Salt la conţinut

Salt la cuprins

SUBIECTUL DE COPERTĂ | CÂND ÎȚI MOARE CINEVA APROPIAT

Cum să faci față suferinței

Cum să faci față suferinței

Există o mulțime de sfaturi cu privire la acest subiect, dar nu toate sunt folositoare. De exemplu, unii te-ar putea sfătui să nu plângi sau să nu-ți exteriorizezi sentimentele, în timp ce alții te-ar putea îndemna să nu ți le reprimi. Biblia prezintă un punct de vedere mai echilibrat, care este susținut și de cercetările actuale.

În unele culturi este larg răspândită ideea că un bărbat nu trebuie să plângă. Dar este într-adevăr rușinos să plângi, îndeosebi în public? Specialiștii în sănătate mintală sunt de părere că plânsul este o formă de manifestare a suferinței sufletești. O persoană care își exteriorizează durerea reușește să treacă, după un timp, peste durerea suferită. În schimb, o persoană care își suprimă durerea își poate face mai mult rău decât bine. Biblia nu susține ideea că este greșit sau lipsit de bărbăție să plângem. Să ne gândim, de exemplu, la Isus. Când Lazăr, prietenul său drag, a murit, el a plâns în văzul tuturor, deși avea putere să-i readucă pe morți la viață (Ioan 11:33-35).

Uneori, durerea afectivă este însoțită de accese de mânie, îndeosebi când moartea survine pe neașteptate. O persoană îndoliată poate deveni furioasă din diverse motive, de exemplu când cineva de la care are pretenții face afirmații nefondate. Mike, un bărbat din Africa de Sud, povestește: „Aveam doar 14 ani când tatăl meu a murit. La înmormântare, pastorul a spus că Dumnezeu are nevoie de oameni buni și că îi ia la el înainte de vreme. * Aceste cuvinte m-au enervat la culme pentru că tata ne lipsea foarte mult. Au trecut 63 de ani de atunci și încă sufăr”.

Dar ce putem spune despre sentimentele de vinovăție? Îndeosebi în cazul unui deces neașteptat, persoana îndoliată ar putea fi măcinată de gânduri, cum ar fi: Dacă aș fi făcut cutare sau cutare lucru, nu s-ar fi întâmplat asta. Sau poate că la ultima întâlnire cu persoana decedată s-a certat cu aceasta, ceea ce ar putea amplifica sentimentul de vinovăție.

Dacă te simți copleșit de sentimente de vinovăție sau de mânie, este important să nu ți le reprimi. Discută cu un prieten care are o ureche ascultătoare. El te va asigura că multe persoane care au pierdut pe cineva au astfel de sentimente iraționale. Biblia ne amintește: „Un tovarăș adevărat iubește tot timpul și este un frate care s-a născut pentru ziua necazului” (Proverbele 17:17).

Cel mai bun Prieten pe care îl poate avea o persoană îndoliată este Iehova Dumnezeu, Creatorul nostru. Varsă-ți inima înaintea lui prin intermediul rugăciunii, deoarece el „se interesează” de tine (1 Petru 5:7). El promite că toți cei ce vor apela la el în rugăciune vor fi alinați de ‘pacea lui, care întrece orice gândire’ (Filipeni 4:6, 7). Lasă-l pe Dumnezeu să-ți aducă alinare prin intermediul Cuvântului său, Biblia. Fă o listă cu versete încurajatoare. (Vezi  chenarul.) Ai putea chiar să înveți pe de rost câteva dintre ele. Faptul de a medita la aceste idei poate fi util îndeosebi noaptea, când ești singur și nu poți să dormi (Isaia 57:15).

Jack, în vârstă de 40 de ani, și-a pierdut de curând soția, care a suferit de cancer. El spune că în momentele în care se simte foarte singur, rugăciunea îl ajută mult. Jack explică: „Când mă rog lui Iehova, nu mă simt singur. De multe ori mă trezesc noaptea și, pentru că nu pot să adorm, citesc câteva pasaje încurajatoare din Biblie, meditez la ele și îi vorbesc lui Iehova în rugăciune despre sentimentele mele. Apoi mă liniștesc și reușesc să adorm”.

O tânără pe nume Vanessa și-a pierdut mama, care a murit din cauza unei boli. Și pe ea a ajutat-o rugăciunea. Vanessa spune: „În momentele cele mai dificile, rostesc numele lui Dumnezeu și izbucnesc în lacrimi. Iehova mi-a ascultat mereu rugăciunile și mi-a dat puterea de care aveam nevoie”.

Unii consilieri îi sfătuiesc pe cei care s-au confruntat cu un deces să facă unele lucruri în folosul altora sau al comunității. Aceasta le poate aduce multă bucurie și alinare (Faptele 20:35). Multe persoane îndurerate au constatat că activitățile în folosul altora le-au adus multă mângâiere (2 Corinteni 1:3, 4).

^ par. 5 Aceasta nu este o învățătură biblică. Biblia dezvăluie trei cauze ale morții (Eclesiastul 9:11; Ioan 8:44; Romani 5:12).