Maleahi 4:1-6

4  „Căci iată că vine ziua, care arde ca un cuptor,+ când toți cei înfumurați și toți cei ce practică răul vor ajunge ca miriștea. Ziua care vine îi va mistui”, spune Iehova al armatelor, „și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. 2  Dar peste voi, care onorați* numele meu, va străluci soarele dreptății, având vindecare în razele* sale. Veți zburda ca vițeii îngrășați”. 3  „Îi veți călca în picioare pe cei răi, căci în ziua în care voi trece la acțiune vor fi ca țărâna sub tălpile picioarelor voastre”, spune Iehova al armatelor. 4  „Aduceți-vă aminte de Legea lui Moise, slujitorul meu, de dispozițiile și de hotărârile judecătorești pe care le-am poruncit la Horeb pentru ca tot Israelul să le respecte.+ 5  Iată! Vi-l trimit pe profetul Ilie+ înainte să vină ziua cea mare și înfricoșătoare* a lui Iehova.+ 6  El va face ca inima taților să fie ca a fiilor+ și inima fiilor, ca a taților*, ca nu cumva să vin, să lovesc pământul și să-l distrug*.”

Note de subsol

Lit. „vă temeți de”.
Lit. „aripile”.
Sau „care inspiră o teamă reverențioasă”.
Sau „El va întoarce inima taților spre fii și inima fiilor spre tați”.
Sau „să-l dedic distrugerii”. Vezi Glosarul.

Note de studiu

Multimedia