Salt la conţinut

Salt la cuprins

SUBIECTUL DE COPERTĂ

Imigrarea — Iluzii şi realităţi

Imigrarea — Iluzii şi realităţi

În căutarea unui trai mai bun

GEORGE era în pragul disperării. Nu le putea asigura suficientă hrană membrilor familiei sale. Mai mult decât atât, vecinii lui începuseră să se îmbolnăvească, iar unii prezentau deja semne de malnutriţie. La câteva sute de kilometri spre sud însă se afla o ţară mai bogată. „Am să mă mut în străinătate, am să-mi găsesc de lucru, iar apoi am să-mi aduc şi familia lângă mine“, şi-a spus el.

Şi Patricia visa la o nouă viaţă peste hotare. Nu avea loc de muncă şi nu întrevedea mari perspective de a-şi schimba viaţa. Ea şi prietenul ei s-au hotărât să plece din Nigeria în Algeria, ca apoi să ajungă în Spania, fără să-şi imagineze, totuşi, cât de grea avea să fie călătoria prin deşertul Sahara. „Eram însărcinată, mărturiseşte ea, şi voiam să-i ofer copilului meu o viaţă mai bună.“

Rachel îşi dorea să o ia de la capăt în Europa. Îşi pierduse slujba în Filipine, iar rudele o asigurau că în alte ţări ar fi avut nenumărate şanse să-şi găsească de lucru ca menajeră. A împrumutat bani pentru biletul de avion şi şi-a luat rămas-bun de la soţul ei şi de la fiica lor, promiţându-le: „N-o să fim despărţiţi multă vreme“.

Se estimează că, în ultimele decenii, peste 200 de milioane de oameni asemenea lui George, Patriciei şi lui Rachel s-au mutat în străinătate. Deşi unii au fugit poate din calea războaielor, a dezastrelor naturale sau a persecuţiilor, majoritatea au plecat din raţiuni economice. Dar cu ce probleme se confruntă imigranţii în noua ţară? Găsesc cu toţii viaţa mai bună la care au visat? Ce simt copiii când unul dintre părinţi pleacă în căutarea unui salariu mai mare? În paginile următoare se va răspunde la aceste întrebări.

Cu ce preţ?

Prima dificultate pe care o întâmpină deseori cei care vor să se mute în străinătate este călătoria în sine. George, amintit mai devreme, a parcurs sute de kilometri având la el puţină hrană. „Călătoria a fost un coşmar“, îşi aminteşte el. Mulţi emigranţi nici măcar nu ajung la destinaţie.

Obiectivul Patriciei era să ajungă în Spania. Ea a străbătut Sahara într-un camion deschis. „Ne-a luat o săptămână să ajungem din Nigeria în Algeria“, povesteşte ea. „Eram 25 de oameni înghesuiţi în camion. În timpul călătoriei, am văzut multe cadavre, dar şi oameni rătăcind prin deşert aşteptându-şi moartea. Fără nici cea mai mică remuşcare, unii şoferi abandonează pasageri pe drum.“

Spre deosebire de George şi Patricia, Rachel a reuşit să ajungă cu avionul în Europa, unde avea să se angajeze ca menajeră. Niciodată însă nu şi-a imaginat cât de dor avea să-i fie de fetiţa ei de doi ani. „Ori de câte ori vedeam o mamă cu un copilaş, mi se rupea sufletul de durere“, îşi aminteşte ea.

George a luptat din răsputeri să se adapteze la situaţia din noua ţară. Au trebuit să treacă luni bune până când a putut să trimită acasă ceva bani. „Nopţi la rând am plâns din cauza singurătăţii şi a frustrării“, recunoaşte el.

După câteva luni petrecute în Algeria, Patricia a reuşit să ajungă la graniţa cu Marocul. „Acolo am născut-o pe fetiţa mea“, ne relatează ea. „A trebuit să mă ascund de traficanţii care răpesc emigrante şi le silesc să se prostitueze. În cele din urmă, am strâns suficienţi bani ca să mă îmbarc spre Spania, o călătorie ce avea să fie plină de primejdii. Ambarcaţiunea era într-o stare jalnică şi era prost echipată pentru numărul mare de pasageri. Scoteam apa din barcă cu pantofii! Când am ajuns în Spania, nu am mai avut putere nici măcar să merg până la ţărm.“

Fireşte, cei ce se gândesc să emigreze ar trebui să ia în considerare posibilele riscuri pe care le presupune călătoria spre destinaţia aleasă, eventualele bariere lingvistice sau culturale de care s-ar putea lovi acolo, precum şi costurile şi implicaţiile juridice pe care le-ar aduce cu sine încercarea de a obţine cetăţenia sau statutul de rezidenţi permanenţi în noua ţară. Celor ce nu reuşesc să-şi legalizeze şederea le este greu să găsească locuri de muncă bune şi locuinţe decente sau să beneficieze de instruire şi de asistenţă sanitară. Le-ar putea fi greu chiar să obţină permisul de conducere ori să-şi deschidă un cont bancar. Şi mult prea des, imigranţii fără acte sunt exploataţi, fiind consideraţi probabil mână de lucru ieftină.

Un alt factor demn de luat în considerare sunt banii în sine. În realitate, câtă siguranţă aduc ei? Biblia dă următorul sfat înţelept: „Nu te osteni să câştigi bogăţii. Nu-ţi mai folosi priceperea pentru aceasta. . . . Căci, negreşit, ele îşi fac aripi ca ale acvilei şi zboară spre ceruri“ (Proverbele 23:4, 5). Nu uitaţi că banii nu pot cumpăra iubirea, stabilitatea emoţională şi unitatea familială, acestea fiind necesităţile fundamentale ale omului. Cât de trist este când părinţii permit ca dorinţa de a câştiga bani să fie mai presus decât iubirea unuia faţă de celălalt sau decât ‘afecţiunea naturală’ faţă de copii! (2 Timotei 3:1–3)

Oameni fiind, avem şi necesităţi spirituale (Matei 5:3). Prin urmare, părinţii responsabili fac tot ce le stă în putinţă pentru a se achita de sarcina încredinţată de Dumnezeu de a-şi învăţa copiii despre el, despre scopul său şi despre normele sale (Efeseni 6:4).

Familia unită — Mai importantă decât banii

Deşi fiecare imigrant are propria poveste, există totuşi un numitor comun al tuturor acestor poveşti de viaţă, lucru confirmat de cele relatate mai devreme de George, Rachel şi Patricia. Familia suferă când un părinte sau unul dintre soţi pleacă şi când trec ani de zile până la reunificarea ei. În cazul familiei lui George, aceasta s-a întâmplat după mai bine de patru ani.

Rachel a reuşit în cele din urmă să se întoarcă în Filipine cu avionul pentru a-şi lua fiica. A fost separată de fetiţă aproape cinci ani. Patricia a ajuns în Spania, purtându-şi copila în braţe. „Ea e tot ce am, prin urmare am grijă de ea ca de ochii din cap“, spune Patricia.

Mulţi imigranţi rămân în noua ţară în pofida sentimentului de singurătate, a nereuşitei în plan economic şi a separării de familie. Investesc atât de mult în mutare, încât, dacă lucrurile nu merg bine, puţini au curajul să-şi recunoască eşecul şi să se întoarcă acasă, unde ar înfrunta, probabil, dispreţul şi umilirile.

O persoană care şi-a adunat curajul să facă acest pas a fost Allan, din Filipine. El a găsit un loc de muncă bun în Spania, însă, după un an şi jumătate, s-a întors acasă. „Mi-era foarte dor de soţie şi de fetiţa noastră“, mărturiseşte el. „Am hotărât că n-o să mai merg niciodată în străinătate la muncă decât dacă ne mutăm cu toţii. Şi asta am făcut în cele din urmă. Familia e mult mai importantă decât banii.“

Dar mai există un lucru a cărui valoare depăşeşte cu mult valoarea banilor, aşa cum a înţeles şi Patricia. Ea a sosit în Spania cu un exemplar al „Noului Testament“, adică Scripturile greceşti creştine. „Consideram cartea un talisman“, spune ea. „Aici am cunoscut o femeie care era Martoră a lui Iehova. Înainte nu eram interesată să stau de vorbă cu membrii acestei religii. Drept urmare, i-am pus multe întrebări pentru a-i dovedi că convingerile ei erau greşite. Ea însă, contrar aşteptărilor mele, şi-a apărat cu multă iscusinţă convingerile şi mi-a răspuns cu ajutorul Bibliei.“

Patricia şi-a dat seama că fericirea autentică şi speranţa sigură de viitor depind nu de locul în care ne aflăm sau de câţi bani avem, ci de cunoaşterea lui Dumnezeu şi a scopului său cu privire la noi, oamenii (Ioan 17:3). Printre altele, Patricia a învăţat că adevăratul Dumnezeu are un nume, Iehova (Psalmul 83:18). În plus, ea a citit în Biblie că, în curând, Dumnezeu va pune capăt sărăciei prin intermediul Regatului său, condus de Isus Cristos (Daniel 7:13, 14). „[Isus] îl va scăpa pe săracul care strigă după ajutor, pe cel asuprit şi pe cel neajutorat. Le va elibera sufletul de asuprire şi de violenţă“, se spune în Psalmul 72:12, 14.

Vă invităm şi pe dumneavoastră să vă faceţi timp să examinaţi Biblia. Această carte ce conţine înţelepciunea lui Dumnezeu ne poate ajuta să ne stabilim corect priorităţile, să luăm decizii înţelepte şi să înfruntăm dificultăţile actuale cu bucurie şi speranţă (Proverbele 2:6–9, 20, 21).