„ISTORIA nu minte.“ Aceasta este o maximă bine-cunoscută în Estonia şi există maxime asemănătoare şi în alte ţări. Într-adevăr, nu putem schimba trecutul, dar, cu siguranţă, putem învăţa din trecut. Înţeleptul rege Solomon, din Israelul antic, a spus: „Toate acestea le-am văzut şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este un timp când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“ (Eclesiastul 8:9, Cornilescu, 1996).

O mărturie de netăgăduit care confirmă adevărul acestei afirmaţii biblice o constituie ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva decenii în Estonia, dar şi în multe alte ţări din estul Europei. Conducerea umană le-a cauzat suferinţă multor oameni nevinovaţi, care au fost deportaţi sau au fost închişi în lagăre de muncă.

Potrivit unor istorici estonieni, între anii 1941 şi 1951, din această ţară mică au fost deportaţi peste 46 000 de civili. Cei mai mulţi au fost deportaţi din cauza apartenenţei lor politice, iar alţii din cauza naţionalităţii sau a statutului lor social. Însă Martorii lui Iehova au fost deportaţi din cauza convingerilor lor religioase.

Într-un studiu publicat în 2004 de Editura Universităţii din Tartu, istoricul Aigi Rahi-Tamm spunea: „Între anii 1948 şi 1951 au fost arestaţi 72 de Martori ai lui Iehova, printre care şi unii simpatizanţi. Însă autorităţile sovietice au organizat o operaţiune de deportare mult mai amplă, pe care au efectuat-o în noaptea de 1 aprilie 1951 nu doar în ţările baltice, ci şi în Moldova, în vestul Ucrainei şi în Bielorusia“.

Înainte de 1951, Martorii lui Iehova din Estonia au fost supuşi la presiuni psihologice, au fost arestaţi, interogaţi şi închişi. Însă, prin această campanie de deportare, se pare că autorităţile din Estonia au făcut tot ce-au putut pentru ca în această ţară să nu mai fie niciun Martor al lui Iehova.

Data de 1 aprilie 1951 apare pe timbrul menţionat mai înainte. Numărul 382 de pe timbru reprezintă numărul Martorilor şi al copiilor lor care au fost deportaţi în ziua respectivă. Acest număr include şi unele persoane — rude şi vecini — care nu erau Martori. Pe parcursul acelei  zile s-au făcut arestări în toată ţara, iar, noaptea, cei arestaţi, tineri şi bătrâni deopotrivă, au fost îngrămădiţi în vagoane pentru animale, cu destinaţia Siberia.

Ella Toom, * care avea pe atunci 25 de ani, era Martoră a lui Iehova. Amintindu-şi de modul în care se desfăşurau interogatoriile, ea spune: „Un ofiţer a încercat să mă înfricoşeze şi mi-a ordonat să nu mai predic. Odată, el mi-a zis: «Ţi-e dragă viaţa? Sau vrei să mori cu Dumnezeul tău undeva prin Siberia?»“. Însă Ella a continuat să predice neînfricată vestea bună. Ea a fost trimisă în Siberia şi transferată dintr-un lagăr de muncă în altul timp de aproximativ şase ani.

Printre sutele de persoane care au fost deportate fără a fi audiate de o instanţă de judecată s-a numărat şi Hiisi Lember, o altă Martoră tânără. Amintindu-şi de evenimentele din 1 aprilie 1951, ea a spus: „Au venit în toiul nopţii, luându-ne prin surprindere, şi ne-au ordonat: «Împachetaţi-vă lucrurile! Aveţi la dispoziţie o jumătate de or㻓. În plină noapte, Hiisi şi fiica ei de şase ani au fost duse la gară. Trenul, care scârţâia din toate încheieturile, a oprit în fiecare staţie pentru a-i lua pe Martori. Hiisi îşi aminteşte: „Am fost aruncate într-un vagon pentru animale. Din fericire, baliga era îngheţată; altminteri, cu greu am fi putut sta înăuntru. Ne-au transportat ca pe nişte animale“.

Această călătorie istovitoare a durat două săptămâni şi a fost o experienţă traumatizantă. Vagoanele pentru animale erau supraaglomerate şi insalubre. Tineri şi bătrâni, fără deosebire, au fost umiliţi în toate modurile posibile. Unii plângeau şi refuzau să mănânce. Totuşi, Martorii s-au încurajat şi s-au ajutat unii pe alţii intonând cântări de laudă pentru Iehova şi împărţind între ei hrana pe care o aveau. Ei au fost trimişi în nişte „aşezări permanente“ şi li s-a spus că aceasta era o călătorie fără întoarcere.

Hiisi îşi aduce aminte de sprijinul iubitor pe care l-a primit de la fraţii ei de credinţă în acea perioadă dificilă: „Într-o staţie, trenul nostru s-a oprit lângă un tren din Moldova. Prin peretele vagonului am auzit un bărbat care ne întreba cine eram şi unde mergeam. I-am spus că eram Martori ai lui Iehova din Estonia şi că nu ştiam unde mergem. Martorii din trenul care venea din Moldova au auzit conversaţia. Printr-o deschizătură din peretele vagonului, ei ne-au aruncat o pâine mare şi nişte prune uscate“. Ea adăugă: „Atunci am început să înţelegem amploarea acestei operaţiuni: erau deportaţi Martori ai lui Iehova din toate republicile Uniunii Sovietice!“.

Două adolescente Martore, Corinna şi sora ei, Ene, au fost despărţite de mama lor mai bine de şase ani. Mama lor, şi ea Martoră a lui Iehova, fusese arestată şi trimisă într-un lagăr de muncă. Apoi, în acea noapte de tristă amintire din luna aprilie, cele două fete au fost luate de-acasă cu forţa şi aruncate într-un vagon pentru animale. Plină de recunoştinţă, Corinna povesteşte: „În tren, o Martoră care avea doi copii s-a oferit să ne poarte de grijă şi ne-a asigurat că puteam să locuim cu ea şi cu copiii ei ca o familie“.

 Ce s-a întâmplat la destinaţie, în friguroasa pustietate siberiană? Chiar a doua zi, a început un umilitor „târg de sclavi“. Nişte oameni de la cooperativele agricole din vecinătate au venit să-şi aleagă lucrători. Corinna îşi aminteşte: „Îi auzeam certându-se între ei: «Tu ai deja un şofer de tractor. Ăsta-i al meu!» sau «Eu am luat deja doi bătrâni. Acum trebuie să iei şi tu!»“.

Corinna şi Ene erau fete curajoase. Ele au mai spus: „Ne era foarte dor de mama! Tânjeam atât de mult după îmbrăţişările ei!“. Totuşi, ele şi-au păstrat credinţa în Iehova, dar şi simţul umorului. Corinna a adăugat: „Într-un fel, a fost bine că mama nu ne-a văzut, fiindcă uneori trebuia să lucrăm afară pe un frig cumplit fără să avem o îmbrăcăminte corespunzătoare“.

În mod sigur, mulţi oameni nevinovaţi din Estonia şi din alte ţări au suferit nedreptăţi de nedescris, printre ei aflându-se şi Martorii lui Iehova. (Vezi chenarul „O «teroare» greu de imaginat“.) În pofida maltratărilor şi a suferinţelor din trecut, Martorii lui Iehova din Estonia continuă să fie un grup de oameni activi şi fericiţi.

Biblia ne asigură că Iehova Dumnezeu urăşte nedreptatea. Ea spune: „Iehova, Dumnezeul tău, detestă pe oricine face aceste lucruri, pe oricine comite nedreptate“ (Deuteronomul 25:16). Deşi Dumnezeu a tolerat până acum nedreptatea, el va pune capăt în curând nedreptăţii şi răutăţii. Psalmistul spune: „Încă puţin şi cel rău nu va mai fi, te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi. Dar cei smeriţi vor stăpâni pământul şi îşi vor găsi desfătarea în belşug de pace“ (Psalmul 37:10, 11).

Da, în faţă ne stă un viitor luminos! Chiar dacă nu putem schimba trecutul, putem face ceva pentru a avea un viitor fericit. Vă îndemnăm să vă apropiaţi de Dumnezeu şi să aflaţi ce trebuie să faceţi pentru a vă bucura de acest viitor minunat, când pe pământ va domni dreptatea (Isaia 11:9).