ACESTE citate nu sunt din Biblie. De secole, ele sunt folosite pentru a arăta că discriminarea femeilor este justă. Chiar şi în prezent, unii extremişti le folosesc pentru a justifica maltratarea femeilor. Ei susţin că femeile sunt vinovate pentru problemele cu care se confruntă omenirea. A vrut oare Dumnezeu ca femeile să fie dispreţuite de bărbaţi şi supuse abuzurilor? Să vedem ce spune Biblia.

Au fost femeile blestemate de Dumnezeu?

Nu. De fapt, „şarpele cel vechi, cel numit Diavol“, a fost „blestemat“ de Dumnezeu (Revelaţia 12:9; Geneza 3:14). Când a spus că Adam avea ‘să stăpânească’ peste soţia sa, Dumnezeu nu a arătat că era de acord ca femeia să fie dominată de bărbat (Geneza 3:16). El pur şi simplu a prezis consecinţele triste pe care urma să le aibă păcatul asupra primului cuplu.

Aşadar, abuzurile asupra femeilor sunt rezultatul direct al naturii păcătoase a omului, nu al voinţei lui Dumnezeu. Biblia nu susţine ideea că femeile trebuie să fie subjugate de bărbaţi ca pedeapsă pentru păcatul originar (Romani 5:12).

A creat Dumnezeu femeia inferioară bărbatului?

Nu. În Geneza 1:27 citim: „Dumnezeu a creat omul după chipul său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex bărbătesc şi de sex femeiesc“. Aşadar, oamenii — atât bărbatul, cât şi femeia — au fost creaţi cu capacitatea de a reflecta calităţile lui Dumnezeu. Deşi Adam şi Eva erau diferiţi din punct de vedere fizic şi emoţional, amândoi au primit aceeaşi misiune şi s-au bucurat de aceleaşi drepturi în faţa Făuritorului lor (Geneza 1:28–31).

Înainte de a o crea pe Eva, Dumnezeu a spus: „Am să-i fac [lui Adam] un ajutor care să i se potrivească“ (Geneza 2:18). Termenul ebraic tradus prin expresia „care să i se potrivească“ poate fi redat şi prin „pereche“ sau „completare“. Aceste cuvinte nu lasă să se înţeleagă că femeia îi este inferioară bărbatului. Să ne gândim  la rolurile complementare ale chirurgului şi anestezistului în timpul unei operaţii. Poate unul să lucreze fără ajutorul celuilalt? Puţin probabil! Deşi chirurgul efectuează operaţia propriu-zisă, este el mai important decât anestezistul? Greu de spus. În mod asemănător, Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia ca să colaboreze strâns, nu ca să concureze unul cu altul (Geneza 2:24).

Ce anume dovedeşte că lui Dumnezeu îi pasă de femei?

Prevăzând cum aveau să acţioneze bărbaţii păcătoşi, Dumnezeu şi-a exprimat încă de la început intenţia de a le ocroti pe femei. Vorbind despre Legea dată de Dumnezeu israeliţilor în secolul al XVI-lea î.e.n., autoarea Laure Aynard a scris în cartea sa La Bible au féminin (Biblia la genul feminin): „De cele mai multe ori, când legământul Legii menţionează femeia, face acest lucru cu scopul de a o apăra“.

De exemplu, Legea poruncea să se arate onoare şi respect atât faţă de tată, cât şi faţă de mamă (Exodul 20:12; 21:15, 17). Ea cerea, de asemenea, să li se acorde femeilor însărcinate consideraţia cuvenită (Exodul 21:22). Chiar şi în prezent, există un contrast evident între aceste legi ale lui Dumnezeu, care le ocroteau pe femei, şi legile umane din multe părţi ale lumii, care nu le acordă femeilor anumite drepturi. Dar există şi alte dovezi că lui Dumnezeu îi pasă de femei.

Legea pe care le-a dat-o Iehova Dumnezeu israeliţilor le-a adus atât bărbaţilor, cât şi femeilor nenumărate foloase pe plan fizic, moral şi spiritual. Atât timp cât a ascultat şi s-a supus Legii, naţiunea Israel a fost „cu mult deasupra tuturor celorlalte naţiuni ale pământului“ (Deuteronomul 28:1, 2). Ce drepturi îi acorda Legea mozaică femeii?

1. Libertate individuală. Spre deosebire de femeile din alte naţiuni, femeile israelite se bucurau de multă libertate. Deşi soţului îi  revenea rolul de cap al familiei, soţia, bucurându-se de încrederea deplină a soţului, putea ‘să se gândească să cumpere un teren’ şi ‘să planteze o vie’. Dacă ştia să toarcă şi să ţeasă, ea putea chiar să-şi conducă propria afacere (Proverbele 31:11, 16–19). Sub Legea mozaică, femeia era considerată o persoană cu drepturi individuale, nu un „accesoriu“ al bărbatului.

De asemenea, femeile din Israelul antic puteau avea o relaţie personală cu Dumnezeu. Biblia vorbeşte despre o femeie pe nume Ana, care s-a rugat lui Dumnezeu cu privire la o chestiune personală şi i-a făcut o făgăduinţă (1 Samuel 1:11, 24–28). O femeie din oraşul Sunem obişnuia să-i ceară sfaturi profetului Elisei în zilele de sabat (2 Regi 4:22–25). Alte femei, precum Debora şi Hulda, au primit de la Dumnezeu misiunea de a-l reprezenta. Este demn de remarcat că unii preoţi şi bărbaţi de seamă au fost dispuşi să le ceară sfatul (Judecătorii 4:4–8; 2 Regi 22:14–16, 20).

2. Acces la instruire. Întrucât şi ele erau incluse în legământul Legii, femeile erau invitate să asculte când se citea din Lege, fapt ce le oferea posibilitatea de a învăţa (Deuteronomul 31:12; Neemia 8:2, 8). În plus, ele puteau primi instruire pentru a participa la anumite aspecte ale închinării publice. De exemplu, se pare că unele femei „făceau un serviciu organizat“ la tabernacol, în timp ce altele cântau într-un cor mixt (Exodul 38:8; 1 Cronici 25:5, 6).

Multe femei aveau cunoştinţa şi iscusinţa necesare conducerii unei afaceri profitabile (Proverbele 31:24). Contrar obiceiului din alte naţiuni, în care numai tatăl îşi instruia fiii, mama israelită trebuia să ia parte la instruirea copiilor de sex bărbătesc până când aceştia deveneau adulţi (Proverbele 31:1). Aşadar, este limpede că femeile din Israelul antic nu erau nici pe departe neinstruite.

3. Onoare şi respect. În Cele zece porunci se specifica în mod clar: „Onorează-i pe tatăl tău  şi pe mama ta“ (Exodul 20:12). Iar în proverbele înţeleptului rege Solomon citim: „Fiul meu, ascultă disciplinarea tatălui tău şi nu părăsi legea mamei tale“ (Proverbele 1:8).

Legea includea reguli concrete cu privire la modul în care persoanele de sex opus trebuiau să se comporte unele faţă de altele, bărbaţii trebuind să arate respect faţă de femei (Leviticul 18:6, 9; Deuteronomul 22:25, 26). Un soţ trebuia să ţină cont de limitele fizice şi biologice ale soţiei sale (Leviticul 18:19).

4. Drepturi care le asigurau ocrotire. În Cuvântul său, Iehova se prezintă drept „tată al orfanilor de tată şi judecător al văduvelor“. Cu alte cuvinte, el era Ocrotitorul celor ale căror drepturi nu puteau fi apărate de un tată sau de un soţ (Psalmul 68:5; Deuteronomul 10:17, 18). De exemplu, când văduva unui profet a fost tratată în mod nedrept de un creditor, Iehova a intervenit şi a făcut un miracol. Astfel, ea a avut cu ce să trăiască şi şi-a păstrat demnitatea (2 Regi 4:1–7).

Înainte ca israeliţii să intre în Ţara Promisă, Ţelofhad, care era cap de familie, a murit fără să aibă vreun fiu. De aceea, cele cinci fiice ale sale i-au cerut lui Moise să le dea „o parte de moştenire“ în Ţara Promisă. Iehova i-a spus lui Moise să se asigure că aceste femei sunt tratate în mod drept. El i-a zis: „Să le dai . . . o parte de moştenire în mijlocul fraţilor tatălui lor şi să faci ca moştenirea tatălui lor să le revină lor“. Începând de atunci, femeile israelite au putut primi de la tatăl lor o moştenire, pe care o puteau lăsa urmaşilor (Numerele 27:1–8).

Sub Legea mozaică, femeile se bucurau de un statut onorabil, iar drepturile lor erau respectate. Însă, din secolul al IV-lea î.e.n., în iudaism a început să se simtă influenţa culturii greceşti, în care femeile erau considerate inferioare bărbaţilor. (Vezi chenarul „Discriminarea femeilor în scrierile antice“.)

De exemplu, poetul grec Hesiod (secolul al VIII-lea î.e.n.) le considera pe femei răspunzătoare pentru toate problemele omenirii. În poemul său Teogonia, el a spus că femeile sunt o seminţie aducătoare de moarte şi că ele trăiesc în mijlocul bărbaţilor spre marea nenorocire a acestora. Această idee a prins rădăcini în iudaism în prima parte a secolului al II-lea î.e.n. Talmudul, a cărui compilare a început în secolul al II-lea e.n., le dădea bărbaţilor următorul avertisment: „Nu vorbiţi prea mult cu femeile, întrucât acest lucru vă va duce în cele din urmă la imoralitate“.

De-a lungul secolelor, lipsa de încredere în femei a avut o influenţă puternică asupra rolului femeii în societatea iudaică. În zilele lui  Isus, accesul lor la templu era deja limitat la Curtea Femeilor. Instruirea religioasă le era rezervată doar bărbaţilor, iar în sinagogi femeile stăteau, probabil, separat de bărbaţi. Talmudul citează cuvintele unui rabin, care a spus: „Cel care o învaţă pe fiica sa Tora [Legea] o învaţă necurăţia“. Denaturând punctul de vedere al lui Dumnezeu, conducătorii religioşi iudei i-au făcut pe mulţi bărbaţi să dispreţuiască femeile.

Când a fost pe pământ, Isus a observat astfel de prejudecăţi, care erau adânc înrădăcinate în tradiţie (Matei 15:6, 9; 26:7–11). Au influenţat aceste învăţături modul în care le-a tratat el pe femei? Ce putem învăţa din comportamentul şi din atitudinea sa? Le-a adus adevăratul creştinism mai multă libertate femeilor? Articolul următor va răspunde la aceste întrebări.