ÎN AERUL cald şi umed plutea parfumul suav al florilor de lotus şi al altor plante acvatice. Caravana cu negustori alături de care mergea Iosif traversa câmpia joasă a întinsei delte a Nilului. Să ne imaginăm un şir de oameni care îşi mânau cămilele de-a lungul unui curs de apă, lăsând în urmă oraş după oraş. Doar un stârc care brăzda luciul apei sau un ibis care se înălţa în zbor le atrăgea din când în când atenţia. Iosif se gândea din nou la ţinuturile sale natale, la dealurile înalte, bătute de vânt ale Hebronului, de care îl despărţeau sute de kilometri. Lumea în care se afla era complet diferită!

Cocoţate în vârful curmalilor şi al smochinilor, maimuţele stăteau la taifas, scoţând sunete stridente. Pentru Iosif, limba oamenilor prin dreptul cărora treceau părea la fel de neinteligibilă. Poate că încerca să desluşească unele cuvinte şi expresii. Se gândea, probabil, că va trebui să înveţe o nouă limbă, pentru că nu spera să-şi mai vadă vreodată familia.

Deşi nu avea mai mult de 17 sau 18 ani, Iosif s-a confruntat cu încercări care ar fi înfricoşat chiar şi un adult. Geloşi că Iosif era favoritul tatălui lor, propriii săi fraţi fuseseră la un pas să-l ucidă. S-au răzgândit însă şi l-au vândut acestor negustori (Geneza 37:2, 5, 18-28). Trecuseră deja câteva săptămâni de atunci. Bucuria negustorilor creştea pe măsură ce se apropiau de marele oraş unde intenţionau să-l vândă pe Iosif şi preţioasa lor marfă, de pe urma cărora aveau să câştige mulţi bani. Ce a făcut Iosif pentru ca disperarea să nu-l doboare? Cum ne putem ocroti noi credinţa când ne confruntăm cu încercări şi greutăţi? Exemplul lui Iosif ne poate fi de mare ajutor.

„Iosif a fost dus jos, în Egipt, iar Potifar, un demnitar egiptean de la curtea faraonului, şeful gărzii personale, l-a cumpărat din mâna ismaeliţilor care îl aduseseră acolo.” (Geneza 39:1) Prin aceste cuvinte, Biblia ne ajută să înţelegem cât de umilit s-a simţit acest tânăr când a fost vândut a doua oară. Nu era altceva decât o marfă! Să ni-l imaginăm pe Iosif mergând în urma noului său stăpân, un funcţionar de la curtea faraonului. Îndreptându-se spre viitoarea lui locuinţă, Iosif străbate străzile aglomerate ale oraşului, ticsite cu bazaruri.

Însă noua lui casă nu semăna deloc cu corturile în care crescuse. Iosif se născuse într-o familie de nomazi, care se mutau des dintr-un loc în altul pentru a-şi paşte turmele de oi. În Egipt însă, oamenii bogaţi, asemenea lui Potifar, locuiau în case elegante, zugrăvite în culori vii. Potrivit arheologilor, egiptenii din vechime iubeau grădinile luxuriante, înconjurate de ziduri. Aici se întâlneau copaci umbroşi şi lacuri liniştite cu lotuşi, papirus şi alte plante acvatice. Unele case erau ascunse printre copacii din grădini; aveau terase unde se simţea adierea plăcută a vântului, ferestre mari care asigurau o bună aerisire, multe încăperi, între care o sală de mese spaţioasă şi camere pentru servitori.

 A fost impresionat Iosif de atâtea bogăţii? Puţin probabil. Mai degrabă, el şi-a dat seama cât de singur era. Limba, îmbrăcămintea, pieptănătura şi mai ales religia îi erau complet străine. Egiptenii se închinau la o multitudine ameţitoare de zei, practicau magia şi ocultismul şi erau preocupaţi de moarte şi de viaţa de apoi. Dar ce l-a ajutat pe Iosif să nu se lase doborât de singurătate? Relatarea biblică spune: „Iehova a fost cu Iosif” (Geneza 39:2). Cu siguranţă, Iosif i-a spus lui Dumnezeu tot ce îl neliniştea. Biblia afirmă că „Iehova este aproape de toţi cei ce-l cheamă” (Psalmul 145:18). Ce altceva a făcut Iosif pentru a se apropia de Dumnezeul său?

Tânărul Iosif nu s-a lăsat pradă disperării, ci s-a străduit să-şi îndeplinească responsabilităţile cât mai bine. Astfel, el i-a dat lui Iehova multe motive să-l binecuvânteze, iar, la scurt timp după aceea, a câştigat favoarea stăpânului său. Potifar a observat că Iehova, Dumnezeul în care credea Iosif, îl binecuvânta pe tânărul lui servitor, iar această binecuvântare a adus, cu siguranţă, mai mult belşug în casa egipteanului. Iosif a crescut în ochii stăpânului său, care, treptat, i-a încredinţat tot ce avea acestui tânăr capabil (Geneza 39:3-6).

Iosif este un exemplu demn de urmat pentru tinerii de astăzi care îi slujesc lui Dumnezeu. De pildă, la şcoală, ei s-ar putea simţi uneori singuri şi stingheri, înconjuraţi de o lume atrasă de ocultism şi cu o concepţie pesimistă asupra vieţii. Dacă te afli într-o asemenea situaţie, adu-ţi aminte că Iehova nu s-a schimbat (Iacov 1:17). El este şi în prezent alături de cei care îi rămân loiali şi se străduiesc să se achite cât mai bine de responsabilităţi, aşa cum îi place lui. El îi binecuvântează din plin şi va face la fel şi în cazul tău.

În continuare, relatarea biblică ne spune că Iosif a devenit un bărbat matur, „frumos la trup şi frumos la chip”. Aceste cuvinte sugerează că pe Iosif îl pândea pericolul, întrucât, deseori, frumuseţea fizică atrage fără voia cuiva atenţia celor cu intenţii nepotrivite.

Iosif punea mare preţ pe loialitate, dar soţia lui Potifar nu privea astfel lucrurile. Iată ce citim: „Soţia stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi-i zicea: «Culcă-te cu mine!»” (Geneza 39:7). A fost tentat Iosif să cedeze în faţa avansurilor neruşinate ale acestei femei păgâne? Biblia nu spune că Iosif ar fi fost imun la dorinţele tinereţii sau că răsfăţata soţie a bogatului şi influentului funcţionar de la curtea faraonului ar fi fost o femeie urâtă. Şi-a zis oare Iosif că stăpânul său n-o să afle  niciodată? S-a gândit el vreun moment la avantajele materiale pe care i le-ar fi adus această relaţie imorală?

Nu ştim la ce s-a gândit Iosif. Ştim însă ce a fost în inima lui, aşa cum reiese cu claritate din Geneza 39:8, 9, unde găsim răspunsul său: „Iată că stăpânul meu nu poartă grija niciunui lucru pe care îl fac în casa lui şi mi-a dat în mână tot ce are. Nu este nimeni mai mare ca mine în casa aceasta şi el nu mi-a interzis nimic în afară de tine, pentru că eşti soţia lui. Cum aş putea să fac un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”. Imaginează-ţi tonul grav cu care a rostit tânărul Iosif aceste cuvinte. Pentru el era îngrozitor şi să se gândească la propunerea acestei femei. De ce?

După cum a spus Iosif, stăpânul său avea multă încredere în el. Potifar îi încredinţase tot ce avea, mai puţin soţia. Numai gândul de a-i trăda încrederea i se părea respingător. Dar şi mai respingătoare i se părea ideea de a păcătui împotriva Dumnezeului său, Iehova. Iosif aflase multe lucruri de la părinţii săi despre punctul de vedere divin cu privire la căsătorie şi fidelitate. Iehova, care oficiase prima căsătorie, îşi făcuse cunoscute cu claritate sentimentele. Soţul şi soţia trebuiau să se lipească unul de celălalt, devenind „o singură carne” (Geneza 2:24). Oricine îndrăznea să rupă această legătură risca să-şi atragă mânia lui Dumnezeu. De exemplu, bărbaţii care au fost la un pas să le violeze pe Sara, soţia lui Avraam şi străbunica lui Iosif, şi pe Rebeca, soţia lui Isaac şi bunica lui Iosif, au fost foarte aproape de un dezastru (Geneza 20:1-3; 26:7-11). Iosif îşi însuşise această lecţie şi era hotărât să o respecte.

Dar soţia lui Potifar n-a fost deloc încântată de răspunsul lui Iosif. Un biet sclav îndrăznea să o refuze, spunând că propunerea ei era „un rău atât de mare”. Cu toate acestea, n-a renunţat. Rănită în amorul propriu, ea a încercat cu înverşunare să-l determine pe Iosif să se răzgândească. Atitudinea ei poate fi asemănată cu a lui Satan, care l-a ispitit pe Isus. Şi încercarea lui Satan a dat greş, dar, în loc să renunţe, el a aşteptat „un alt moment prielnic” (Luca 4:13). Prin urmare, slujitorii fideli ai lui Iehova trebuie să fie hotărâţi şi fermi, asemenea lui Iosif. Deşi soţia lui Potifar l-a bătut la cap „zi de zi”, Iosif a rămas neclintit. Iată ce citim: „El n-a ascultat de ea” (Geneza 39:10). Totuşi, soţia lui Potifar era hotărâtă să-l seducă.

A găsit un moment când toţi servitorii erau afară. Ştia că Iosif trebuia să vină pentru a se achita de responsabilităţile pe care le avea. Când a intrat în casă, a încercat să-l prindă în capcană. Apucându-i veşmântul, i-a spus pentru ultima oară: „Culcă-te cu mine!”. Iosif n-a stat pe gânduri. Smulgându-se din strânsoare, s-a tras înapoi, însă ea a ţinut strâns de veşmântul lui, care i-a rămas în mână. Apoi, Iosif a fugit (Geneza 39:11, 12).

Să ne amintim de sfatul inspirat al apostolului Pavel: „Fugiţi de fornicaţie!” (1 Corinteni 6:18). Iosif este un exemplu demn de urmat pentru toţi creştinii adevăraţi. Prin forţa împrejurărilor, am putea ajunge în compania unor persoane care desconsideră normele morale ale lui Dumnezeu. Dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm influenţaţi de ei. Trebuie să fugim cu orice preţ.

Iosif a plătit scump pentru refuzul său. Soţia lui Potifar voia acum să se răzbune. A început imediat să ţipe şi să-şi cheme servitorii. L-a acuzat pe Iosif că a încercat să o violeze şi că acesta a fugit când ea a ţipat. A păstrat veşmântul incriminator şi a aşteptat ca soţul ei să se întoarcă. Când Potifar a ajuns acasă, ea a spus aceeaşi minciună, insinuând că numai soţul ei era de vină că adusese în casă un străin. Cum a reacţionat Potifar? Biblia spune că „s-a aprins de mânie”, l-a luat pe Iosif şi l-a aruncat în închisoare (Geneza 39:13-20).

Nu se cunosc prea multe lucruri despre închisorile egiptenilor. Arheologii au găsit ruinele unor astfel de temniţe, construcţii asemănătoare unor fortăreţe cu celule, care uneori erau săpate în pământ. Iosif a numit acest loc „groapă”, ceea ce sugerează un loc întunecat, de unde nu mai ieşea nimeni (Geneza 40:15). Din cartea Psalmilor aflăm că Iosif a fost torturat: „Picioarele i-au  fost strânse în obezi, sufletul i-a ajuns în fiare” (Psalmul 105:17, 18). Egiptenii obişnuiau să-i lege cu lanţuri pe deţinuţi şi să le imobilizeze braţele la spate sau să le prindă foarte strâns gulere de fier în jurul gâtului. Cât de mult trebuie să fi suferit Iosif din cauza acestor tratamente inumane, ştiind că nu făcuse nimic ca să fie torturat!

Iar situaţia aceasta n-a durat câteva zile. Relatarea spune că Iosif „a rămas în închisoare”. El a stat mulţi ani în acel loc îngrozitor fără să ştie dacă va ieşi vreodată de acolo. * Acele zile îngrozitoare s-au transformat în săptămâni, apoi în luni. Cum a reuşit Iosif să nu cadă pradă disperării?

Răspunsul se află în relatarea biblică: „Iehova a fost în continuare cu Iosif şi i-a arătat bunătate iubitoare” (Geneza 39:21). Nici zidurile închisorilor, nici obezile şi nici temniţele întunecate nu-l pot împiedica pe Iehova să-i asigure pe slujitorii săi de bunătatea sa iubitoare (Romani 8:38, 39). Este foarte posibil ca Iosif să-i fi spus în rugăciune Tatălui său ceresc toată durerea sa, iar apoi să fi primit pacea şi liniştea pe care numai „Dumnezeul oricărei mângâieri” le poate oferi (2 Corinteni 1:3, 4; Filipeni 4:6, 7). Dar ce a mai făcut Iehova pentru Iosif? Biblia spune că Iosif a găsit „favoare în ochii comandantului închisorii”.

Din câte se pare, deţinuţii au fost puşi să muncească, iar Iosif i-a dat din nou motive lui Iehova să-l binecuvânteze. El a muncit cu conştiinciozitate, achitându-se cât mai bine de toate însărcinările primite, iar Iehova şi-a făcut partea. Cu binecuvântarea lui Iehova, Iosif a câştigat respectul şi încrederea celor din jur, la fel ca în casa lui Potifar. Biblia spune: „Astfel, comandantul închisorii i-a dat în mâna lui Iosif pe toţi întemniţaţii din închisoarea aceea şi ei făceau totul aşa cum poruncea el. Comandantul închisorii nu se mai ocupa de absolut nimic din ce era în mâna lui, pentru că Iehova era cu Iosif şi Iehova făcea să reuşească tot ce înfăptuia el” (Geneza 39:22, 23). Cât de încurajat s-a simţit Iosif văzând că Iehova îi purta de grijă!

Şi situaţia noastră se poate schimba pe neaşteptate în mod dramatic sau putem ajunge victime ale unor nedreptăţi pline de cruzime. Exemplul de credinţă al lui Iosif ne poate ajuta să le facem faţă. Dacă vom rămâne alături de Iehova, perseverând în rugăciune, dacă îi vom respecta poruncile şi ne vom strădui să facem ce este corect în ochii săi, el va avea motive să ne binecuvânteze. În ceea ce îl priveşte pe Iosif, Iehova îi pregătise mari binecuvântări, aşa cum vom vedea în următoarele articole din această serie.