CAPITOLUL 12
Puteţi depăşi problemele care îi aduc prejudicii unei familii
1. Ce probleme ascunse există în unele familii?
MAŞINA cea veche tocmai a fost spălată şi lustruită. Trecătorilor le pare strălucitoare, aproape nouă. Dincolo de suprafaţă însă, rugina, care are un efect coroziv, roade, încetul cu încetul, caroseria vehiculului. La fel stau lucrurile şi cu unele familii. Deşi, judecând după exterior, totul arată perfect, feţele zâmbitoare ascund teama şi durerea. În casă, nevăzute de cei din afară, elemente corozive rod pacea familiei. Două probleme care pot avea acest efect sunt alcoolismul şi violenţa.
PREJUDICIILE CAUZATE DE ALCOOLISM
2. a) Care este punctul de vedere biblic cu privire la consumul de băuturi alcoolice? b) Ce este alcoolismul?
2 Biblia nu condamnă consumul moderat de băuturi alcoolice, însă condamnă beţia (Proverbele 23:20, 21; 1 Corinteni 6:9, 10; 1 Timotei 5:23; Tit 2:2, 3). Alcoolismul însă nu înseamnă numai beţie; alcoolismul înseamnă preocupare inveterată pentru băuturile alcoolice şi, totodată, pierderea controlului cauzată de consumarea acestora. Alcoolicii pot fi adulţi. Dar, din nefericire, ei pot fi şi tineri.
3, 4. Descrie consecinţele pe care le are alcoolismul asupra soţiei alcoolicului şi a copiilor acestuia.
3 Biblia a arătat, cu mult timp în urmă, că consumul excesiv de alcool poate distruge pacea unei familii (Deuteronomul 21:18–21). Efectele corozive ale alcoolismului sunt resimţite de întreaga familie. Soţia se poate angrena cu trup şi suflet în efortul de a-l opri pe alcoolic de la băutură sau de a face faţă comportamentului său imprevizibil *. Ea încearcă să ascundă băuturile spirtoase, să le arunce, să ascundă banii soţului şi să facă apel la iubirea lui pentru familie, pentru viaţă şi chiar pentru Dumnezeu — alcoolicul însă continuă să bea. Deoarece eforturile ei de a-i ţine sub control acest obicei se soldează cu repetate eşecuri, soţia se simte frustrată şi incompetentă. Ea poate începe să sufere din cauza fricii, a mâniei, a sentimentului de vinovăţie, a nervozităţii, a îngrijorării şi a lipsei respectului de sine.
4 Copiii nu sunt scutiţi de consecinţele alcoolismului unuia dintre părinţi. Unii sunt atacaţi fizic. Alţii sunt molestaţi sexual. Este posibil chiar ca ei să se autoînvinovăţească pentru că unul dintre părinţi este alcoolic. Adesea, încrederea lor în oameni este zdruncinată de comportamentul schimbător al alcoolicului. Deoarece nu le este uşor să vorbească despre ceea ce se întâmplă acasă, copiii pot învăţa să-şi reprime sentimentele, fapt care are adesea consecinţe fizice dăunătoare (Proverbele 17:22). Aceşti copii pot ajunge la vârsta adultă fiind marcaţi de această lipsă de încredere în sine sau de respect faţă de sine.
CE POATE FACE FAMILIA?
5. Cum poate fi soluţionată problema alcoolismului, şi de ce este greu acest lucru?
5 Deşi mulţi specialişti declară că alcoolismul nu poate fi vindecat, cei mai mulţi sunt de părere că se poate ajunge la un anumit grad de recuperare cu ajutorul unui program de abstinenţă totală. (Compară cu Matei 5:29.) Cu toate acestea, faptul de a-l determina pe un alcoolic să accepte ajutor este mai uşor de zis decât de făcut, întrucât el, de obicei, nu recunoaşte că are o problemă. Totuşi, când membrii familiei iau măsuri pentru a contracara efectele pe care le are alcoolismul asupra lor, alcoolicul poate începe să-şi dea seama că are o problemă. Un medic cu experienţă în domeniul ajutorării alcoolicilor şi a familiilor acestora a afirmat: „Cred că lucrul cel mai important este ca membrii familiei pur şi simplu să se ocupe de treburile lor în modul cel mai folositor posibil. Alcoolicul ajunge să se confrunte, din ce în ce mai mult, cu contrastul puternic existent între el şi restul familiei“.
6. Care este cea mai bună sursă de sfaturi pentru familiile în care există un alcoolic?
6 Dacă ai un alcoolic în familie, sfatul inspirat al Bibliei te poate ajuta să trăieşti în modul cel mai sănătos posibil (Isaia 48:17; 2 Timotei 3:16, 17). Să analizăm câteva principii care le-au ajutat unor familii să soluţioneze cu succes problema alcoolismului.
7. Dacă un membru al familiei este alcoolic, cine este răspunzător pentru aceasta?
7 Încetează să-ţi asumi toată vina. Biblia declară: „Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi“ şi „fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu“ (Galateni 6:5; Romani 14:12). Alcoolicul poate încerca să sugereze că membrii familiei sunt răspunzători de starea lui. De exemplu, el poate spune: „Dacă v-aţi purta mai frumos cu mine, nu aş mai bea“. Dacă alţii par să fie de acord cu el, ei îl încurajează să bea în continuare. Însă, chiar dacă suntem victime ale împrejurărilor sau ale altor persoane, fiecare dintre noi — inclusiv alcoolicii — este răspunzător pentru ceea ce face. — Compară cu Filipeni 2:12.
8. Care sunt unele modalităţi prin care alcoolicul poate fi ajutat să suporte consecinţele problemei sale?
8 Nu nutri sentimentul că întotdeauna trebuie să-l fereşti pe alcoolic de consecinţele abuzului de alcool. Un proverb biblic care se referă la o persoană furioasă s-ar putea aplica la fel de bine unui alcoolic: „Dacă-l scapi de ea, va trebui să mai faci odată lucrul acesta“ (Proverbele 19:19). Lasă-l pe alcoolic să suporte consecinţele abuzului de alcool. Lasă-l pe el să facă curăţenie acolo unde a deranjat ori a murdărit sau să-i telefoneze patronului dimineaţa, când se trezeşte din beţie, pentru a-i da o explicaţie.
9, 10. De ce ar trebui familiile alcoolicilor să accepte să fie ajutate, şi, în special, al cui ajutor ar trebui să-l caute ele?
9 Acceptă ajutorul altora. În Proverbele 17:17 se spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate [este un frate născut pentru timp de durere, NW]“. Când ai în familie un alcoolic, ai şi durere. Ai nevoie de ajutor. Nu ezita să te bizui pe ‘prieteni adevăraţi’ pentru a primi sprijin (Proverbele 18:24). O discuţie cu alţii care înţeleg problema sau care s-au confruntat cu o situaţie asemănătoare îţi poate oferi sugestii practice cu privire la ce să faci şi la ce să nu faci. Însă, fii echilibrată. Vorbeşte cu persoane în care ai încredere, cu acele persoane care vor păstra secretul cu privire la „discuţia confidenţială“ avută cu tine. — Proverbele 11:13, NW.
10 Învaţă să ai încredere în bătrânii creştini. Bătrânii congregaţiei creştine pot constitui o excelentă sursă de ajutor. Aceşti bărbaţi maturi sunt instruiţi în Cuvântul lui Dumnezeu şi au experienţă în ceea ce priveşte aplicarea principiilor conţinute de acesta. Ei se pot dovedi a fi „ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete“ (Isaia 32:2). Bătrânii creştini nu numai că ocrotesc congregaţia ca întreg de influenţe dăunătoare, dar şi mângâie, înviorează, manifestă interes personal faţă de persoanele care au probleme. Foloseşte-te din plin de ajutorul lor.
11, 12. Cine le furnizează familiilor alcoolicilor cel mai important ajutor, şi cum este acordat acesta?
11 Mai presus de toate, primeşte putere de la Iehova. Biblia ne dă următoarea asigurare plină de căldură: „DOMNUL [Iehova, NW] este aproape de cei cu inima zdrobită şi mântuieşte pe cei cu duhul înfrânt [spiritul strivit, NW]“ (Psalmul 34:18). Dacă consideri că ai inima zdrobită sau spiritul strivit din cauza presiunilor vieţii duse alături de un membru al familiei care este alcoolic, fii convinsă că „DOMNUL [Iehova, NW] este aproape“. El înţelege cât de grea este situaţia din familia ta. — 1 Petru 5:6, 7.
12 Faptul că crezi ceea ce spune Iehova în Cuvântul său te poate ajuta să faci faţă îngrijorării (Psalmul 130:3, 4; Matei 6:25–34; 1 Ioan 3:19, 20). Dacă studiezi Cuvântul lui Dumnezeu şi trăieşti potrivit principiilor pe care le conţine vei avea posibilitatea să primeşti ajutorul spiritului sfânt al lui Dumnezeu care te poate înzestra cu „puterea care depăşeşte normalul“ pentru a face faţă problemelor de la o zi la alta. — 2 Corinteni 4:7, NW *.
13. Care este a doua problemă care le aduce prejudicii multor familii?
13 Abuzul de alcool poate duce la o altă problemă care prejudiciază multe familii, şi anume: violenţa în familie.
PREJUDICIILE CAUZATE DE VIOLENŢA ÎN FAMILIE
14. Când a început violenţa în familie, şi cum stau lucrurile în prezent?
14 Primul act de violenţă din istoria umană a fost un episod de violenţă în familie în care au fost implicaţi doi fraţi, Cain şi Abel (Geneza 4:8). De atunci încoace, omenirea este chinuită de tot felul de manifestări de violenţă în familie. Există soţi care îşi bat soţiile, soţii care îşi atacă soţii, părinţi care îşi bat cu cruzime copiii şi copii deveniţi adulţi care îşi maltratează părinţii în vârstă.
15. Cum sunt membrii familiei influenţaţi pe plan afectiv de violenţa în familie?
15 Prejudiciile cauzate de violenţa în familie sunt mult mai grave decât rănile fizice. O soţie bătută a declarat: „Trebuie să înduri o mulţime de sentimente de vinovăţie şi de ruşine. Dimineaţa, de cele mai multe ori, nu ai vrea decât să rămâi în pat, sperând că a fost doar un coşmar“. Copiii care văd scene de violenţă în familie sau care le trăiesc pot fi ei înşişi violenţi când devin adulţi şi îşi întemeiază propriile lor familii.
16, 17. Ce este violenţa pe plan afectiv, şi cum îi afectează ea pe membrii familiei?
16 Violenţa în familie nu se rezumă la maltratarea fizică. Adeseori, atacul este verbal. În Proverbele 12:18 se spune: „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii“. Aceste ‘străpungeri’ caracteristice violenţei în familie includ cuvinte ofensatoare şi strigăte, precum şi permanente critici, insulte umilitoare şi ameninţări cu violenţa fizică. Rănile cauzate de violenţa manifestată pe plan afectiv sunt invizibile şi adesea trec neobservate de alţii.
17 Deosebit de regretabile sunt traumele emoţionale ale căror victime sunt copiii — critica permanentă şi minimalizarea posibilităţilor copilului, a inteligenţei lui sau a valorii acestuia ca persoană. O asemenea agresiune verbală poate distruge încrederea în sine a unui Coloseni 3:21.
copil. Este adevărat, toţi copiii au nevoie de disciplinare. Însă, Biblia îi instruieşte astfel pe taţi: „Nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze“. —CUM SE POATE EVITA VIOLENŢA ÎN FAMILIE
18. Unde începe violenţa care se manifestă în familie, şi care este calea indicată de Biblie pentru a-i pune capăt?
18 Violenţa care se manifestă în familie începe în inimă şi în minte; modul în care acţionăm începe cu modul în care gândim (Iacov 1:14, 15). Pentru a pune capăt violenţei, este necesar ca persoana care maltratează să-şi transforme modul de gândire (Romani 12:2). Este posibil acest lucru? Da. Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a-i schimba pe oameni. Acesta poate smulge din rădăcini chiar şi concepţiile distructive „adânc înrădăcinate“ (2 Corinteni 10:4; Evrei 4:12). Cunoştinţa exactă furnizată de Biblie poate produce în oameni o schimbare atât de amplă, încât se poate spune despre aceştia că îmbracă o nouă personalitate. — Efeseni 4:22–24; Coloseni 3:8–10.
19. Cum ar trebui să-l privească şi să-l trateze un creştin pe partenerul său de căsătorie?
19 Atitudinea faţă de partenerul de căsătorie. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Sunt datori şi bărbaţii să-şi iubească soţiile, ca pe trupurile lor. Cine-şi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine însuşi“ (Efeseni 5:28). Biblia mai spune că bărbatul trebuie să-i atribuie soţiei sale ‘cinste . . . ca unui vas mai slab’ (1 Petru 3:7). Soţiile sunt îndemnate „să-şi iubească soţii“ şi să aibă un „respect profund“ faţă de ei (Tit 2:4; Efeseni 5:33, NW). Cu siguranţă, nici un soţ temător de Dumnezeu nu poate să spună cu drept cuvânt că îşi onorează cu adevărat soţia dacă o supune unor atacuri fizice sau verbale. Şi nici o soţie care strigă la soţul ei, care i se adresează folosind un limbaj sarcastic sau care îl ceartă neîncetat nu poate spune că îl iubeşte şi îl respectă cu adevărat.
20. Înaintea cui sunt răspunzători părinţii pentru copiii lor, şi de ce părinţii nu trebuie să nutrească aşteptări nerealiste cu privire la copiii lor?
Psalmul 127:3). Părinţii sunt răspunzători înaintea lui Iehova în ceea ce priveşte îngrijirea acestei moşteniri. Biblia vorbeşte despre „ce era copilăresc [trăsăturile caracteristice copilului, NW]“ şi despre „nebunia“ din copilărie (1 Corinteni 13:11; Proverbele 22:15). Părinţii nu ar trebui să fie surprinşi dacă descoperă această nebunie la copiii lor. Copiii nu sunt adulţi. Părinţii nu trebuie să îi pretindă unui copil mai mult decât ceea ce corespunde vârstei acestuia, mediului în care a crescut şi posibilităţilor lui. — Vezi Geneza 33:12–14.
20 Atitudinea corectă faţă de copii. Copiii merită, da, au nevoie ca părinţii să manifeste faţă de ei iubire şi atenţie. Cuvântul lui Dumnezeu îi numeşte pe copii „o moştenire de la DOMNUL [Iehova, NW]“ şi „o răsplată“ (21. Care este punctul de vedere divin cu privire la atitudinea faţă de părinţii în vârstă şi la modul de a-i trata?
21 Atitudinea faţă de părinţii în vârstă. În Leviticul 19:32 se spune: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân“. Astfel, Legea lui Dumnezeu încuraja respectul şi o înaltă consideraţie faţă de bătrâni. Acest lucru poate constitui o problemă când un părinte în vârstă pare excesiv de pretenţios sau este bolnav şi, probabil, nu se mai mişcă sau nu mai gândeşte repede. Cu toate acestea, copiilor li se aminteşte „să dea tot timpul părinţilor . . . cuvenita compensaţie“ (1 Timotei 5:4, NW). Aceasta înseamnă a-i trata cu demnitate şi respect, probabil chiar satisfăcându-le necesităţile materiale. Maltratarea părinţilor bătrâni, fie ea fizică sau de altă natură, contravine în mod flagrant modului de acţiune la care ne îndeamnă Biblia.
22. Ce calitate esenţială ajută la învingerea violenţei în familie, şi cum poate fi exercitată?
22 Cultivă stăpânirea de sine. În Proverbele 29:11 se spune: „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte“. Cum te poţi controla? În loc să laşi să se acumuleze frustrarea, acţionează repede pentru a reglementa neînţelegerile care apar (Efeseni 4:26, 27). Dacă simţi că-ţi pierzi controlul, pleacă. Roagă-te ca spiritul lui Dumnezeu să producă în tine stăpânirea de sine (Galateni 5:22, 23). Ieşirea la o plimbare sau efectuarea câtorva exerciţii fizice te pot ajuta să-ţi ţii sub control sentimentele (Proverbele 17:14, 27). Străduieşte-te din răsputeri să fii „încet la mânie“. — Proverbele 14:29.
VĂ SEPARAŢI SAU RĂMÂNEŢI ÎMPREUNĂ?
23. Ce se poate întâmpla dacă un membru al congregaţiei creştine cedează, de repetate ori şi fără să se căiască, unor violente izbucniri de mânie care includ, probabil, maltratarea fizică a familiei sale?
23 Printre lucrările condamnate de Dumnezeu, Biblia menţionează ‘vrăjmăşiile, certurile, . . . mâniile’ şi declară că „cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia [regatul, NW] lui Dumnezeu“ (Galateni 5:19–21). În consecinţă, cineva care pretinde că este creştin şi care, de repetate ori şi fără să se căiască, cedează unor violente izbucniri de mânie care includ, probabil, maltratarea fizică a partenerului sau a copiilor, poate fi exclus din congregaţia creştină. (Compară cu 2 Ioan 9, 10.) Astfel, congregaţia este păstrată curată de persoane violente. — 1 Corinteni 5:6, 7; Galateni 5:9.
24. a) Cum pot decide partenerii maltrataţi să acţioneze? b) Cum pot prietenii plini de atenţie şi bătrânii să o ajute pe o persoană maltratată, dar ce nu trebuie ei să facă?
24 Ce se poate spune despre creştinii care sunt bătuţi frecvent de un partener violent care nu lasă să se întrevadă nici o schimbare? Pentru un motiv sau altul, unii au decis să rămână împreună cu soţul violent. Alţii au decis să-l părăsească pe considerentul că sănătatea lor fizică, psihică şi spirituală — poate chiar viaţa lor — era în pericol. În această situaţie, ceea ce alege să facă o victimă a violenţei în familie constituie o decizie personală luată înaintea lui Iehova (1 Corinteni 7:10, 11). Prietenii, rudele sau bătrânii creştini bine intenţionaţi vor putea oferi sfat şi ajutor, însă ei nu trebuie să exercite presiuni ca victima să întreprindă o acţiune anume. Cu privire la aceasta va decide numai persoana în cauză. — Romani 14:4; Galateni 6:5.
UN SFÂRŞIT AL PROBLEMELOR CARE ADUC PREJUDICII
25. Ce scop are Iehova în legătură cu familia?
25 Când i-a unit pe Adam şi Eva prin căsătorie, Iehova nu a avut nicidecum drept scop ca familiile să fie roase de probleme care aduc prejudicii, cum sunt alcoolismul Efeseni 3:14, 15). Familia trebuia să fie un loc în care să înflorească iubirea şi pacea şi în care să fie satisfăcute necesităţile intelectuale, afective şi spirituale ale fiecărui membru al ei. Odată cu apariţia păcatului însă, viaţa de familie s-a deteriorat repede. — Compară cu Eclesiastul 8:9.
sau violenţa (26. Ce viitor le este rezervat celor care caută să trăiască potrivit cerinţelor lui Iehova?
26 Din fericire, Iehova nu a renunţat la scopul său în legătură cu familia. El promite să aducă o lume nouă paşnică în care oamenii „vor locui în siguranţă şi nu [îi] va mai tulbura nimeni“ (Ezechiel 34:28). Atunci, alcoolismul, violenţa în familie şi toate celelalte probleme care prejudiciază în prezent familiile vor aparţine trecutului. Oamenii vor zâmbi, dar nu pentru a-şi ascunde teama şi durerea, ci pentru că „se vor desfăta în belşug de pace“. — Psalmul 37:11.
^ par. 3 Deşi ne referim la alcoolic folosind genul masculin, principiile prezentate aici se aplică în egală măsură şi în cazul în care alcoolicul este o persoană de sex femeiesc.
^ par. 12 În unele ţări există centre de tratament, spitale şi programe de recuperare specializate în ajutorarea alcoolicilor şi a familiilor acestora. Numai tu poţi decide dacă vei căuta un astfel de ajutor sau nu. Societatea Watch Tower nu recomandă în mod special un tratament anume. Cu toate acestea, trebuie să ai grijă ca atunci când cauţi un remediu, să nu ajungi să te implici în activităţi care contravin principiilor scripturale.