Când suferi de o tulburare de dispoziţie

TULBURĂRILE de dispoziţie sunt alarmant de răspândite. Potrivit dovezilor, peste 330 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie gravă, o afecţiune caracterizată printr-o tristeţe copleşitoare şi prin pierderea satisfacţiei în activităţile zilnice. S-a estimat că, în următorii 20 de ani, numărul cazurilor de depresie va fi depăşit numai de cel al cazurilor de boli cardiovasculare. Nu este de mirare că depresia a fost numită „«răceala obişnuită» a bolilor mintale“.

În ultimii ani, tulburării bipolare i s-a acordat o atenţie sporită. Unele simptome ale acestei boli sunt schimbările radicale de dispoziţie, când se trece uşor de la depresie la manie. Iată ce se afirmă într-o carte publicată recent de American Medical Association: „În timpul fazei depresive, s-ar putea să fii bântuit de gândul sinuciderii. În faza maniacală, s-ar putea să ţi se întunece judecata şi să nu-ţi mai dai seama de consecinţele acţiunilor tale“.

Se crede că tulburarea bipolară afectează aproximativ 2% din populaţia Statelor Unite, ceea ce înseamnă că numai în această ţară există milioane de bolnavi. Însă nişte cifre reci nu pot descrie chinul pe care îl trăieşte o persoană ce suferă de o tulburare de dispoziţie.

Depresia: o tristeţe copleşitoare

Majoritatea ştim ce înseamnă să fii trist. Totuşi, în timp, poate în câteva ore sau în câteva zile, această tristeţe dispare. Depresia însă e ceva mult mai grav. De ce? Iată ce explică dr. Mitch Golant: „Cei care nu suferim de depresie ştim că acele «călătorii» nebuneşti în care ne poartă sentimentele se sfârşesc în cele din urmă, însă o persoană depresivă, ale cărei stări sufleteşti sunt când euforice, când depresive, schimbându-se cu repeziciune, e ca într-un tren scăpat de sub control din care nu ştie când sau cum va coborî — sau dacă va putea coborî vreodată“.

Pot exista multe forme clinice de depresie. De exemplu, unii oameni suferă de tulburare afectivă sezonieră (TAS), care se manifestă în anumite perioade ale anului, de obicei iarna. Potrivit unei cărţi publicate de People’s Medical Society, „pacienţii cu TAS spun că cu cât trăiesc mai în nord sau cu cât vremea e mai mohorâtă, cu atât stările lor depresive sunt mai grave“. În continuare, se arăta: „Deşi a fost adesea asociată cu zilele întunecate de iarnă, TAS e uneori asociată şi cu spaţiile de lucru închise şi întunecoase, cu vremea mohorâtă neobişnuită pentru anumite anotimpuri şi cu problemele de vedere“.

 Care sunt cauzele depresiei? Acestea nu se cunosc cu exactitate. Deşi în unele cazuri se pare că e vorba de factori genetici, de cele mai multe ori evenimentele de viaţă au un rol major în apariţia depresiei. De asemenea, s-a observat că numărul femeilor diagnosticate cu depresie e de două ori mai mare decât cel al bărbaţilor. * Însă aceasta nu înseamnă că bărbaţii nu pot ajunge să sufere de depresie. Dimpotrivă, se estimează că între 5 şi 12 la sută dintre bărbaţi vor dezvolta la un moment dat în viaţă o formă clinică de depresie.

Când o persoană se îmbolnăveşte de depresie, toate aspectele vieţii sale sunt afectate. Iată ce mărturiseşte Sheila, o bolnavă de depresie: „Te zdruncină până în adâncul fiinţei tale; îţi distruge treptat încrederea,  respectul de sine, capacitatea de a gândi clar şi de a lua decizii, iar apoi, când te-a prins bine, te mai strânge de câteva ori cu putere, doar ca să vadă dacă mai rezişti“.

Uneori, bolnavul găseşte multă alinare dacă îşi mărturiseşte sentimentele unui ascultător plin de empatie (Iov 10:1). Cu toate acestea, trebuie să înţelegem că, fiind vorba de un dezechilibru biochimic, depresia nu dispare doar printr-o gândire pozitivă. De fapt, în astfel de situaţii, bolnavul nu poate ţine sub control dispoziţiile depresive ale bolii. În plus, această stare îl contrariază şi pe el la fel de mult ca pe membrii familiei sau pe prieteni.

Să ne gândim la Paula *, o creştină care a trecut prin episoade devastatoare de tristeţe înainte de a-i fi diagnosticată depresia. Iată ce spune ea: „Uneori, după întrunirile creştine, fugeam în maşină şi plângeam, fără nici un motiv. Eram efectiv copleşită de durere şi de un sentiment de singurătate. Deşi aveam toate dovezile că mulţi prieteni se interesau de mine, eram incapabilă să le văd“.

Ceva asemănător i s-a întâmplat şi lui Ellen, care a fost spitalizată din cauza depresiei. „Am un soţ, doi fii şi două nurori minunate; şi ştiu că toţi mă iubesc foarte mult“, spune ea. În mod logic, Ellen ar trebui să considere că viaţa e frumoasă şi că ea e preţuită de familie. Însă, pe câmpul de luptă al depresiei, gândurile negre, indiferent cât de iraţionale ar părea, îl pot răpune pe bolnav.

Nu trebuie trecut cu vederea nici impactul considerabil pe care îl poate avea depresia asupra celorlalţi membri ai familiei. Dr. Golant scrie următoarele: „Când o persoană iubită suferă de depresie, trăieşti în permanenţă cu un sentiment de nesiguranţă, neştiind niciodată când îşi va reveni dintr-un episod depresiv sau când va cădea în altul. Simţi probabil un gol imens — chiar durere sau mânie. Simţi că viaţa şi-a schimbat cursul firesc, poate pentru totdeauna“.

În multe cazuri, copiii pot sesiza când un părinte suferă de depresie. „Copilul unei mame depresive devine foarte sensibil la stările ei emoţionale, observând cu atenţie chiar şi cea mai mică schimbare de dispoziţie“, scrie dr. Golant. Dr. Carol Watkins afirmă că, în cazul copiilor care au un părinte depresiv, „există o probabilitate mai mare de a avea tulburări de comportament, dificultăţi de învăţare şi de integrare socială sau chiar de a se îmbolnăvi de depresie“.

Tulburarea bipolară: o permanentă schimbare

Depresia e într-adevăr greu de suportat. Ea poate fi însoţită însă şi de manie, caz în care vorbim despre tulburare bipolară. * „Singurul lucru sigur la tulburarea bipolară e că nimic nu e sigur“, spune Lucia, care are această boală. În The Harvard Mental Health Letter se afirmă că, în perioada de manie, bolnavii bipolari „pot fi insuportabili, amestecându-se în treburile altora şi încercând să domine, iar euforia lor necugetată se poate schimba brusc în iritabilitate sau furie“.

Lenore îşi aminteşte de perioada când avea accese de manie. Iată ce mărturiseşte ea: „Aveam o energie extraordinară. Mulţi îmi spuneau că sunt o superfemeie. Oamenii îmi ziceau: «Aş vrea să fiu ca tine». Deseori mă simţeam foarte puternică, în stare să realizez orice. Efectuam exerciţii fizice cu frenezie. Făceam toate treburile zilnice şi nu dormeam decât două, trei ore pe noapte. Cu toate acestea, mă trezeam cu aceeaşi energie debordantă“.

După un timp însă, totul începea să se întunece. „Când eram în culmea euforiei“, ne spune  ea, „simţeam o agitaţie undeva înăuntrul meu, ca un motor pe care nu-l puteam opri. Într-o clipă, exuberanţei îi luau locul agresivitatea şi o dorinţă distructivă. Fără nici un motiv, îi atacam verbal pe unii membri ai familiei mele. Eram furioasă, plină de ură şi nu mă puteam controla deloc. După o astfel de ieşire înspăimântătoare, brusc eram epuizată, extrem de deprimată şi îmi venea să plâng. Mă simţeam fără valoare şi rea. Totuşi, uneori îmi recăpătam numaidecât exuberanţa, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat“.

Comportamentul imprevizibil al bolnavului bipolar creează confuzie în familie. Mary, al cărei soţ suferă de tulburare bipolară, mărturiseşte: „E derutant să-ţi vezi soţul fericit şi volubil şi, dintr-o dată, abătut şi retras. E o adevărată luptă pentru noi să acceptăm că el nu-şi poate controla stările“.

Totuşi, adesea, tulburarea bipolară îl nelinişteşte şi pe bolnav la fel de mult — dacă nu chiar mai mult. „Îi invidiez pe oamenii a căror viaţă e echilibrată şi stabilă“, mărturiseşte Gloria, o bolnavă bipolară. „Stabilitatea e un loc pe care depresivii bipolari doar îl vizitează. Însă nici unul dintre noi nu locuieşte acolo.“

Dar care sunt cauzele tulburării bipolare? Poate fi vorba de factori genetici mai puternici decât în cazul depresiei. Iată ce afirmă American Medical Association: „Potrivit unor studii ştiinţifice, probabilitatea ca depresia bipolară să apară la membrii apropiaţi ai familiei — părinţi, fraţi, copii — ai celor ce suferă de această boală este de 8 până la 18 ori mai mare decât la membrii apropiaţi ai familiei persoanelor sănătoase. Mai mult, dacă un membru al familiei suferă de depresie bipolară, eşti mai vulnerabil la o depresie majoră“.

Spre deosebire de depresie, tulburarea bipolară pare să-i afecteze pe bărbaţi şi pe femei în egală măsură. De cele mai multe ori, ea se manifestă în primii ani ai vieţii de adult, însă au fost şi cazuri diagnosticate în adolescenţă sau în copilărie. Cu toate acestea, chiar şi unui specialist îi poate fi foarte greu să analizeze simptomele şi să stabilească diagnosticul corect. „Între bolile psihice, tulburarea bipolară e un cameleon, schimbându-şi «culoarea» de la un pacient la altul şi de la un episod la altul, chiar la acelaşi pacient“, scrie dr. Francis Mark Mondimore, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Johns Hopkins. „E o fantomă înveşmântată în mantia întunecată a melancoliei; îşi învăluie insidios victima, după care dispare pentru câţiva ani, ca apoi să revină, însă înveşmântată în strălucitoarea, dar mistuitoarea manie.“

Evident, tulburările de dispoziţie sunt greu de diagnosticat, dar e şi mai greu de trăit cu ele. Totuşi bolnavii nu sunt lipsiţi de speranţă.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

„Stabilitatea e un loc pe care depresivii bipolari doar îl vizitează. Însă nici unul dintre noi nu locuieşte acolo.“ — GLORIA

[Chenarul/Fotografia de la pagina 5]

Simptome ale depresiei majore *

● Dispoziţie depresivă, în cea mai mare parte a zilei, aproape zilnic, timp de cel puţin două săptămâni

● Pierderea interesului faţă de activităţile care înainte procurau plăcere

● Creştere sau scădere vizibilă în greutate

● Tendinţa de a dormi în exces sau contrariul, insomnie

● O creştere sau o scădere anormală a capacităţilor motorii

● Oboseală excesivă, fără nici o cauză vizibilă

● Sentimente de lipsă a valorii şi/sau sentimente de vinovăţie nejustificate

● Scăderea capacităţii de concentrare

● Gânduri recurente de suicid

Unele dintre aceste simptome pot indica distimia, o formă uşoară, dar cronică de depresie

[Notă de subsol]