Inundaţiile din Mozambic — Cum s-au îngrijit creştinii de victime

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MOZAMBIC

LA ÎNCEPUTUL anului trecut, telespectatorii au rămas înmărmuriţi vizionând imagini din Mozambic cu oameni care, aflându-se în pericol din cauza inundaţiilor, se agăţau de ramurile copacilor. O femeie chiar a născut în copac, după care, împreună cu bebeluşul ei, a fost luată într-un elicopter. Însă mii de persoane au rămas blocate zile întregi, unele fiind în compania şerpilor, până când nivelul apelor a scăzut sau au fost salvate de elicoptere.

Tonul tragediei a fost dat de ploile torenţiale din Maputo, capitala Mozambicului. În decurs de câteva ore, toate suburbiile au fost inundate. În unele locuri, nivelul apei ajungea până la acoperişul caselor. Drumurile s-au transformat în râuri învolburate. S-au format imense albii de torent, iar casele şi automobilele, precum şi aproape tot ce mai rămăsese, au fost luate de ape. Dar aveau să se întâmple lucruri şi mai îngrozitoare.

Ploile nu au încetat, întreaga parte sudică a ţării fiind inundată de ape. A plouat şi în ţările învecinate, şi anume în Africa de Sud, Zimbabwe şi Botswana. Întrucât, în drumul lor spre ocean, râul Incomati şi fluviile Limpopo şi Zambezi curg dinspre aceste  ţări prin Mozambic, suprafeţe vaste ale ţării au fost devastate de apele ieşite din matcă. Modul în care s-au îngrijit creştinii unii de alţii pe parcursul acestei catastrofe este o poveste care ne întăreşte credinţa.

Evaluarea primelor pagube

La 9 februarie anul trecut, doi reprezentanţi ai filialei din Maputo a Martorilor lui Iehova au plecat să viziteze nordul. În jurul orei nouă dimineaţa, ei au trecut prin oraşul Xinavane, unde nivelul râului Incoluane era foarte ridicat. Ei s-au hotărât să-şi continue călătoria spre Xai-Xai, capitala provinciei Gaza. Totuşi, ei au observat că în apropierea oraşului Chókwè, unde cele mai grave inundaţii sunt provocate de obicei de furtuni, nimic nu indica apariţia problemelor. Prin urmare, au decis să se întoarcă în Maputo.

Însă, la întoarcere, în timp ce se apropiau de Xinavane, ei au fost opriţi de o barieră alcătuită din poliţişti. „Inundaţiile din Africa de Sud au ajuns şi aici şi au blocat şoseaua naţională“, a avertizat poliţia. „Nici autobuzele, nici camioanele nu pot trece.“ Aceeaşi porţiune de şosea pe care trecuseră dimineaţa era acum complet acoperită de apă! Întrucât se umflau şi râurile dinspre nord, zona era izolată de restul ţării.

Cei doi fraţi s-au hotărât să petreacă noaptea în Macia, o localitate aflată în apropiere. Pe parcursul nopţii, situaţia s-a agravat. A fost inundat întreg oraşul Xinavane, iar oamenii au pierdut totul. S-au luat măsuri ca fraţii din zonă să ajungă la Sala Regatului din Macia, unde s-a improvizat o tabără de sinistraţi. Martorii au mers imediat la depozite şi au cumpărat câteva alimente de bază, cum ar fi orez, fasole, făină şi ulei.

Acum toată atenţia era îndreptată spre creştinii din Chókwè şi din oraşele învecinate. Supraveghetorii congregaţiilor din Chókwè s-au întâlnit şi au organizat o evacuare în masă. Iată ce li s-a spus fraţilor: „Părăsiţi imediat oraşul şi plecaţi la Macia!“ Nu după mult timp însă, s-a aflat că mulţi fraţi din Xinavane nu ajunseseră. Prin urmare, au fost trimişi câţiva Martori ca să vadă cum stăteau lucrurile. S-a aflat, de asemenea, că un bătrân creştin se înecase în locuinţa sa. După ce a fost înmormântat, au fost localizaţi şi restul Martorilor, dintre care unii erau pe acoperişuri, şi au fost ajutaţi să ajungă la Macia.

După ce s-au întreprins aceste acţiuni, reprezentanţii filialei au mers la Bilene, un orăşel de pe coastă, unde au închiriat un avion până la Maputo. Regiunea era inundată cât vedeai cu ochii. S-a raportat că, numai în provincia Gaza, 600 000 de oameni suferiseră pagube din cauza inundaţiilor.

Situaţia se înrăutăţeşte

În următoarele câteva zile, ploile s-au intensificat şi, ca urmare, au fost devastate şi provinciile din zona centrală a Mozambicului. Apoi s-a format un enorm ciclon tropical, numit Eline. La 20 februarie, acesta s-a abătut asupra provinciilor Inhambane, Sofala şi Manica, aducând ploi nimicitoare. Consecinţele? Inundaţii mai mari, un număr mai mare de morţi şi multe alte pagube.

Apoi, spre sfârşitul lui februarie, oraşul Chókwè şi împrejurimile lui au fost inundate într-un mod nemaivăzut până atunci. Spre miezul nopţii de sâmbătă, 26 februarie, inundaţiile s-au năpustit asemenea unei avalanşe enorme, măturând totul în calea lor. „Ne-a trezit o vecină care striga la fereastră“, relatează Luis Chitlango, un Martor de 32 de ani.

Chitlango a mărturisit: „Când am sărit din pat, am auzit vuietul asurzitor al apelor. Am dat de mulţi şerpi în timp ce fugeam. La ora 6 am ajuns pe un teren mai ridicat, însă mai târziu, tot în acea dimineaţă, când apele ne înconjuraseră din toate părţile, a trebuit să ne urcăm în copaci. Grupul nostru era alcătuit din 20 de oameni.

Mai întâi au urcat bărbaţii. Apoi femeile le-au dat copiii, care au fost legaţi de ramuri. Au urmat femeile  cu copii mici. Din când în când, coboram din copaci şi căutam pe fundul apei arahide, deoarece ştiam că se cultivă în zonă.

După trei zile, s-a luat hotărârea că ar trebui să ne îndreptăm cu toţii spre Chókwè. Apa ne ajungea până la piept şi ne luptam cu curenţi puternici. Pe drum am găsit mulţi oameni în copaci şi pe acoperişul caselor. În ziua următoare, nivelul apelor a scăzut suficient de mult ca oamenii să poată fi duşi în Macia cu camionul“.

Tabăra de sinistraţi a Martorilor

La 4 martie, filiala Martorilor lui Iehova a închiriat un avion, iar reprezentanţii ei s-au îndreptat spre zonele calamitate. O mare parte din populaţie fugise la Macia, localitate ce fusese transformată într-o imensă tabără de sinistraţi. Multe victime ale inundaţiilor erau bolnave de gripă sau sufereau de malnutriţie, de malarie şi de alte afecţiuni.

Scena era asemănătoare unei zone devastate de război. Elicopterele trimise de diferite ţări împânzeau cerul şi aterizau pe piste improvizate pentru a descărca provizii. Când echipa de ajutorare formată din Martori a ajuns în Macia, membrii acesteia nu numai că au luat măsuri pentru asigurarea hranei necesare victimelor, dar au şi înfiinţat o infirmerie. Mai întâi însă, ei au obţinut aprobarea autorităţilor locale, care au lăudat iniţiativa lor.

În tabăra Martorilor, care adăpostea aproape 700 de Martori, precum şi alte persoane, se analiza în fiecare dimineaţă, la ora 6.30, un text biblic. Când mâncarea pregătită de surorile creştine era gata, se striga numele capilor de familie. Fiecare arăta pe degete de câte porţii avea nevoie, şi astfel era servită mâncarea.

Fiecare aspect al vieţii din tabără era bine organizat. Unii au fost repartizaţi să cumpere alimente, iar alţii să supravegheze salubritatea apei potabile, să cureţe latrinele şi aşa mai departe. Buna organizare nu a trecut neobservată de autorităţile guvernamentale, care au spus următoarele: „Merită să fii aici. Nimeni  nu duce lipsă de alimente şi nimeni nu se ceartă“. Un reprezentant al autorităţilor locale a spus: „Toată lumea ar trebui să viziteze tabăra Martorilor, ca să vadă cum ar trebui să meargă lucrurile“.

Într-o zi, comitetul de ajutorare s-a întrunit cu bătrânii creştini şi i-a informat că filiala luase măsuri pentru reconstruirea caselor şi a Sălilor Regatului, precum şi pentru furnizarea unor lucruri de strictă necesitate victimelor inundaţiilor. În dimineaţa următoare, când s-a analizat textul biblic al zilei, s-a făcut un anunţ cu privire la aceste planuri. Aplauzele nu mai conteneau.

Deşi autorităţile donaseră două corturi mari, mulţi din tabără dormeau sub cerul liber. Prin urmare, s-a organizat o echipă alcătuită din sinistraţi care să construiască o mare Sală a Regatului pe terenul ce aparţinea congregaţiei locale. Aceasta a fost construită din trestie şi tablă zincată ondulată, în stil mozambican, care să poată adăposti 200 de persoane. În doar două zile a fost terminată!

Localizarea celor izolaţi

Între timp, la 5 martie, după ce nivelul apelor a mai scăzut, s-a format o echipă de ajutorare pentru a se deplasa în oraşul Aldeia da Barragem, situat în una dintre primele regiuni inundate. Aici era o congregaţie alcătuită din aproximativ 90 de Martori şi nu se primise nici o ştire de la ei.

Pe drum, echipa a trecut pe lângă Chihaquelane, o mare tabără de sinistraţi, care adăpostea în jur de 100 000 de oameni. În ambele părţi ale drumului, care în unele locuri fusese distrus de ape, regiunea era inundată cât vedeai cu ochii. Un membru al echipei a făcut următorul comentariu: „Când am sosit în Chókwè, totul era pustiu. Multe case de la intrarea în oraş erau inundate până la acoperiş. Majoritatea caselor erau sub apă. Se întuneca, iar noi mai aveam de parcurs încă 25 de kilometri până la Aldeia da Barragem“.

Noaptea, într-un târziu, echipa a ajuns în sfârşit la destinaţie. Un membru al echipei îşi aminteşte: „Am stat şi ne-am întrebat ce să facem în continuare“. Apoi au zărit nişte oameni, care strigau: „Fraţilor!“, şi s-au auzit râsete zgomotoase, pline de voioşie. Când au văzut farurile celor două automobile, Martorii locali s-au gândit imediat că s-ar putea să fie fraţii lor şi le-au dat de ştire şi celorlalţi oameni. Observatorii au fost foarte impresionaţi şi au spus: „Aceşti oameni într-adevăr se iubesc. Ei aduc alimente şi vin să-i vadă pe fraţii lor!“

Furnizarea îngrijirii necesare

Fraţii din Aldeia da Barragem au fost ajutaţi să ajungă la tabăra din Macia, unde li s-a oferit mâncare, cazare şi îngrijire medicală. Între timp, situaţia din Macia începea să se înrăutăţească. Alimentele, medicamentele şi combustibilul erau insuficiente, pentru că erau trimise pe calea aerului. Era o nevoie urgentă de a se restabili legătura cu Maputo. Acest lucru s-a putut realiza la 8 martie.

Marele oraş Xai-Xai fusese inundat în întregime. Centrul lui era acoperit de apă, aceasta ajungând până la 3 metri în unele locuri! Martorii au format un comitet de ajutorare care să se îngrijească de fraţii de aici. În plus, s-au organizat comitete care să se îngrijească de cei aflaţi în nevoie din provinciile Sofala şi Manica.

Au sosit provizii şi de la fraţii din alte ţări. De exemplu, filiala din Africa de Sud a organizat trimiterea a tone de îmbrăcăminte, pături şi alte lucruri. Iar sediul mondial al Martorilor lui Iehova, din Brooklyn, New York, a pus la dispoziţie fonduri pentru necesităţile celor afectaţi de dezastru.

Când nivelul apelor a scăzut suficient de mult şi s-a făcut o estimare a numărului celor ce rămăseseră fără locuinţă, s-a început lucrarea de reconstruire a caselor şi a Sălilor Regatului. S-a înfiinţat un comitet de reconstrucţii, susţinut de zeci de voluntari, care au început imediat munca. De atunci, s-au reconstruit peste 270 de case, precum şi cel puţin cinci Săli ale Regatului.

Oamenii au observat când au început să apară primele case construite de voluntarii Martori. O vecină a spus: „Voi vă închinaţi unui Dumnezeu viu. Pastorii noştri nu-şi amintesc de oile lor care suferă. Totuşi, voi primiţi aceste frumoase case“. În aceste zone, mulţi au fost receptivi la mesajul despre Regat predicat de Martorii lui Iehova şi s-au început mai multe studii biblice. — Matei 24:14; Revelaţia 21:3, 4.

Deşi mulţi Martori şi-au pierdut toate posesiunile materiale, nici unul nu şi-a pierdut credinţa. Dimpotrivă, credinţa lor în Iehova Dumnezeu şi încrederea în asociaţia mondială de colaboratori le-au fost întărite. Ei sunt recunoscători iubitoarei lor fraternităţi internaţionale, care a acţionat cu atâta promptitudine în timpul acestui dezastru. Ei au simţit personal tandra îngrijire şi ocrotire din partea lui Iehova şi îşi vor aminti întotdeauna expresia biblică: „Iehova este mare“. — Psalmul 48:1, NW.

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Apele noroioase au acoperit oraşul Xai-Xai

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Ajutoarele au fost aduse cu avionul

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Echipa de ajutorare a Martorilor a înfiinţat o infirmerie

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Se continuă construirea de noi locuinţe

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Cea mai mare tabără de sinistraţi a adăpostit 100 000 de oameni