare prietenească sau politicoasă ori o exprimare ce denotă o deosebită prețuire. Teofil era, din câte se pare, creștin, întrucât deja îi fuseseră „predate oral” lucrurile referitoare la Isus Cristos și la serviciul său. (Lu 1:4) Relatarea lui Luca trebuia să-i întărească încrederea că ceea ce învățase pe cale orală era adevărat. Există însă și alte opinii în această privință. Unii cred că, atunci când Luca și-a scris evanghelia, Teofil era o persoană interesată și că s-a convertit mai târziu. Alții cred că numele „Teofil”, însemnând „Iubit de Dumnezeu”, „Prieten al lui Dumnezeu”, era folosit ca pseudonim pentru creștini în general. Când i se adresează lui Teofil la începutul cărții Faptele apostolilor, Luca nu mai folosește termenul „preadistins”. (Fa 1:1)

Irod: Este vorba despre Irod cel Mare. (Vezi Glosarul.)

Zaharia: Provine dintr-un nume ebraic, care înseamnă „Iehova și-a adus aminte”.

grupul lui Abiia: Abiia, care a trăit pe vremea regelui David, a fost preot – descendent al lui Aaron – și cap al unei case părintești din Israel. David a împărțit preoția în 24 de grupuri, fiecare urmând să slujească la sanctuarul din Ierusalim câte o săptămână odată la șase luni. Casa părintească a lui Abiia a fost aleasă prin tragere la sorți pentru a conduce al optulea grup. (1Cr 24:3-10) Expresia „grupul lui Abiia” nu înseamnă neapărat că Zaharia era un descendent al lui Abiia, ci că a fost repartizat să slujească în acel grup preoțesc. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:9.)

Abiia: Provine dintr-un nume ebraic, care înseamnă „Tatăl meu este Iehova”.

Elisabeta: Numele grecesc Eleisábet provine din numele ebraic ʼElişévaʽ (Elișeba), care înseamnă „Dumnezeul meu este belșug”, „Dumnezeul belșugului”. Elisabeta era o descendentă a lui Aaron. Așadar, ambii părinți ai lui Ioan proveneau din familii preoțești.

Iehova: În Traducerea lumii noi, aceasta este prima ocurență a numelui divin în evanghelia lui Luca. Deși în manuscrisele grecești disponibile aici apare termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:6.) Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, expresia poruncile și legile, precum și alte combinații similare de termeni juridici pot fi găsite în Scripturile ebraice în contexte în care apare numele divin sau în care sunt consemnate declarații ale lui Iehova. (Ge 26:2, 5; Nu 36:13; De 4:40; 27:10; Eze 36:23, 27)

i-a venit rândul . . . să ofere tămâie: Inițial, marele preot Aaron era cel care oferea tămâie pe altarul de aur. (Ex 30:7) Totuși, fiului său Eleazar i s-au dat în grijă tămâia și celelalte lucruri de la tabernacol. (Nu 4:16) Luca arată aici că Zaharia, care nu era mare preot, ardea tămâie. Se pare deci că și ceilalți preoți, nu doar marele preot, puteau îndeplini acest serviciu, excepție făcându-se în Ziua Ispășirii. Arderea tămâii era considerată, fără îndoială, cea mai onorabilă dintre îndatoririle zilnice de la templu. Tămâia se oferea după ce se aducea jertfa. În timp ce se ardea tămâia, oamenii se adunau în afara sanctuarului ca să se roage. Potrivit tradiției rabinice, cel care urma să ofere tămâie era desemnat prin tragere la sorți, iar un preot care oficiase anterior nu putea oficia din nou decât după ce toți preoții prezenți avuseseră acest privilegiu. Dacă într-adevăr așa au stat lucrurile, este posibil ca preoții să fi avut această onoare o singură dată în viață.

sanctuarul: În acest context, termenul grecesc naós se referă la clădirea centrală a templului. Când „i-a venit rândul . . . să ofere tămâie”, Zaharia a trebuit să intre în Sfânta, primul compartiment al sanctuarului, în care se afla altarul tămâii. (Vezi notele de studiu de la Mt 27:5; 27:51 și Ap. B11.)

sanctuarul lui Iehova: Așa cum arată nota de studiu de la Lu 1:6, primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la pasaje și expresii din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, în Scripturile ebraice, termenul tradus prin „sanctuar [sau templu]” apare deseori împreună cu Tetragrama, expresia astfel formată fiind redată prin „sanctuarul [sau templul] lui Iehova”. (Nu 19:20; 2Re 18:16; 23:4; 24:13; 2Cr 26:16; 27:2; Ier 24:1; Eze 8:16; Hag 2:15) Așa cum se explică în Ap. C1, există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, acest verset conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în această traducere, aici s-a folosit numele Iehova. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:9.)

îngerul lui Iehova: Această expresie, care apare prima dată în Ge 16:7, este folosită de multe ori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „înger” și Tetragramă. Într-un manuscris vechi al Septuagintei, în pasajul din Za 3:5, 6 este folosit echivalentul grecesc ággelos („înger”, „mesager”), urmat de numele divin scris cu caractere ebraice. Acest fragment, descoperit în Pustiul Iudeei, într-o peșteră din Nahal Hever, Israel, datează din perioada 50 î.e.n. – 50 e.n. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în Lu 1:11 expresia „îngerul lui Iehova”, deși manuscrisele grecești disponibile conțin redarea „îngerul Domnului”, sunt explicate în Ap. C1 și C3.

Ioan: Vezi nota de studiu de la Mt 3:1.

în ochii lui Iehova: În majoritatea manuscriselor grecești disponibile, în acest verset apare termenul Kýrios (Domnul). Dar există motive întemeiate pentru a folosi numele divin în text. Expresia grecească enṓpion Kyríou (lit. „sub privirile [înaintea] Domnului”) provine dintr-o expresie idiomatică ebraică. Ea se găsește de peste 100 de ori în manuscrisele disponibile ale Septuagintei, ca echivalent al expresiei ebraice „înaintea lui Iehova”, în care apare Tetragrama. (Ju 11:11; 1Sa 10:19; 2Sa 5:3; 6:5) Aceasta dovedește că termenul Kýrios este folosit aici ca substitut al numelui divin. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:15.)

spirit sfânt: Sau „forța activă sfântă”. (Vezi Glosarul, „Spiritul sfânt”; „Spirit”.)

Iehova: Mesajul transmis de înger lui Zaharia (v. 13-17) reflectă limbajul folosit în Scripturile ebraice. De exemplu, combinația dintre Kýrios (Domn) și Theós (Dumnezeu) cu un pronume personal (redată aici prin Iehova, Dumnezeul lor) este des întâlnită în citatele din Scripturile ebraice. (Compară cu expresia „Iehova, Dumnezeul tău”, din Lu 4:8, 12; 10:27.) În Scripturile ebraice, sintagma „Iehova, Dumnezeul lor” apare de peste 30 de ori, în timp ce expresia „Domnul, Dumnezeul lor” nu apare niciodată. Expresia redată aici prin israeliți (lit. „fiii lui Israel”, n.s.) provine și ea dintr-o expresie idiomatică ebraică, folosită de multe ori în Scripturile ebraice. (Ge 36:31, n.s.; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:16)

Ilie: Nume ebraic care înseamnă „Dumnezeul meu este Iehova”.

pentru a face ca inima taților să fie ca a copiilor: Sau „pentru a întoarce inima taților spre copii”. Această expresie, care reprezintă un citat din profeția lui Maleahi (Mal 4:6), nu prezice o reconciliere generală între tați și copii. Mai degrabă, mesajul lui Ioan avea să-i determine pe tați să se căiască, schimbându-le inima împietrită într-o inimă umilă, dispusă să învețe, ca aceea a copiilor ascultători. Unii aveau să devină copiii lui Dumnezeu. Maleahi a prezis și că inimile fiilor aveau să se întoarcă spre tați, ceea ce însemna că oamenii care se căiau aveau să semene mai mult cu Avraam, Isaac și Iacob, tații, sau strămoșii, lor fideli.

va pregăti un popor pentru Iehova: Cuvintele pe care îngerul i le-a adresat lui Zaharia (v. 13-17) conțin referiri la versete din Scripturile ebraice în care apare numele divin, precum Mal 3:1; 4:5, 6 și Is 40:3. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:15, 16.) O expresie grecească similară celei care a fost tradusă aici prin va pregăti un popor apare în Septuaginta, în 2Sa 7:24, unde textul ebraic spune: „Tu ai făcut din Israel poporul tău . . ., o, Iehova”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:17.)

Gabriel: Provine dintr-un nume ebraic, care înseamnă „Persoană puternică (viguroasă) a lui Dumnezeu”. (Da 8:15, 16) Gabriel este singurul înger, în afară de Mihael, al cărui nume apare în Biblie. De asemenea, este singurul înger materializat care și-a dezvăluit numele.

să-ți anunț această veste bună: Verbul grecesc euaggelízomai este înrudit cu substantivul euaggélion, care înseamnă „veste bună”. Îngerul Gabriel acționează aici în calitate de evanghelizator. (Vezi notele de studiu de la Mt 4:23; 24:14; 26:13.)

serviciului . . . sfânt: Sau „serviciului public”. Cuvântul grecesc leitourgía, care apare aici, și cuvintele înrudite leitourgéō (a îndeplini un serviciu public) și leitourgós (slujitor public) erau folosite de vechii greci și romani cu referire la serviciul îndeplinit pentru autoritățile civile și în folosul comunității. De exemplu, în Ro 13:6, autoritățile laice sunt numite „slujitori publici” (forma de plural a lui leitourgós) ai lui Dumnezeu în sensul că ele prestează servicii utile pentru cetățeni. Luca folosește aici termenul leitourgía așa cum este el folosit în Septuaginta, unde formele verbale și substantivale ale cuvântului se referă deseori la serviciul îndeplinit de preoți și de leviți la templu. (Ex 28:35; Nu 8:22) Serviciul de la templu presupunea îndeplinirea unei munci în folosul comunității. Totuși, era și un serviciu sfânt, deoarece preoții levitici predau Legea lui Dumnezeu și aduceau jertfe care acopereau păcatele poporului. (2Cr 15:3; Mal 2:7)

ce a făcut Iehova pentru mine: Modul în care Elisabeta își exprimă aici recunoștința evocă un episod din viața Sarei, menționat în Ge 21:1, unde apare numele divin. Cuvintele Elisabetei potrivit cărora Iehova a scăpat-o de rușinea de a nu avea copii ne amintesc de cuvintele Rahelei consemnate în Ge 30:23. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:25.)

Când ea era în luna a șasea: Lit. „În luna a șasea”, adică în a șasea lună de sarcină a Elisabetei, așa cum reiese din context, din versetele 24 și 25.

promisă în căsătorie: Vezi nota de studiu de la Mt 1:18.

Maria: Corespunde numelui ebraic „Miriam”. În Scripturile grecești creștine, șase femei poartă numele Maria: 1) mama lui Isus, 2) Maria Magdalena (Mt 27:56; Lu 8:2; 24:10), 3) mama lui Iacov și a lui Iose (Mt 27:56; Lu 24:10), 4) sora Martei și a lui Lazăr (Lu 10:39; Ioa 11:1), 5) mama lui Ioan Marcu (Fa 12:12) și 6) o creștină din Roma (Ro 16:6). În zilele lui Isus, Maria era unul dintre cele mai obișnuite nume feminine.

Iehova este cu tine: Această expresie și altele asemănătoare care conțin numele divin sunt des întâlnite în Scripturile ebraice. (Ru 2:4; 2Sa 7:3; 2Cr 15:2; Ier 1:19) Salutul pe care îngerul i l-a adresat Mariei seamănă cu cuvintele pe care îngerul lui Iehova i le-a adresat lui Ghedeon, consemnate în Ju 6:12: „Iehova este cu tine, războinic viteaz!”. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:28.)

Isus: Vezi nota de studiu de la Mt 1:21.

Iehova Dumnezeu: Așa cum se arată în nota de studiu de la Lu 1:6, primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. Cuvintele îngerului privind tronul lui David fac referire la 2Sa 7:12, 13, 16, unde Iehova i se adresează lui David prin profetul Natan și unde apare Tetragrama de mai multe ori în contextul imediat. (2Sa 7:4-16) În Scripturile grecești creștine, expresia redată aici prin „Iehova Dumnezeu” și alte expresii similare apar mai ales în citate din Scripturile ebraice sau în pasaje care reflectă stilul ebraic. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:16 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:32.)

ruda ta: Termenul grecesc folosit aici, syggenís, apare o singură dată în Scripturile grecești creștine, însă în alte versete apare forma syggenḗs. (Lu 1:58; 21:16; Fa 10:24; Ro 9:3) Ambii termeni se referă la o rudă în general, la o persoană care aparține aceleiași familii extinse sau aceluiași grup de familii înrudite. Așadar, Maria și Elisabeta erau rude, însă gradul de rudenie nu este specificat. Zaharia și Elisabeta erau din tribul lui Levi, în timp ce Iosif și Maria erau din tribul lui Iuda. Se pare deci că ele nu erau rude apropiate.

pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil: Sau „nimic din ceea ce spune Dumnezeu nu este imposibil de realizat”. Termenul grecesc rhḗma, care apare în acest verset, se poate referi la „un cuvânt”, „o afirmație”, „o declarație”. De asemenea, poate desemna „un lucru”, „lucrul despre care se vorbește”; de exemplu, poate face referire la un eveniment, la o acțiune descrisă sau la rezultatul unei afirmații. Deși textul grecesc poate fi redat în diferite moduri, ideea de bază este aceeași, și anume că nimic nu este imposibil când este vorba despre Dumnezeu sau despre vreuna dintre promisiunile sale. Formularea de aici este similară celei din Septuaginta, din Ge 18:14, unde Iehova l-a asigurat pe Avraam că Sara, soția lui, avea să-l nască pe Isaac, cu toate că era înaintată în vârstă.

Iată sclava lui Iehova!: Aceste cuvinte ale Mariei se aseamănă cu cele rostite de alți slujitori ai lui Iehova, menționate în Scripturile ebraice. De exemplu, în rugăciunea sa consemnată în 1Sa 1:11, Ana spune: „O, Iehova al armatelor, dacă vei privi spre necazul slujitoarei [sau sclavei] tale”. În 1Sa 1:11, Septuaginta folosește același termen grecesc pentru „sclavă” ca acela care apare în relatarea lui Luca. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:38.)

ducându-se . . . în regiunea muntoasă: Călătoria pe care a făcut-o Maria, de la Nazaret până la dealurile Iudeei, e posibil să fi durat trei sau patru zile, în funcție de orașul în care locuiau Zaharia și Elisabeta. Maria a parcurs, probabil, o distanță de 100 km sau mai mult.

rodul pântecelui tău: Sau „copilul din pântecele tău”. Termenul grecesc pentru „rod” (karpós) este folosit aici cu sens figurat în asociere cu termenul redat prin „pântece” și desemnează un copil nenăscut. Această sintagmă corespunde unei expresii idiomatice ebraice care se referă la urmași ca „rod”, sau rezultat, al reproducerii umane. (Ge 30:2, n.s.; De 7:13, n.s.; 28:4, n.s.; Ps 127:3; 132:11, n.s.; Is 13:18; Pln 2:20)

din partea lui Iehova: Lucrurile pe care îngerul i le-a spus Mariei proveneau de la Iehova Dumnezeu. Expresia grecească pará Kyríou, redată aici prin „din partea lui Iehova”, apare în manuscrisele existente ale Septuagintei ca traducere a unor expresii ebraice care, de regulă, conțin numele divin. (Ge 24:50; Ju 14:4; 1Sa 1:20; Is 21:10; Ier 11:1; 18:1; 21:1; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:45)

Și Maria a zis: Cuvintele de laudă ale Mariei din versetele 46-55 conțin peste 20 de referiri directe sau indirecte la Scripturile ebraice. Multe dintre expresiile pe care le-a folosit ne amintesc de cuvintele din rugăciunea Anei, mama lui Samuel, care a fost și ea binecuvântată de Iehova cu un copil. (1Sa 2:1-10) Alte exemple pot fi găsite în: Ps 35:9; Hab 3:18; Is 61:10 (v. 47); Ge 30:13; Mal 3:12 (v. 48); De 10:21; Ps 111:9 (v. 49); Iov 12:19 (v. 52); Ps 107:9 (v. 53); Is 41:8, 9; Ps 98:3 (v. 54); Mi 7:20; Is 41:8; 2Sa 22:51 (v. 55). Cuvintele Mariei dovedesc că era o femeie spirituală, care cunoștea bine Scripturile. Totodată, dezvăluie atitudinea ei recunoscătoare și profunzimea credinței ei. Maria avea încredere că Iehova îi umilește pe cei trufași și puternici, dar îi ajută pe cei de condiție umilă și săraci care caută să îi slujească.

Sufletul meu: Sau „Întreaga mea ființă”. Termenul grecesc psykhḗ, redat de obicei prin „suflet”, se referă aici la întreaga ființă. În acest context, expresia „sufletul meu” poate fi redată și prin pronumele „eu”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

Sufletul meu îl preamărește pe Iehova: Sau „Sufletul meu laudă (proclamă) măreția lui Iehova”. Aceste cuvinte ale Mariei amintesc de pasaje din Scripturile ebraice precum Ps 34:3 și 69:30, în care numele divin apare în același verset sau în context. (Ps 69:31) În acele versete, Septuaginta folosește același termen grecesc (megalýnō), tradus aici prin „a preamări”. (Vezi nota de studiu de la Și Maria a zis, din acest verset, și notele de studiu de la Lu 1:6, 25, 38 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:46.)

Iehova îi arătase multă îndurare: Expresii similare se găsesc în unele pasaje din Scripturile ebraice, cum ar fi Ge 19:18-20, unde Lot i se adresează lui Iehova spunând: „Iehova, . . . tu îmi arăți o mare bunătate”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:58.)

mâna: Acest termen este folosit deseori în sens metaforic, simbolizând puterea. Întrucât prin intermediul mâinii este exercitată puterea brațului, termenul „mână” poate transmite și ideea de exercitare a puterii.

mâna lui Iehova: Această sintagmă apare deseori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „mână” și Tetragramă. (Ex 9:3; Nu 11:23; Ju 2:15; Ru 1:13; 1Sa 5:6, 9; 7:13; 12:15; 1Re 18:46; Ezr 7:6; Iov 12:9; Is 19:16; 40:2; Eze 1:3) Sintagma grecească tradusă prin „mâna lui Iehova” apare și în Fa 11:21; 13:11. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:6, 9; Fa 11:21 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:66.)

Lăudat să fie Iehova: Sau „Binecuvântat să fie Iehova”. Exprimările de laudă traduse prin „lăudat să fie” sau „binecuvântat să fie” apar frecvent în Scripturile ebraice, deseori împreună cu numele divin. (1Sa 25:32; 1Re 1:48; 8:15; Ps 41:13; 72:18; 106:48; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:68)

un corn de salvare: Sau „un salvator puternic”. În Biblie, coarnele de animal reprezintă deseori puterea, cucerirea și victoria. (1Sa 2:1; Ps 75:4, 5, 10; 148:14; și notele de subsol) De asemenea, ele simbolizează conducători și dinastii aflate la putere, drepte și nedrepte, iar cuceririle acestora sunt comparate cu acțiunea de a împunge cu coarnele. (De 33:17; Da 7:24; 8:2-10, 20-24) În acest context, expresia „un corn de salvare” se referă la Mesia, care are puterea de a salva, care este un salvator puternic. (Vezi Glosarul, „Corn”.)

a îndeplini . . . un serviciu sacru pentru el: Sau „a i se închina”. Verbul grecesc latreúō înseamnă în principal „a sluji”. În Scripturi, acest termen se referă la serviciul adus lui Dumnezeu sau la un serviciu care are legătură cu închinarea la Dumnezeu (Mt 4:10; Lu 2:37; 4:8; Fa 7:7; Ro 1:9; Flp 3:3; 2Ti 1:3; Ev 9:14; 12:28; Re 7:15; 22:3) ori la serviciul de la sanctuar sau de la templu (Ev 8:5; 9:9; 10:2; 13:10). Astfel, în unele contexte, termenul grecesc latreúō poate fi redat prin „a se închina”. În câteva ocurențe, el face referire la închinarea falsă, adică la închinarea, sau serviciul, care se aduce unor lucruri create. (Fa 7:42; Ro 1:25)

vei merge înaintea lui Iehova: Ioan Botezătorul ‘avea să meargă înaintea lui Iehova’ în sensul că urma să fie precursorul lui Isus, care avea să-l reprezinte pe Tatăl său și să vină în numele Tatălui său. (Ioa 5:43; 8:29; vezi nota de studiu de la Iehova, din acest verset)

Iehova: Cuvintele profetice ale lui Zaharia din a doua parte a versetului sunt similare cu cele din Is 40:3 și din Mal 3:1, unde, în textul ebraic original, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi notele de studiu de la Lu 1:6, 16, 17; 3:4 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:76.)

ziua în care s-a arătat Israelului: Se referă la timpul când Ioan Botezătorul și-a început serviciul public, adică primăvara anului 29 e.n. (Vezi notele de studiu de la Mr 1:9; Lu 3:1, 23.)