ÎN LUMINA dimineţii, Debora privea armata adunată pe muntele Tabor. Era o privelişte emoţionantă. Curajul soldaţilor şi credinţa conducătorului lor, Barac, o impresionau profund. Deşi erau zece mii la număr, încrederea în Iehova şi curajul aveau să le fie greu încercate în acea zi. Duşmanul cu care urmau să dea piept era feroce, iar ei erau în inferioritate numerică şi slab înarmaţi. Însă au venit aici îndeosebi pentru că fuseseră îmbărbătaţi de această femeie.

Să ne-o imaginăm pe Debora, cu hainele fluturându-i în bătaia vântului, scrutând împreună cu Barac priveliştea din faţa lor. Muntele Tabor, asemenea unui con cu vârful retezat, avea o înălţime de aproximativ 400 de metri. De pe munte se putea vedea câmpia Esdrelon, care se întindea ca un evantai spre sud-vest. Râul Chison, a cărui albie sinuoasă străbătea câmpia acoperită cu iarbă, trecea pe lângă muntele Carmel, iar apoi se vărsa în Marea cea Mare. Din câte se pare, în acea dimineaţă, albia râului era secată. Totuşi, pe câmpie se vedea ceva strălucitor. Elita armatei lui Sisera, asemenea unei bucăţi de fier scânteietoare, se apropia tot mai mult. Cele aproximativ 900 de care de război erau prevăzute cu coase de fier, fixate în prelungirea osiilor. Sisera voia să-i secere pe israeliţi ca pe un lan de orz.

Debora ştia că Barac şi oamenii lui aşteptau un cuvânt sau un semn de la ea. Era Debora singura femeie de acolo? Ce a simţit ea în acele împrejurări, ştiind că pe umerii ei apăsa o responsabilitate atât de mare? S-a întrebat ea cumva ce căuta acolo? Bineînţeles că nu! Iehova, Dumnezeul ei, îi spusese că Israelul trebuia să înceapă acest război şi că victoria avea să vină prin mâna unei femei (Judecătorii 4:9). Ce lecţie de credinţă ne oferă Debora şi aceşti luptători neînfricaţi?

Relatarea biblică ne face cunoştinţă cu Debora, numind-o „profetesă”, responsabilitate neobişnuită pentru o femeie, deşi Debora nu a fost singura profetesă. * Totuşi, ea mai avea o responsabilitate. După cât se pare, Debora transmitea răspunsul lui Iehova la problemele israeliţilor, rezolvându-le astfel neînţelegerile (Judecătorii 4:4, 5).

Debora locuia în regiunea muntoasă a lui Efraim, între Betel şi Rama. Ea stătea sub un palmier şi le slujea conaţionalilor săi sub îndrumarea lui Iehova. Deşi avea o responsabilitate dificilă, Debora nu s-a lăsat intimidată. Israeliţii aveau mare nevoie de serviciul ei. De fapt, mai târziu, Debora a luat parte la compunerea unei cântări inspirate, în care a spus despre israeliţii infideli: „Şi-au ales noi dumnezei. Atunci a fost război la porţi” (Judecătorii 5:8). Întrucât îl abandonaseră pe Iehova pentru a le sluji altor dumnezei, Iehova i-a dat pe israeliţi în mâna duşmanilor. Regele canaanit Iabin i-a asuprit prin intermediul lui Sisera, un general puternic.

Numele „Sisera” stârnea groază şi panică printre locuitorii Israelului. Religia şi cultura canaanită erau pline de cruzime. Canaaniţii erau cunoscuţi  pentru jertfirea copiilor şi pentru prostituţia la templu. Ce au îndurat israeliţii în perioada în care au fost asupriţi de canaaniţi? Cântarea Deborei ne ajută să aflăm răspunsul. Drumurile erau pustii, iar satele fără locuitori (Judecătorii 5:6, 7). Oamenii se ascundeau în păduri şi pe dealuri, temându-se să-şi lucreze pământul sau să locuiască în sate fără ziduri protectoare. Le era frică să umble pe drumuri aflate în câmp deschis, unde erau atacaţi, copiii răpiţi, iar femeile violate. *

Teroarea domnea de 20 de ani când Iehova a văzut că poporul său încăpăţânat era dispus să se schimbe sau, potrivit relatării inspirate din cântarea Deborei şi a lui Barac, „până m-am ridicat eu, Debora, până m-am ridicat eu ca o mamă în Israel”. Nu ştim dacă Debora, soţia lui Lapidot, era mamă, întrucât această expresie este folosită în sens figurat. Iehova o numise pe Debora să ocrotească naţiunea asemenea unei mame. El i-a spus să-l cheme pe judecătorul Barac, un bărbat puternic şi credincios, şi să-i dea instrucţiuni să lupte împotriva lui Sisera (Judecătorii 4:3, 6, 7; 5:7).

„Du-te şi împrăştie-te pe muntele Tabor”, a poruncit Iehova prin intermediul Deborei. Barac trebuia să strângă zece mii de soldaţi din două triburi ale lui Israel. Iehova a transmis prin Debora că israeliţii îi vor înfrânge pe puternicul Sisera şi armata sa, alcătuită din 900 de care de război. Bineînţeles, Barac a fost foarte surprins de această promisiune, deoarece Israelul nu avea nici armată şi nici arme de război. Totuşi, Barac a fost de acord să meargă la luptă, însă cu condiţia ca Debora să-i însoţească la muntele Tabor (Judecătorii 4:6-8; 5:6-8).

Unii consideră în mod greşit că cererea lui Barac a fost o dovadă de lipsă de credinţă. Totuşi, Barac nu i-a cerut lui Dumnezeu mai multe arme, ci, dând dovadă de credinţă, a înţeles că era important ca un reprezentant al lui Iehova să fie acolo pentru a-i întări pe el şi pe oamenii săi (Evrei 11:32, 33). Iehova i-a acceptat cererea şi a lăsat-o pe Debora să-l însoţească pe Barac. Totuşi, sub inspiraţie divină, Debora a profeţit că gloria pentru obţinerea victoriei nu-i va reveni unui bărbat (Judecătorii 4:9). Dumnezeu stabilise că o femeie avea să-l execute pe infamul Sisera!

În lumea de astăzi, femeile sunt victime ale multor nedreptăţi, acte de violenţă şi abuzuri. Rareori li se acordă demnitate aşa cum doreşte Dumnezeu. Totuşi, Dumnezeu le acordă femeilor aceeaşi valoare şi onoare pe care le-o acordă bărbaţilor (Romani 2:11; Galateni 3:28). Exemplul Deborei ne  aminteşte că Dumnezeu le acordă femeilor privilegii şi le oferă dovezi concrete ale încrederii şi ale favorii sale. Să nu adoptăm niciodată atitudinea discriminatorie caracteristică acestei lumi!

Barac a mers să-şi strângă armata. A adunat zece mii de bărbaţi viteji care să lupte împotriva armatei de temut a lui Sisera. În timp ce îşi conducea oamenii pe muntele Tabor, Barac era bucuros că alături de el era cineva care le insufla curaj. Relatarea biblică spune: „A urcat şi Debora cu el” (Judecătorii 4:10). Să ne imaginăm cât de îmbărbătaţi au fost soldaţii când au văzut că acea femeie dârză li se alăturase în marşul spre muntele Tabor, gata să-şi pună viaţa în pericol împreună cu ei datorită credinţei pe care o avea în Iehova Dumnezeu!

Când a aflat că Israelul a îndrăznit să strângă armată împotriva lui, Sisera a trecut imediat la acţiune. Câţiva regi canaaniţi s-au aliat cu regele Iabin, care, după cât se pare, era cel mai puternic dintre ei. Apoi, carele de război ale lui Sisera au pornit în formaţie de luptă, făcând pământul să se cutremure din cauza huruitului lor asurzitor. Canaaniţii erau siguri că vor nimici într-o clipă neînsemnata armată a lui Israel (Judecătorii 4:12, 13; 5:19).

Ce aveau să facă Barac şi Debora în timp ce duşmanul se apropia? Dacă rămâneau pe versanţii muntelui Tabor, ar fi fost în avantaj faţă de forţele canaanite care înaintau, întrucât carele lor nu puteau lupta decât pe teren drept. Însă Barac avea să lupte aşa cum poruncise Iehova, de aceea a aşteptat un cuvânt de la Debora. În cele din urmă, Debora a spus: „Scoală-te, pentru că aceasta este ziua în care Iehova îl va da pe Sisera în mâna ta! Oare nu a ieşit Iehova înaintea ta?”. Apoi citim: „Barac a coborât de pe muntele Tabor cu zece mii de bărbaţi în urma lui” (Judecătorii 4:14) *

Armata lui Israel a coborât în mare grabă muntele şi a umplut câmpia deschisă, pornind spre acele maşinării de război înfiorătoare. A ieşit Iehova înaintea lor, aşa cum promisese Debora? Răspunsul a venit la scurt timp după aceea. Relatarea biblică spune: „Pământul s-a zguduit şi cerurile au picurat”. Confuzia a pus stăpânire peste armata lui Sisera. Apoi a început să plouă atât de tare, încât întreaga câmpie a fost inundată complet. Nu după mult timp, greoaiele care de război cu coase de fier au devenit mai degrabă o piedică decât un ajutor. Acestea s-au împotmolit în noroi fără să mai poată fi scoase de acolo (Judecătorii 4:14, 15; 5:4).

Barac şi oamenii lui nu s-au temut de furtună deoarece ştiau de la cine provenea. Ei s-au năpustit asupra armatei canaanite şi, acţionând ca executori ai sentinţei lui Dumnezeu, i-au ucis pe toţi soldaţii canaaniţi. Râul Chison a ieşit din matcă şi a dus spre Marea cea Mare trupurile moarte ale canaaniţilor (Judecătorii 4:16; 5:21).

În prezent, Iehova nu-şi trimite slujitorii să lupte literalmente. Totuşi, el le cere să poarte un război spiritual (Matei 26:52; 2 Corinteni 10:4). Dacă ne străduim să ascultăm de Dumnezeu, vom ocupa locul ce ne revine în acest război. Avem nevoie de curaj, pentru că cei ce nu sunt de partea lui Dumnezeu ar putea să ni se împotrivească cu înverşunare. Dar Iehova nu s-a schimbat. Şi în prezent, el vine în apărarea celor ce îşi pun încrederea în El, asemenea Deborei, lui Barac şi soldaţilor curajoşi din Israelul antic.

Totuşi, cel mai de temut duşman canaanit reuşise să scape. Sisera a fugit pe jos de pe câmpul de luptă. Lăsându-şi camarazii să moară în noroi, el s-a furişat printre soldaţii israeliţi ca să ajungă într-o zonă fără noroi şi s-a îndreptat spre cel mai apropiat aliat. După ce a alergat pe câmp mai mulţi kilometri, temându-se că ar putea fi prins de soldaţii israeliţi, Sisera s-a dus la corturile lui Heber, un chenit care se separase de poporul său nomad din sud şi care încheiase un acord cu regele Iabin (Judecătorii 4:11, 17).

Epuizat, Sisera a ajuns la corturile lui Heber. Aici a aflat că Heber era plecat. Însă Iael, soţia acestuia, era acasă. Mai mult ca sigur, Sisera s-a aşteptat ca  Iael să respecte înţelegerea pe care soţul ei o făcuse cu regele Iabin. Probabil că Sisera nu concepea ca o femeie să acţioneze sau chiar să gândească altfel decât soţul ei. Dar Sisera nu ştia ce fel de femeie era Iael! Ea văzuse, cu certitudine, cât de mult suferiseră israeliţii sub mâna opresivă a canaaniţilor; probabil, şi-a dat seama că avea de făcut o alegere. Fie îl ajuta pe acest om rău, fie lua poziţie de partea lui Iehova şi îl lovea pe duşmanul poporului Său. Dar ce putea să facă? Cum să ucidă o femeie un războinic atât de puternic şi de experimentat?

Iael a trebuit să ia repede o decizie. Ea i-a pregătit lui Sisera un loc în care să se odihnească. Acesta i-a poruncit să nu spună nimănui că se afla acolo. După ce Sisera s-a culcat, Iael l-a învelit cu o pătură, iar mai târziu, când el i-a cerut apă, ea i-a dat lapte. Imediat după aceea, Sisera s-a cufundat într-un somn adânc. Apoi, Iael a luat două unelte folosite în mod frecvent şi cu multă iscusinţă de femeile care locuiau în corturi: un ţăruş de cort şi un ciocan. Apropiindu-se încet de capul lui Sisera, Iael s-a pregătit să îndeplinească înfricoşătoarea misiune de a executa o sentinţă a lui Iehova. Un singur moment de nesiguranţă i-ar fi fost fatal. S-a gândit ea cumva la poporul lui Dumnezeu şi la maltratările pe care israeliţii le suferiseră zeci de ani din cauza lui Sisera? Sau s-a gândit la privilegiul de a lua poziţie de partea lui Iehova? Relatarea biblică nu spune. Totuşi, ştim că Iael a trecut imediat la acţiune şi l-a ucis pe Sisera (Judecătorii 4:18-21; 5:24-27).

Mai târziu, Barac a venit să-l caute pe fugar. Când Iael i-a arătat cadavrul, cu ţăruşul înfipt în tâmple, Barac a înţeles că profeţia Deborei se împlinise. O femeie îl ucisese pe puternicul războinic Sisera! Criticii moderni ai Bibliei şi scepticii i-au atribuit lui Iael diverse apelative depreciative, totuşi Barac şi Debora au cunoscut-o mai bine. Ei au fost inspiraţi să o numească în cântarea lor „nespus de binecuvântată printre femei” datorită curajului de care a dat dovadă (Judecătorii 4:22; 5:24). Demnă de remarcat este nobleţea sufletească a Deborei. Ea n-a invidiat-o pe Iael pentru laudele care i-au fost aduse. Dimpotrivă, tot ce a contat pentru ea a fost că promisiunea lui Iehova se împlinise.

După moartea lui Sisera, regele Iabin nu a mai fost o ameninţare pentru israeliţi. Opresiunea canaanită a luat sfârşit. Au urmat 40 de ani de pace (Judecătorii 4:24; 5:31). Cât de binecuvântaţi au fost Debora, Barac şi Iael pentru că şi-au pus încrederea în Iehova Dumnezeu! Dacă imităm credinţa Deborei, luând curajoşi poziţie de partea lui Iehova şi încurajându-i pe alţii să facă acelaşi lucru, Iehova ne va binecuvânta cu victorii şi cu pace durabilă.