ŞOPÂRLA-CURCUBEU sare de pe o suprafaţă orizontală pe una verticală cu foarte mare uşurinţă. Dacă suprafaţa este alunecoasă, şopârla îşi pierde stabilitatea la desprindere, însă reuşeşte să aterizeze pe perete fără probleme. Care este secretul ei? Coada!

Gândiţi-vă: Când sare de pe o suprafaţă aspră — care îi conferă aderenţă —, şopârla îşi stabilizează mai întâi poziţia corpului şi îşi ţine coada în jos, reuşind astfel să se desprindă la unghiul corect. Însă, dacă suprafaţa e alunecoasă, şopârla tinde să-şi piardă echilibrul, unghiul de desprindere nemaifiind cel corect. Totuşi, în timpul saltului, ea îşi ridică rapid coada, ceea ce o ajută să se redreseze. Acesta nu este nici pe departe un proces simplu. „Şopârlele trebuie să-şi modifice în mod constant unghiul cozii astfel încât să-şi menţină corpul în sus“, precizează un raport dat publicităţii de Universitatea California din Berkeley. Cu cât locul de pe care face saltul e mai alunecos, cu atât şopârla trebuie să-şi ridice mai sus coada pentru a putea ateriza în siguranţă.

Inspirându-se de la coada şopârlei-curcubeu, inginerii ar putea proiecta vehicule robotizate mult mai stabile, care să poată fi folosite în operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor unui cutremur ori ai altor catastrofe. „Roboţii nu sunt la fel de agili precum animalele“, mărturiseşte cercetătorul Thomas Libby. „Prin urmare, orice contribuie la realizarea unor roboţi mai stabili înseamnă progres.“

Ce credeţi? Au apărut şopârla-curcubeu şi coada ei prin evoluţie? Sau sunt opera unui Proiectant?