SCRIEREA Bibliei s-a încheiat în secolul I e.n. Învăţăturile care au dus la apariţia doctrinei Treimii, sau a Trinităţii, au început să fie formulate oficial două secole mai târziu, în 325 e.n., cu ocazia unui conciliu ţinut în oraşul Niceea (actualmente Iznik, aflat pe teritoriul Turciei), din Asia Mică. Potrivit cu New Catholic Encyclopedia, crezul enunţat de Conciliul de la Niceea a pus bazele primei definiţii oficiale a doctrinelor Bisericii, inclusiv a definiţiei lui Dumnezeu şi a lui Cristos. Dar de ce s-a socotit necesară definirea lui Dumnezeu şi a lui Cristos la secole după încheierea scrierii Bibliei? Nu era Biblia suficient de clară cu privire la aceste subiecte importante?

Când Constantin cel Mare a devenit conducător unic al Imperiului Roman, cei ce se declarau creştini aveau păreri contradictorii referitoare la relaţia dintre Dumnezeu şi Cristos. Era Isus Dumnezeu? Sau fusese el creat de Dumnezeu? Ca să pună capăt controverselor, Constantin i-a convocat pe capii Bisericii la Niceea, dar nu cu scopul de a afla adevărul religios, ci pentru că nu dorea ca religia să-i dezbine imperiul.

Constantin le-a cerut episcopilor prezenţi — care numărau câteva sute — să ajungă la un acord, însă în zadar. Atunci el a propus conciliului să adopte conceptul ambiguu potrivit căruia Isus era „de aceeaşi substanţă“ (în greacă homoousios) cu Tatăl. Acest termen nebiblic, filozofic a pus bazele doctrinei Treimii ce avea să apară mai târziu în crezurile Bisericii. De fapt, pe la sfârşitul secolului al IV-lea, această doctrină căpătase, în esenţă, forma pe care o cunoaştem azi, cuprinzând şi cea de-a treia parte a divinităţii, şi anume duhul sfânt.

Isus a spus că „închinătorii adevăraţi i se vor închina Tatălui cu . . . adevăr“ (Ioan 4:23). Acest adevăr a fost consemnat în Biblie (Ioan 17:17). Învaţă oare Biblia că Tatăl, Fiul şi duhul sfânt sunt trei persoane într-un singur Dumnezeu?

În primul rând, Biblia nu menţionează cuvintele „Treime“ sau  „Trinitate“. În al doilea rând, Isus nu a pretins niciodată că ar fi egal cu Dumnezeu. Dimpotrivă, el i s-a închinat lui Dumnezeu (Luca 22:41–44). În al treilea rând, să ne gândim la relaţia dintre Isus şi discipolii săi. Chiar şi după ce a fost sculat din morţi ca fiinţă spirituală, Isus i-a numit pe discipolii săi ‘fraţii mei’ (Matei 28:10). Erau aceştia fraţi cu Dumnezeul cel Atotputernic? Bineînţeles că nu! Dar prin credinţa lor în Cristos, Fiul întâi-născut al lui Dumnezeu, ei au devenit fii ai aceluiaşi Tată (Galateni 3:26). Vă invităm să comparaţi alte câteva versete cu următoarea afirmaţie extrasă din crezul adoptat de Conciliul de la Niceea.

Ce spune Crezul niceean:

„Cred . . . întru unul Domn Iisus Hristos . . . Unul-Născut, care este, din fiinţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, . . . de o fiinţă cu Tatăl“ (din cartea Împăratul Constantin, ed. Artemis).

Ce spune Biblia:

• „Tatăl este mai mare decât Mine [Isus]“ (Ioan 14:28). *

• „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.“ (Ioan 20:17)

• „Este un singur Dumnezeu, Tatăl.“ (1 Corinteni 8:6)

• „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.“ (1 Petru 1:3)

• „Aşa grăieşte Amin-ul [Isus], . . . începutul zidirii lui Dumnezeu.“ (Apocalipsa 3:14) *