O scrisoare din Norvegia

O vizită într-un imens pustiu alb

ESTE o dimineaţă de iarnă. Ne trezim în zori şi aruncăm o privire pe fereastră ca să vedem cum e vremea. Cerul este albastru, fără niciun nor! Vom merge să predicăm trei zile în Finnmarksvidda, un platou montan întins, situat la nord de Cercul Polar.

Iernile sunt reci în Norvegia. De aceea, gândul că mergem în această pustietate ne sperie puţin. Din fericire însă, vom călători împreună cu trei Martori ai lui Iehova care locuiesc în zonă. Ei ştiu la ce ne putem aştepta şi ne-au dat câteva sfaturi utile.

În această regiune sunt puţine drumuri. Cel mai bun mijloc de transport cu care putem ajunge la oamenii din zonele izolate este snowmobilul (un vehicul cu şenile pentru zăpadă). Ne împachetăm hainele şi proviziile, luăm combustibil de rezervă şi le punem pe snowmobile şi pe o sanie. În faţa noastră se întinde cât vezi cu ochii un platou înveşmântat în alb. Zăpada străluceşte ca o mare de diamante în lumina soarelui. Priveliştea este de o frumuseţe care îţi taie respiraţia!

Regiunea Finnmarksvidda adăposteşte reni, elani, râşi, iepuri, vulpi, jderi-flămânzilă şi o mică populaţie de urşi. Însă ceea ce ne emoţionează cel mai mult este faptul că vom ajunge la oamenii care trăiesc în această zonă izolată. Suntem nerăbdători mai ales să-i întâlnim pe unii membri ai populaţiei sami, care îşi câştigă existenţa crescând reni sau lucrând la cabanele montane.

Lângă prima cabană la care ajungem întâlnim un grup de elevi care fac o drumeţie pe schiuri. Ei se opresc să vorbească cu noi şi ne întreabă cu ce scop vizităm zona. Bineînţeles, suntem bucuroşi să le spunem. La plecare, unul dintre elevi ne zice: „Mult succes cu Biblia!“. Urcăm din nou pe snowmobile şi traversăm câteva lacuri mari şi îngheţate înaintând prin pustiul alb. Oare vom vedea vreo turmă de reni?

În timp ce urcăm spre o căsuţă, un om ne salută cu căldură. Este unul dintre locuitorii acestor meleaguri. Când observă că sania noastră s-a stricat, plin de amabilitate, se oferă s-o repare. Lucrează pe îndelete; oamenii de aici nu se grăbesc. Atitudinea lui ne face şi pe noi să ne relaxăm. După ce repară sania, îi mulţumim şi îi arătăm câteva idei din Biblie în legătură cu  motivul pentru care Dumnezeu permite suferinţa. El ne ascultă cu atenţie. Înainte să plecăm, îi lăsăm cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia? şi revistele Turnul de veghe şi Treziţi-vă!. El ne spune zâmbind: „Vă mulţumesc pentru vizită!“.

După ce mai facem câteva vizite, începe să se lase întunericul. De aceea, ne îndreptăm spre cabana în care vom rămâne peste noapte. Deodată zărim o vulpe. Blana ei roşcată străluceşte într-un contrast frumos cu albul zăpezii. Vulpea se opreşte o clipă, se uită curioasă la noi, după care îşi vede de drum. Începe să ningă şi ne este tot mai greu să vedem în ce direcţie mergem. Ce uşurare simţim când, în cele din urmă, vedem cabana! Odată ajunşi, aprindem focul în sobă şi, încet-încet, ne încălzim. Deşi suntem sleiţi de puteri după o zi întreagă de zgâlţâituri pe snowmobil, suntem fericiţi.

Noaptea a fost mult prea scurtă. Ne încărcăm din nou snowmobilul, coborâm de pe munte şi urmăm albia unui râu până ajungem la o altă cabană. Aici întâlnim un tânăr căruia îi împărtăşim câteva idei încurajatoare din Biblie. După aceea, el ne arată cu amabilitate cum să ajungem cel mai uşor la drum.

Soseşte şi ultima zi a vizitei noastre. Când intrăm în Parcul Naţional Stabbursdalen, în faţa noastră apare un peisaj superb! În depărtare se văd munţi înzăpeziţi care strălucesc sub razele soarelui. Deodată vedem o turmă mare de reni! Pasc liniştiţi, folosindu-şi copitele mari pentru a săpa după muşchii şi lichenii ascunşi sub zăpadă. Mai departe, zărim un locuitor din populaţia sami pe un snowmobil. El îşi supraveghează liniştit renii. Câinele lui are grijă de turmă şi o ţine la un loc. Acesta se opreşte pentru un moment şi adulmecă aerul în direcţia noastră, după care se întoarce la treaba lui. Îi prezentăm şi acestui păstor mesajul din Biblie. El este prietenos şi ne ascultă.

Pe drum spre casă ne gândim la toţi cei pe care i-am întâlnit în călătoria noastră de 300 de kilometri. Ne simţim privilegiaţi pentru că am contribuit, chiar dacă într-o mică măsură, la răspândirea veştii bune în acest imens pustiu alb.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]

© Norway Post