„ZORII noului an se ivesc printre conflicte, tulburări și vărsare de sânge”, se afirma în Turnul de veghe din 1 ianuarie 1917. Într-adevăr, Primul Război Mondial, masacrul global cunoscut drept Războiul cel Mare, a continuat să facă ravagii în Europa.

Chiar dacă Studenții în Biblie nu au înțeles pe deplin ce însemna neutralitatea creștină autentică, mulți dintre ei au făcut eforturi lăudabile pentru a evita vinovăția de sânge. De pildă, în Anglia, un tânăr de 19 ani pe nume Stanley Willis a fost hotărât să-și păstreze neutralitatea. Înainte de a compărea  în fața tribunalului pentru poziția sa, el a scris: „Consider că e un mare privilegiu să mi se permită să depun mărturie în acest fel. Colonelul mi-a spus azi-dimineață că voi primi ordin să îmbrac uniforma regală, iar, dacă refuz, voi fi trimis în fața curții marțiale”.

Stanley a refuzat să facă compromis și, ca urmare, a fost condamnat la muncă silnică în închisoare. Cu toate acestea, el și-a păstrat o atitudine pozitivă. Iată ce scria două luni mai târziu: „Datorită «spiritului de putere» pe care îl dă Adevărul, ai forța de a suporta cu răbdare . . . lucruri care pentru alții sunt mult mai greu de suportat”. El și-a folosit cu înțelepciune timpul petrecut în închisoare și a declarat: „Una dintre cele mai mari binecuvântări obținute în urma încercărilor din ultima vreme este că am foarte multă liniște pentru rugăciune, meditare și studiu”.

În scurt timp, Statele Unite au intrat în mod oficial în război. În 2 aprilie 1917, președintele Woodrow Wilson s-a adresat Congresului Statelor Unite, cerând să declare oficial război Germaniei. Patru zile mai târziu, Statele Unite erau în război. Curând, creștinii din Statele Unite aveau să se confrunte cu problema neutralității.

Având nevoie urgentă de soldați, Statele Unite au promulgat în mai decretul privind serviciul de recrutare. O lună mai târziu, a fost emisă legea împotriva spionajului. Astfel, în baza decretului respectiv, guvernul Statelor Unite a mobilizat mii de bărbați pentru război, iar faptul de a sta în calea acestor eforturi era considerat o infracțiune în temeiul legii sus-menționate. În scurtă vreme, dușmanii adevărului au profitat de acest cadru legislativ pentru ‘a urzi nenorociri în numele legii’ împotriva slujitorilor lui Iehova care iubesc pacea. (Ps. 94:20)

Perioada zbuciumată a războiului ce a cuprins lumea nu i-a luat prin surprindere pe Studenții în Biblie. De fapt, de zeci de ani, ei îndreptau atenția spre profețiile biblice care anunțau  asemenea stări de lucruri. Însă ce i-a surprins pe mulți a fost controversa care a luat naștere la scurt timp după aceea în mijlocul poporului lui Iehova.

În Statele Unite, tulburările au început la scurt timp după moartea lui Charles Taze Russell. Problema spinoasă era cum avea să fie condusă activitatea slujitorilor lui Iehova. Fratele Russell înființase asociația Zion’s Watch Tower Tract Society în 1884 și fusese președinte al acesteia până la moartea sa, survenită în octombrie 1916. Când Joseph Rutherford a ajuns să fie în fruntea lucrării, câțiva bărbați cu poziții de răspundere în organizație, inclusiv patru membri ai consiliului de administrație, au manifestat un spirit de ambiție.

Modul în care fratele Rutherford trata lucrurile nu era pe placul celor patru și al altor frați. Una dintre probleme avea legătură cu activitatea lui Paul S. L. Johnson, care a slujit ca pelerin, sau supraveghetor itinerant.

Cu puțin înainte de a înceta din viață, fratele Russell stabilise să-l trimită pe Johnson în Anglia ca reprezentant itinerant al organizației. Acolo, Johnson trebuia să predice vestea bună, să viziteze congregațiile și să trimită un raport despre lucrarea din teritoriul respectiv. În noiembrie 1916, când acesta a sosit în Anglia, frații l-au întâmpinat cu căldură. Din nefericire, atenția specială care i s-a acordat a început să-i denatureze judecata, ajungând să creadă că succesorul fratelui Russell nu trebuia să fie nimeni altul decât el.

Fără vreo autoritate, Johnson i-a dat afară pe unii membri ai familiei Betel din Anglia care i s-au opus. De asemenea, a încercat să pună mâna pe contul bancar din Londra al organizației, moment în care fratele Rutherford l-a chemat înapoi în Statele Unite.

Johnson s-a întors la Brooklyn, însă, în loc să accepte cu umilință corectarea primită, a căutat de repetate ori să-l convingă  pe fratele Rutherford să-i permită să revină în Anglia pentru a-și continua lucrarea. Nereușind să facă acest lucru, Johnson a încercat să influențeze consiliul de administrație, patru dintre membrii acestuia trecând de partea sa.

Anticipând faptul că acești bărbați vor căuta să pună mâna pe fondurile organizației din Statele Unite, așa cum încercase să facă Johnson în Anglia, fratele Rutherford a trecut la acțiune pentru a-i înlătura din consiliul de administrație. Potrivit legislației în vigoare la data respectivă, fiecare membru al unui consiliu de administrație trebuia să fie ales anual de membrii corporației. Cu toate acestea, la întrunirea anuală a corporației din 6 ianuarie 1917, au fost aleși numai trei membri ai consiliului, Joseph F. Rutherford, Andrew N. Pierson și William E. Van Amburgh. Aceștia au ocupat pozițiile de președinte, vicepreședinte și secretar-trezorier. Nu s-au mai organizat alegeri pentru celelalte patru locuri din consiliul de administrație. Bărbații care ocupaseră aceste poziții, cei patru opozanți, fuseseră aleși în consiliu în trecut, iar unii considerau că aveau să dețină pozițiile respective pe viață. Însă, întrucât nu au fost realeși la întrunirea anuală, practic ei nu mai erau membri legali ai consiliului! Prin urmare, în iulie 1917, fratele Rutherford și-a exercitat dreptul de a numi patru oameni fideli care să ocupe locurile rămase vacante în consiliu.

După cum era de așteptat, cei patru membri ai consiliului destituiți s-au înfuriat și au demarat o campanie pentru a-și recăpăta funcțiile. Dar n-au izbutit. Deși unii Studenți în Biblie li s-au alăturat și au înființat alte organizații, marea majoritate a Studenților în Biblie au rămas fideli, iar cei patru nu și-au mai recăpătat niciodată locul în consiliul de administrație.

Între timp, fratele Rutherford și ceilalți frați loiali de la Betel au continuat să lucreze pentru promovarea intereselor Regatului. Numărul supraveghetorilor itineranți, cunoscuți pe atunci ca pelerini, a crescut de la 69 la 93. Numărul  colportorilor, sau al pionierilor regulari, a crescut de la 372 la 461. În plus, au fost numiți pentru prima dată colportori speciali, care se asemănau cu pionierii auxiliari de azi. În unele congregații erau nu mai puțin de 100 de astfel de lucrători zeloși.

În 17 iulie 1917 a fost lansată cartea Taina împlinită. Până la sfârșitul anului respectiv, stocul de cărți Taina împlinită s-a epuizat și au fost comandate alte 850 000 de exemplare de la firma care tipărea literatura noastră. *

În 1917 s-a încheiat reorganizarea lucrării de la Betel care fusese inițiată de fratele Russell în 1916. În decembrie 1917, Turnul de veghe anunța: „Reorganizarea personalului de la Birou . . . s-a încheiat, iar acum activitatea se desfășoară lin și cu o eficiență ce ar trebui să caracterizeze orice instituție bine administrată . . . Membrii personalului de la Birou înțeleg că este un privilegiu, nu un drept să lucreze în cadrul Biroului”.

În septembrie 1917, Turnul de veghe spunea următoarele: „Începând de la 1 ianuarie, în fiecare lună s-a înregistrat o creștere [a producției de literatură] față de luna corespunzătoare din 1916 . . . Pentru noi, aceasta pare o dovadă cât se poate de convingătoare că Domnul continuă să binecuvânteze lucrarea al cărei sediu se află aici, la Brooklyn”.

Împotrivitorii fuseseră îndepărtați din organizație, iar rezultatele unui referendum efectuat în congregații, publicate în Turnul de veghe, au arătat că marea majoritate a fraților îi susțineau pe fratele Rutherford și pe ceilalți frați fideli de la Betel. Însă încercarea acestor oameni nu luase sfârșit. Deși a început într-o notă pozitivă, anul 1918 avea să anunțe cele mai întunecate clipe din istoria noastră modernă.