MESAJUL lui Dumnezeu către oameni se găseşte în Biblie, iar acest mesaj constituie o veste bună. De fapt, Isus Cristos şi-a folosit timpul şi energia anunţând „vestea bună despre regatul lui Dumnezeu“ (Luca 4:43). Biblia arată că acest Regat reprezintă guvernul lui Dumnezeu, care va înlătura conducerea umană opresivă, va instaura pacea şi va elimina toate cauzele suferinţei (Daniel 2:44; Matei 6:9, 10). Aceasta este într-adevăr o veste bună!

O astfel de veste bună merită, cu siguranţă, să ajungă la cât mai mulţi oameni. Totuşi, când a fost executat, Isus a lăsat în urma sa doar un număr mic de discipoli. Avea să moară mesajul său odată cu el? Nicidecum, căci Biblia a prezis exact contrariul. Iată ce s-a profeţit în acest sens: 1) vestea bună avea să fie răspândită în toată lumea; 2) aceasta urma să întâmpine opoziţie aprigă; 3) aveau să apară creştini falşi, care să-i inducă în eroare pe mulţi. Să analizăm în continuare aceste profeţii.

Profeţii:

„Trebuie ca mai întâi vestea bună să fie predicată în toate naţiunile“ (Marcu 13:10). „Şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până în cea mai îndepărtată parte a pământului.“ (Faptele 1:8)

Împlinire: La scurt timp după moartea lui Isus în 33 e.n., discipolii săi au umplut Ierusalimul cu mesajul despre Regat. Ei l-au răspândit în toată Iudeea şi până în Samaria, aflată în apropiere, iar în decurs de numai cincisprezece ani, misionari creştini au ajuns şi în alte zone ale Imperiului Roman. Astfel, în anul 61 e.n., deja se putea spune că vestea bună fusese predicată în multe zone ‘îndepărtate’ ale pământului.

 Ce dezvăluie istoria:

• Scrierile laice din secolul al II-lea confirmă expansiunea rapidă a creştinismului în forma sa originară. De exemplu, istoricul roman Suetoniu face referire la creştini spunând despre aceştia că erau stabiliţi la Roma încă din anul 49 e.n. Într-o scrisoare trimisă împăratului Traian de către Pliniu cel Tânăr, guvernator al Bitiniei (aflată pe teritoriul Turciei de azi), în jurul anului 112 e.n., acesta numeşte creştinismul o ‘molimă’ care „şi-a extins ravagiile nu numai în oraşe, ci şi în sate şi târguri“ (Corespondenţa dintre Pliniu şi Traian, Ed. Albatros, 2003). Reanalizând dovezile existente, un istoric a declarat: „La mai puţin de un secol după perioada apostolică, creştinii aveau deja locuri de închinare în oraşele de seamă ale Imperiului“.

• În cartea The Early Church, profesor Henry Chadwick spune: „Expansiunea bisericii părea să fie rezultatul unei serii de evenimente irealizabile. Nu exista absolut niciun indiciu că aceasta ar fi avut sorţi de izbândă“.

Profeţie:

„Vă vor preda tribunalelor, veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi fi duşi înaintea guvernatorilor şi a regilor din cauza mea, ca mărturie pentru ei“ (Marcu 13:9).

Împlinire: Creştinii au fost persecutaţi de evrei şi de romani, fiind arestaţi, închişi, bătuţi şi chiar omorâţi.

Ce dezvăluie istoria:

• Josephus Flavius, istoric evreu din secolul I, menţionează că Iacov, unul dintre fraţii lui Isus, a fost executat la ordinul conducătorilor religioşi evrei. Conform Bibliei, Gamaliel, un membru respectat al curţii supreme a evreilor, i-a îndemnat pe ceilalţi membri ai curţii să dea dovadă de prudenţă la pronunţarea sentinţei împotriva discipolilor lui Isus (Faptele 5:34–39). Lucrările laice atestă existenţa lui Gamaliel, precizând totodată că acesta a fost un om cu vederi largi.

• Potrivit istoricilor, începând cu anul 64 e.n., Nero şi ulterior alţi împăraţi romani i-au supus pe creştini la persecuţii aprige. Corespondenţa dintre împăratul Traian şi Pliniu cel Tânăr menţionează pedepsele aplicate creştinilor care nu-şi renegau credinţa.

• „În loc să determine biserica să-şi desfăşoare activitatea în secret, persecuţia a avut exact efectul contrar“, afirmă profesor Chadwick, citat anterior. Fugind din calea persecuţiilor, creştinii au dus cu ei mesajul în alte zone (Faptele 8:1). Ei au perseverat, chiar dacă au fost respinşi de prieteni şi de familie. Acesta este un fapt remarcabil, întrucât continuatorii lui Isus au fost oameni „fără carte şi de rând“, neavând influenţă politică (Faptele 4:13). Istoricii confirmă că „evanghelia s-a răspândit cel mai uşor . . . în rândul vânzătorilor şi al negustorilor“.

Analizând istoria timpurie a creştinilor, erudiţii rămân uimiţi observând cum un grup atât de neînsemnat a reuşit, în pofida opoziţiei aprige, să răspândească creştinismul într-un timp atât de scurt. Cu toate acestea, Isus prezisese că aceste evenimente, în aparenţă imposibile, urmau să aibă loc. Scripturile au profeţit şi că activitatea de predicare urma să fie întreruptă.

Profeţii:

„Vor intra printre voi lupi asupritori, care nu vor trata turma cu tandreţe, şi . . . se vor ridica  bărbaţi chiar dintre voi care vor vorbi lucruri denaturate ca să-i tragă pe discipoli după ei“ (Faptele 20:29, 30). „În mijlocul vostru vor fi învăţători falşi. Aceştia vor introduce pe furiş secte distrugătoare . . . iar din cauza lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.“ (2 Petru 2:1, 2)

Împlinire: Congregaţia creştină a fost coruptă de persoane mânate de ambiţie, viclene şi nemiloase.

Ce dezvăluie istoria:

• Îndeosebi după moartea primilor continuatori ai lui Isus, persoane proeminente care s-au ridicat din rândul creştinilor au alterat adevăratul creştinism amestecând învăţătura creştină cu filozofia greacă. Nu după mult timp, a luat fiinţă o clasă clericală, care a început să-şi însuşească însemnele puterii şi ale bogăţiei asemenea clasei politice conducătoare. Potrivit istoricilor, în perioada în care „creştinismul“ a fost declarat religia de stat a Imperiului Roman, nu mai exista nicio fărâmă din ceea ce fusese congregaţia din secolul I.

• De-a lungul secolelor, această formă alterată a creştinismului a lăsat în istorie pagini marcate de violenţă şi lăcomie. Departe de a se dovedi continuatori ai lui Isus, clericii i-au persecutat aspru pe cei ce au imitat metodele de predicare ale lui Isus şi pe cei ce au încercat să publice Biblia în limbile vorbite de oamenii de rând.

În secolele în care falsul creştinism avea o influenţă puternică, se părea că nimeni nu mai predica vestea bună. Totuşi, Isus a arătat că vestea bună urma să fie predicată din nou în ultimele zile. El a asemănat această perioadă cu perioada secerişului, când creştinii falşi — simbolizaţi de neghină — aveau să fie separaţi de creştinii adevăraţi — simbolizaţi de grâu (Matei 13:24–30, 36–43). În acel timp, profeţia despre predicarea veştii bune avea să se împlinească la o scară fără precedent (Matei 24:14). Această profeţie extraordinară va fi examinată în următorul articol al seriei de faţă.