Văduvi şi văduve — Care sunt necesităţile lor? Cum îi putem ajuta?

În lumina slabă din bucătăria micului ei apartament, cu gesturi mecanice Jeanne pune masa. La urma urmei, ceva trebuie să mănânce. Deodată, privirea i se opreşte asupra celor două farfurii din faţa ei şi izbucneşte în plâns. Din obişnuinţă, a pus masa pentru două persoane! Şi au trecut doi ani de când iubitul ei soţ s-a stins din viaţă!

CEI care n-au trecut prin această experienţă dureroasă n-au cum să înţeleagă suferinţa cumplită provocată de pierderea tovarăşului de viaţă. De fapt, mintea umană acceptă realitatea crudă a morţii doar treptat. Beryl, în vârstă de 72 de ani, căreia i-a murit soţul pe neaşteptate, pur şi simplu nu putea accepta ideea că el nu mai era. „Mi se părea că nu este adevărat“, spune ea. „Nu puteam să cred că soţul meu nu avea să mai intre pe uşă.“

Situaţia este asemănătoare cu cea a unui bolnav căruia i s-a amputat un picior sau o mână. El îşi „simte“ uneori membrul amputat. În mod asemănător, partenerul îndurerat îl „vede“ uneori pe cel drag în mulţime sau se surprinde vorbind cu cel care, din nefericire, nu mai există!

De multe ori, prietenii şi familia nu ştiu cum să se comporte cu cel aflat în suferinţă. Cunoşti şi tu pe cineva care şi-a pierdut partenerul în moarte? Cum poţi să-i oferi sprijin? Ce ar trebui să ştii ca să-l poţi ajuta să facă faţă durerii? Cum l-ai putea ajuta pe cel ce a rămas singur să se bucure din nou de viaţă?

Ce nu trebuie să faci

Prietenii şi familia ar putea fi îngrijoraţi văzând cât suferă cel drag şi de aceea, cu cele mai bune intenţii, ar putea încerca să-l facă să înţeleagă că a suferit destul. Totuşi, un cercetător care a efectuat un studiu asupra a 700 de persoane văduve a scris: „Nu  se poate stabili o limită de timp pentru suferinţa persoanei îndoliate“. Aşadar, în loc să încerci să opreşti lacrimile celui îndurerat, lasă-i timp să-şi exprime suferinţa (Geneza 37:34, 35; Iov 10:1).

Totodată, deşi ai putea oferi ajutor pentru îndeplinirea formalităţilor legate de înmormântare, nu înseamnă că trebuie să organizezi tu totul. Paul, un văduv în vârstă de 49 de ani, spune: „Cei care mi-au oferit ajutor practic m-au lăsat pe mine să iau deciziile importante, iar eu am apreciat aceasta. Doream mult ca totul să decurgă bine la înmormântarea soţiei mele. Consideram că era ultimul lucrul pe care îl puteam face pentru ea“.

Desigur, orice ajutor este bine-venit. Eileen, o văduvă în vârstă de 68 de ani, mărturiseşte: „Îmi era greu să mă ocup de pregătirile pentru înmormântare şi de întocmirea actelor, întrucât nu eram în stare să gândesc limpede. Din fericire, fiul şi nora mea mi-au acordat un ajutor nepreţuit“.

De asemenea, nu ezita să vorbeşti despre cel decedat. Iată ce spune Beryl, menţionată la început: „Prietenii mi-au acordat mult sprijin. Totuşi, am observat că mulţi evitau să vorbească despre soţul meu, John, de parcă n-ar fi existat niciodată, iar asta m-a durut“. Cu timpul, persoanele văduve ar putea simţi nevoia să vorbească deschis despre partenerul lor. Îţi aminteşti de o faptă bună făcută de persoana decedată sau de o întâmplare amuzantă despre ea? Povesteşte-i-o celui îndurerat; nu te reţine. Dacă crezi că este potrivit, spune-i ce apreciai la partenerul său şi de ce îi simţi lipsa. În felul acesta, persoana îndurerată va vedea că şi alţii suferă (Romani 12:15).

Când îţi oferi ajutorul, nu o copleşi cu sfaturi. Nu insista să ia decizii prea repede. * Mai degrabă, foloseşte-ţi discernământul şi întreabă-te: Ce aş putea face în mod concret pentru  a-mi ajuta prietenul sau ruda să facă faţă uneia dintre cele mai grele schimbări din viaţă?

Ce poţi să faci

În zilele de după deces, persoana îndoliată are probabil nevoie de ajutor practic. Ai putea să găteşti ceva, să te ocupi de cazarea rudelor venite de departe sau să stai cu ea.

De asemenea, este important să înţelegem că bărbaţii şi femeile suportă în mod diferit durerea şi singurătatea. De exemplu, în unele zone ale lumii mai mult de jumătate dintre bărbaţii văduvi se recăsătoresc în decurs de un an şi şase luni de la moartea fiinţei iubite, lucru care rareori se întâmplă în cazul văduvelor. Cum se explică această diferenţă?

Contrar opiniei generale, bărbaţii nu se recăsătoresc întotdeauna pentru a-şi satisface necesităţile fizice sau sexuale. Întrucât bărbatul are tendinţa de a i se destăinui doar soţiei, după moartea acesteia el se poate simţi extrem de singur. În schimb, femeile rămase văduve deseori pot găsi mai uşor sprijin afectiv, chiar dacă uneori sunt uitate de prietenii soţului. Această tendinţă a bărbaţilor explică într-un fel de ce mulţi văduvi consideră recăsătorirea unica soluţie la singurătate şi îşi asumă riscul de a se implica prea devreme într-o nouă relaţie. Se pare deci că văduvele reuşesc să suporte mai uşor povara singurătăţii.

Dar, indiferent că prietenul sau ruda ta este bărbat sau femeie, ce poţi face pentru a-i alina durerea profundă provocată de singurătate? Iată ce spune o văduvă în vârstă de 49 de ani pe nume Helen: „Mulţi au intenţii bune, dar nu iau iniţiativa. Adesea ei îmi zic: «Dacă te pot ajuta cu ceva, spune-mi». Pe mine însă mă bucură când cineva îmi zice: «Merg la cumpărături. Nu vrei să vii cu mine?»“. Paul, a cărui soţie a murit de cancer, explică de ce se bucură să fie invitat undeva: „Uneori nu ai chef să fii în compania altora sau să vorbeşti despre situaţia ta. Dar, după ce petreci o seară împreună cu alţii, te simţi mult mai bine; nu te mai simţi atât de singur. Îţi dai seama că ceilalţi chiar ţin la tine, iar asta te ajută să treci mai uşor peste toate“. *

Situaţii în care empatia este absolut necesară

Helen a simţit cel mai mult nevoia de sprijin afectiv când majoritatea rudelor ei s-au întors la activităţile lor obişnuite. „Prietenii şi familia  sunt lângă tine la început“, spune ea, „dar apoi viaţa lor revine la normal. Nu însă şi viaţa ta“. Fiind conştienţi de această realitate, prietenii adevăraţi îşi fac timp pentru cel îndoliat şi îi acordă sprijin în mod constant.

O persoană văduvă ar putea avea nevoie de compania altora îndeosebi în anumite zile, de pildă la data aniversării căsătoriei sau la data decesului partenerului. Eileen, amintită anterior, povesteşte cum o ajută fiul ei adult să suporte singurătatea şi durerea pe care le simte în ziua aniversării căsătoriei: „În fiecare an, în acea zi fiul meu, Kevin, mă invită în oraş şi servim masa de prânz împreună. Este ca o zi a noastră, pe care o petrecem ca mamă şi fiu“. Şi tu ai putea nota în calendar zilele mai greu de suportat pentru un membru al familiei sau pentru un prieten care şi-a pierdut partenerul conjugal. Apoi ai putea organiza lucrurile în aşa fel încât, în acea zi, tu sau altcineva să fiţi alături de el (Proverbele 17:17).

Dar şi cei ce şi-au pierdut partenerul în moarte pot fi o sursă de mângâiere. Annie, care este văduvă de opt ani, arată cum a ajutat-o prietenia cu altă văduvă: „Tăria ei morală m-a impresionat mult şi m-a încurajat să merg mai departe“.

Odată ce au depăşit primele manifestări ale durerii, persoanele văduve pot avea un efect încurajator asupra altora şi le pot insufla speranţă. Două văduve menţionate în Biblie, tânăra Rut şi soacra ei, Naomi, s-au sprijinit una pe cealaltă. Această relatare emoţionantă arată cum sprijinul reciproc pe care şi l-au acordat aceste femei le-a ajutat să înfrunte durerea şi să facă faţă situaţiei grele prin care au trecut (Rut 1:15–17; 3:1; 4:14, 15).

Un timp pentru vindecare

Pentru a se bucura din nou de viaţă, persoanele văduve trebuie să găsească un echilibru între a păstra amintirile celui drag şi a-şi satisface necesităţile personale. Înţeleptul rege Solomon a recunoscut că există „un timp pentru a plânge“. Dar el a spus că trebuie să existe şi „un timp pentru a vindeca“ (Eclesiastul 3:3, 4).

Paul, amintit mai înainte, arată cât de greu le este celor îndoliaţi să nu mai trăiască în trecut: „Eu şi soţia mea eram ca doi copaci care au crescut împletindu-se unul în jurul celuilalt. Apoi unul dintre ei a murit şi a fost înlăturat, lăsându-l pe celălalt deformat. Mi se părea atât de ciudat să fiu singur!“. Din loialitate faţă de fiinţa dragă, unii refuză să se desprindă de trecut. Alţii se tem că, dacă simt din nou bucurie, îl trădează pe cel drag şi, prin urmare, nu vor să petreacă timp în compania altora. Cum ar putea fi ajutate în mod delicat persoanele văduve să se vindece, să-şi continue viaţa?

În primul rând, le-am putea ajuta să-şi exprime sentimentele. Herbert, care este văduv de şase ani, spune: „Îmi amintesc cu drag de momentele în care cei ce mă vizitau stăteau şi mă ascultau în timp ce eu depănam amintiri sau dădeam glas gândurilor ce mă frământau. Ştiu că n-am fost întotdeauna o companie plăcută, dar am apreciat că au manifestat empatie“. Paul a fost impresionat îndeosebi de faptul că un prieten matur îl întreba deseori cum se mai simţea. El mărturiseşte: „Apreciam interesul lui sincer şi blândeţea lui, iar de multe ori îmi deschideam inima şi îi spuneam cum mă simţeam în acele momente“ (Proverbele 18:24).

Când îşi exprimă sentimentele contradictorii, cum ar fi regretele, sentimentele de vinovăţie sau mânia, persoanele îndoliate fac un pas important spre acceptarea noii lor situaţii. Întrucât şi-a vărsat inima înaintea celui mai bun prieten posibil, înaintea lui Iehova  Dumnezeu, regele David a găsit puterea de ‘a se ridica’ şi de a accepta trista realitate a morţii copilaşului său (2 Samuel 12:19–23).

Chiar dacă la început nu-i va fi uşor, cu timpul persoana îndoliată va trebui să se întoarcă la activităţile obişnuite. N-ai putea să o inviţi să ia parte la unele dintre activităţile tale zilnice? De pildă, ai putea să o iei cu tine la cumpărături sau la o plimbare de seară. Sau ai putea-o ruga să te ajute să rezolvi anumite treburi. În felul acesta o vei scoate din starea ei de izolare. De exemplu, o femeie văduvă ar putea să stea cu copiii tăi sau să te înveţe secretele unei reţete culinare. Sau un bărbat văduv te-ar putea ajuta să faci unele reparaţii prin casă. Faptul de a-i solicita ajutorul persoanei văduve nu numai că o menţine activă, dar o şi ajută să-şi aducă aminte că viaţa ei are un sens.

Când îşi deschide sufletul şi le vorbeşte din nou altora despre sentimentele sale, persoana îndoliată îşi recapătă încetul cu încetul pofta de viaţă şi poate chiar să-şi stabilească noi obiective. Iată ce spune Yonette, o văduvă în vârstă de 44 de ani: „Îmi era atât de greu să mă întorc la activităţile obişnuite! Îndeplinirea treburilor zilnice, administrarea banilor şi creşterea celor trei copii mi se păreau sarcini covârşitoare“. Totuşi, odată cu trecerea timpului, Yonette a învăţat să se organizeze şi să comunice mai bine cu copiii ei. De asemenea, a învăţat să accepte sprijinul prietenilor apropiaţi.

„Viaţa rămâne preţioasă“

Pentru a putea fi cu adevărat de folos, prietenii şi familia trebuie să fie realişti. Luni sau chiar ani de zile, starea persoanei văduve va oscila între perioade de relativă linişte sufletească şi momente de deprimare. În mod sigur, „suferinţa inimii“ poate fi foarte profundă (1 Regi 8:38, 39).

În asemenea momente, cel ce şi-a pierdut partenerul poate avea nevoie de încurajare pentru a nu se rupe de realitate şi a nu se izola. Un astfel de sprijin le-a ajutat pe multe persoane văduve să dea un nou sens vieţii. Un văduv pe nume Claude, care are 60 de ani şi care în prezent slujeşte ca proclamator cu timp integral în Africa, spune: „Viaţa rămâne preţioasă chiar şi după dureroasa despărţire de partenerul conjugal“.

Este adevărat, după moartea fiinţei iubite, viaţa nu mai e la fel. Însă partenerul rămas în viaţă are încă multe lucruri preţioase de oferit (Eclesiastul 11:7, 8).

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 11]

Prietenii adevăraţi îşi fac timp pentru cel îndoliat şi îi acordă sprijin în mod constant

[Chenarul/Fotografia de la pagina 12]

 Amintiri dragi sau obstacole în calea vindecării?

„Am păstrat nenumărate lucruri ale soţului meu“, mărturiseşte Helen, al cărei soţ a decedat cu câţiva ani în urmă. „Pe măsură ce trece timpul, lucrurile respective îmi trezesc din ce în ce mai multe amintiri frumoase. N-am vrut să renunţ la toate imediat, deoarece ştiu că sentimentele se pot schimba foarte mult odată cu trecerea timpului.“

Însă Claude, care şi-a pierdut soţia cu cinci ani în urmă, spune: „Eu n-am nevoie să fiu înconjurat de lucrurile ei pentru a o păstra în amintire. Consider că, renunţând la ele, am putut să accept realitatea şi să fac faţă mai uşor durerii“.

Afirmaţiile de mai sus arată cât de diferite pot fi deciziile privitoare la obiectele ce i-au aparţinut celui decedat. Prin urmare, rudele şi prietenii înţelepţi nu vor încerca să-şi impună punctul de vedere în această privinţă (Galateni 6:2, 5).

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

N-ai putea acorda ajutor în zilele cu semnificaţie specială pentru persoana văduvă?

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Invită persoana văduvă să iasă cu tine undeva

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Invită persoanele văduve să ia parte la activităţile tale zilnice sau recreative