Cezarului: Vezi nota de studiu de la Mt 22:17.

Ești tu regele iudeilor?: Toate cele patru evanghelii consemnează această întrebare folosind exact aceleași cuvinte. (Mt 27:11; Mr 15:2; Lu 23:3; Ioa 18:33) În Imperiul Roman, niciun rege nu putea domni fără acordul Cezarului. Se pare că acesta este motivul pentru care Pilat, în timpul interogatoriului, s-a concentrat asupra acuzației că Isus era rege.

Chiar tu o spui: Vezi nota de studiu de la Mt 27:11.

Irod: Adică Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare. Antipa era conducătorul, sau tetrarhul, Galileei și al Pereei. Numai Luca menționează că Isus a fost adus înaintea lui Irod. (Lu 3:1; vezi Glosarul)

un veșmânt foarte frumos: Este posibil ca acest veșmânt, probabil alb, să fi fost chiar unul dintre veșmintele regale ale lui Irod Antipa. Înainte de a-l trimite pe Isus înapoi la Pilat, Irod, care era conducătorul Galileei și al Pereei și se considera evreu, l-a îmbrăcat, probabil, cu acest veșmânt pentru a lua în derâdere așa-zisa lui calitate de rege al iudeilor. Termenul grecesc redat aici prin „veșmânt” (esthḗs) făcea de regulă referire la o mantie sau un veșmânt bogat ornamentat. Unii îngeri au apărut îmbrăcați în astfel de veșminte. (Lu 24:4; vezi și Iac 2:2, 3) Acest termen este folosit și cu referire la „veșmintele” regale purtate de Irod Agripa I. (Fa 12:21) Termenul grecesc tradus aici prin „foarte frumos” (lamprós) provine dintr-un verb care înseamnă „a străluci”. Când este folosit cu privire la veșminte, el desemnează un veșmânt de calitate, iar, uneori, un veșmânt strălucitor sau alb. Din câte se pare, veșmântul „foarte frumos” al lui Irod a fost diferit de ‘mantia stacojie’, numită și „mantie purpurie”, cu care soldații lui Pilat l-au îmbrăcat mai târziu pe Isus la palatul guvernatorului. (Mt 27:27, 28, 31; Ioa 19:1, 2, 5; vezi notele de studiu de la Mt 27:28; Mr 15:17) Se pare că Irod, Pilat și soldații romani au avut cu toții aceeași intenție când l-au îmbrăcat pe Isus cu cele două veșminte: să-l ia în derâdere pe așa-zisul rege al iudeilor. (Ioa 19:3)

Aici, unele manuscrise spun: „La fiecare sărbătoare, el trebuia să le elibereze un deținut”. Însă aceste cuvinte nu apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere, și, din câte se pare, nu au făcut parte din textul original al cărții Luca. Alte câteva manuscrise adaugă aceste cuvinte după versetul 19. Formulări similare apar în Mt 27:15 și în Mr 15:6, unde nu sunt îndoieli cu privire la text. Se crede că unii copiști au adăugat aceste cuvinte explicative în Luca, inspirându-se din relatările paralele din Matei și Marcu.

eliberează-ni-l pe Baraba: Acest episod, descris în Lu 23:16-25, este consemnat de toți cei patru evangheliști. (Mt 27:15-23; Mr 15:6-15; Ioa 18:39, 40) Matei, Marcu și Ioan adaugă însă că guvernatorul avea obiceiul să elibereze un deținut cu ocazia sărbătorii. (Vezi notele de studiu de la Mt 27:15; Mr 15:6; Ioa 18:39.)

Cirena: Oraș situat în nordul Africii, aproape de coastă, la S-S-V de insula Creta. (Vezi Ap. B13.) Este posibil ca Simon să se fi născut în Cirena și să se fi stabilit ulterior în Israel.

stâlpul de tortură: Sau „stâlpul de execuție”. (Vezi Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”; vezi și Lu 9:23; 14:27, unde termenul este folosit cu sens figurat.)

când pomul este verde, . . . când va fi uscat: Din câte se pare, Isus se referă la națiunea evreiască. Ea era ca un pom aproape mort, dar care mai avea puțină sevă (era încă „verde”), întrucât Isus se afla în mijlocul lor și, la fel, unii evrei care credeau în el. Însă Isus avea să fie omorât în scurt timp, iar evreii fideli aveau să fie unși cu spirit sfânt și să devină membri ai Israelului spiritual. (Ro 2:28, 29; Ga 6:16) Atunci națiunea Israel avea să fie moartă din punct de vedere spiritual, ca un pom uscat. (Mt 21:43)

răufăcători: Termenul grecesc folosit aici (kakoúrgos) înseamnă literalmente „făcător de rele”. Relatările paralele din Mt 27:38, 44 și Mr 15:27 îi descriu pe acești bărbați drept „tâlhari”, folosind termenul grecesc leistḗs. Acesta poate face referire la persoane care comit furturi însoțite de violență sau, uneori, la bandiți sau la rebeli. Termenul este folosit și cu referire la Baraba (Ioa 18:40), care, potrivit cu Lu 23:19, era închis pentru „rebeliune” și „crimă”.

Craniu: Termenul grecesc Kraníon corespunde numelui ebraic Golgota. (Vezi notele de studiu de la Mt 27:33; Ioa 19:17.) Unele traduceri ale Bibliei folosesc aici termenul Calvar, care provine din latinescul calvaria („craniu”), ce apare în Vulgata.

iartă-i: Contextul nu precizează la cine s-a referit Isus când a făcut această cerere, însă este posibil ca el să se fi gândit la mulțimea care ceruse să fie omorât; unii dintre ei s-au căit la scurt timp după aceea. (Fa 2:36-38; 3:14, 15) Este posibil să se fi gândit și la soldații romani care l-au țintuit pe stâlp, dar care nu au înțeles gravitatea faptei lor, neștiind cine era el în realitate. În schimb, Isus nu l-ar fi rugat pe Tatăl său să-i ierte pe preoții principali, care erau răspunzători de moartea sa. Ei știau exact ce fac când au pus la cale uciderea lui Isus. Ei l-au predat din invidie. (Mt 27:18; Mr 15:10; Ioa 11:45-53) De asemenea, este puțin probabil ca Isus să-i fi cerut Tatălui să-i ierte pe răufăcătorii aflați pe stâlpi alături de el, deoarece niciunul dintre ei nu era răspunzător de moartea sa.

. . . fac: Prima parte a versetului nu apare în unele manuscrise antice. Totuși, întrucât se găsește în alte manuscrise vechi, demne de încredere, a fost inclusă în Traducerea lumii noi și în multe alte traduceri ale Bibliei.

vin acru: Vezi nota de studiu de la Mt 27:48.

deasupra lui era o inscripție: Unele manuscrise adaugă aici: „(scrisă) cu litere grecești, latinești și evreiești”. Însă aceste cuvinte nu apar în manuscrisele vechi, demne de încredere. Se consideră că unii copiști le-au adăugat în relatarea lui Luca pentru a o face să corespundă cu Ioa 19:20.

atârnați: Verbul grecesc folosit aici nu este stauróō („a țintui pe stâlp”), ci kremánnymi („a atârna”). Când acest verb face referire la executarea lui Isus, este folosit împreună cu expresia epí xýlou („pe un stâlp [copac]”). (Ga 3:13; vezi nota de studiu de la Fa 5:30) În Septuaginta, verbul este deseori folosit pentru a descrie atârnarea unei persoane pe un stâlp sau de un copac. (Ge 40:19; De 21:22; Es 8:7)

Adevărat îți spun astăzi: Cele mai vechi manuscrise disponibile ale Scripturilor grecești creștine sunt scrise doar cu majuscule. Ele nu conțin spații sau semne de punctuație, așa cum se obișnuiește în limbile moderne. Deși unii scribi adăugau uneori anumite semne în text care puteau indica punctuația, utilizarea lor era rară și inconsecventă. Prin urmare, punctuația din traducerile moderne ale Bibliei se bazează pe gramatica limbii grecești și pe context. În acest verset, gramatica textului grecesc permite să fie pusă o virgulă (sau două puncte) fie înainte, fie după cuvântul „astăzi”. Punctuația folosită în traducerea acestui verset depinde de modul în care traducătorii înțeleg cuvintele lui Isus și mesajul general al Bibliei. Unele ediții savante ale textului grecesc, precum cele realizate de Westcott și Hort, de Nestle și Aland și de Societatea Biblică Unită, pun o virgulă înainte de termenul grecesc redat prin „astăzi”. Totuși, introducerea virgulei după „astăzi” este în armonie cu afirmațiile făcute de Isus anterior și cu alte învățături din Scripturi. De exemplu, Isus a spus că avea să moară și să fie „în inima pământului”, adică în mormânt, până în a treia zi. (Mt 12:40; Mr 10:34) În mai multe ocazii, el le-a spus discipolilor că avea să fie omorât și sculat din morți a treia zi. (Lu 9:22; 18:33) De asemenea, Biblia spune că Isus a fost înviat ca „primul rod dintre cei care au adormit în moarte” și că a urcat la cer după 40 de zile. (1Co 15:20; Ioa 20:17; Fa 1:1-3, 9; Col 1:18) Isus nu a fost înviat în ziua în care a murit, ci în a treia zi de la moartea sa, deci e clar că răufăcătorul nu putea fi cu Isus în Paradis în aceeași zi în care Isus i-a făcut promisiunea.

În armonie cu acest raționament, o traducere siriacă din secolul al V-lea e.n., cunoscută ca Manuscrisul curetonian siriac, redă textul astfel: „Amin, îți spun astăzi că vei fi cu mine în Grădina Edenului”. (Francis Burkitt, The Curetonian Version of the Four Gospels, vol. 1, Cambridge, 1904) Este demn de remarcat și că unii scriitori și comentatori greci – antici și mai recenți – au arătat că existau dezacorduri privind modul în care trebuie redate aceste cuvinte. De exemplu, Hesychius din Ierusalim, care a trăit în secolele IV-V e.n., a scris referitor la Lu 23:43: „Unii, de fapt, citesc astfel: «Adevărat îți spun astăzi», și pun o virgulă; apoi continuă: «Vei fi cu mine în Paradis»”. (Textul grecesc se găsește în Patrologiae Graecae, vol. 93, col. 1432, 1433.) Teofilact, care a trăit în secolele XI-XII e.n., a scris despre unii care susțineau că trebuie „să se pună un semn de punctuație după «astăzi», astfel încât să se citească: «Adevărat îți spun astăzi»; și apoi adaugă cuvintele: «Vei fi cu mine în Paradis»”. (Patrologiae Graecae, vol. 123, col. 1104) George Lamsa, un traducător al Bibliei din Orientul Mijlociu, afirmă referitor la folosirea termenului „astăzi” în Lu 23:43: „În acest text, accentul se pune pe cuvântul «astăzi» și trebuie citit: «Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în Paradis». Promisiunea a fost făcută în acea zi și urma să se împlinească ulterior. Această formulare este tipic orientală și transmite ideea că promisiunea a fost făcută într-o anumită zi și avea să fie respectată negreșit”. (Gospel Light – Comments on the Teachings of Jesus From Aramaic and Unchanged Eastern Customs, p. 303, 304) Prin urmare, expresia grecească din Lu 23:43 pare să reflecte un procedeu de accentuare propriu limbilor semitice. Scripturile ebraice conțin numeroase exemple de folosire idiomatică a termenului „astăzi” în exprimări solemne, precum promisiuni și porunci. (De 4:26; 6:6; 7:11; 8:1, 19; 30:15; Za 9:12) Dovezile prezentate mai sus conduc la concluzia că Isus a folosit cuvântul „astăzi” cu referire la ziua în care a fost făcută promisiunea, nu la ziua în care răufăcătorul avea să fie în Paradis.

Unele traduceri, cum ar fi cele realizate în engleză de Rotherham și de Lamsa (ediția din 1933) și în germană de L. Reinhardt și de W. Michaelis, recunosc că accentul se pune corect pe momentul când este făcută promisiunea, nu pe momentul când se împlinește. Aceste traduceri redau versetul într-un mod similar celui din Traducerea lumii noi.

Paradis: Termenul „paradis” din limba română provine din termenul grecesc parádeisos; cuvinte similare există și în ebraică (pardés, în Ne 2:8; Ec 2:5; Cân 4:13) și în persană (pairidaeza). Aceste trei cuvinte transmit în principal ideea de grădină frumoasă, asemănătoare unui parc. Traducătorii Septuagintei au folosit termenul grecesc parádeisos pentru a traduce termenul ebraic gan (grădină) care apare în expresia „grădină în Eden”, din Ge 2:8. Unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J^17, 18, 22 în Ap. C) redau Lu 23:43 astfel: „Vei fi cu mine în grădina Edenului”. Această promisiune făcută răufăcătorului care atârna pe stâlp alături de Isus nu făcea referire la „paradisul lui Dumnezeu” menționat în Re 2:7, care îi este rezervat „celui care învinge”, adică celor ce aveau să domnească cu Cristos în Regatul ceresc. (Lu 22:28-30) Acest răufăcător nu învinsese lumea împreună cu Isus Cristos, nici nu ‘se născuse din apă și din spirit’. (Ioa 3:5; 16:33) Fără îndoială, el va fi unul dintre cei „nedrepți” care vor fi înviați ca supuși pământești ai Regatului când Cristos va domni o mie de ani peste pământul transformat în paradis. (Fa 24:15; Re 20:4, 6)

pe la ceasul al șaselea: Adică aproximativ ora 12. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:3.)

întuneric: Acest întuneric a fost rezultatul unui miracol realizat de Dumnezeu. Nu putea fi cauzat de o eclipsă de soare, care are loc doar când este lună nouă. Acum era perioada Paștelui, astfel că luna era plină. În plus, întunericul a durat trei ore, în timp ce durata maximă a unei eclipse totale este de mai puțin de opt minute. Luca menționează și că „lumina soarelui a dispărut”. (Lu 23:45)

ceasul al nouălea: Adică aproximativ ora 15. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:3.)

perdeaua: Vezi nota de studiu de la Mt 27:51.

sanctuarului: Vezi nota de studiu de la Mt 27:51.

îmi încredințez spiritul: Isus citează aici din Ps 31:5, unde David i-a cerut lui Dumnezeu să-i păzească spiritul, sau forța de viață. Cu alte cuvinte, David spunea că își punea viața în mâinile lui Dumnezeu. La moartea sa, Isus i-a încredințat lui Iehova forța sa de viață; astfel, perspectiva sa de a trăi din nou depindea în întregime de Dumnezeu. (Vezi Glosarul, „Spirit”.)

și-a dat ultima suflare: Această expresie reprezintă traducerea verbului grecesc ekpnéō, care înseamnă literalmente „a expira”. (Vezi nota de studiu de la Mt 27:50.) Scripturile arată clar că, atunci când spiritul a ieșit din el, Isus nu s-a înălțat la cer. El și-a dat ultima suflare, adică a murit. Isus însuși prezisese că nu avea să fie înviat decât „a treia zi”. (Mt 16:21; Lu 9:22) Și, așa cum se arată în Fa 1:3, 9, abia după 40 de zile s-a înălțat la cer.

centurionul: Ofițer din armata romană care avea în subordine aproximativ 100 de soldați. (Vezi Glosarul.) Acest centurion a recunoscut nu numai că Isus „era drept”, ci și că „era Fiul lui Dumnezeu”, așa cum se arată în relatările paralele din Matei și Marcu. (Mt 27:54; Mr 15:39)

Iosif: Vezi nota de studiu de la Mr 15:43.

membru al Consiliului: Sau „consilier”, adică membru al Sanhedrinului, curtea supremă evreiască, aflată la Ierusalim. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:59 și Glosarul, „Sanhedrin”.)

Arimateea: Vezi nota de studiu de la Mt 27:57.

mormânt: Vezi nota de studiu de la Mt 27:60.

Pregătirii: Vezi nota de studiu de la Mt 27:62.

mormânt: Sau „mormântul de amintire”. (Vezi Glosarul, „Mormânt de amintire”.)