Martorii lui Iehova din Ungaria lăudați pentru implicarea în operațiuni de ajutorare
În iunie 2013, cantitățile enorme de precipitații căzute în Europa Centrală au provocat ieșirea din matcă a mai multor cursuri de apă. În Ungaria, Dunărea a atins, pe aproape toată lungimea ei de pe teritoriul acestei țări, cel mai înalt nivel înregistrat vreodată.
Având în vedere situația de urgență, Ministerul Resurselor Umane al Ungariei a întrebat filiala din Ungaria a Martorilor lui Iehova dacă Martorii puteau da o mână de ajutor la prevenirea daunelor inundațiilor. Drept urmare, filiala a invitat congregațiile situate de-a lungul fluviului să ia parte la acțiuni de prevenire a inundațiilor organizate de autoritățile locale.
Reacția congregațiilor a fost extraordinară. În următoarele zile, peste 900 de Martori din 72 de congregații au participat la lucrările de consolidare a malurilor fluviului. Au fost rugați să poarte un ecuson pe care să scrie „Martorii lui Iehova”, precum și numele lor și al orașului în care locuiau.
Într-un oraș, reprezentantul Crucii Roșii locale a trimis unei congregații următorul mesaj: „Vă datorăm respectul și recunoștința noastră! Rareori vedem o asemenea unitate și disponibilitate, ca să nu mai menționăm distanțele mari pe care le-ați parcurs! Le vorbesc cu mândrie locuitorilor din orașul nostru despre exemplul pe care l-ați dat!”.
Președintele unei organizații de ajutorare în caz de dezastre, care este și membru al Parlamentului Ungariei, a trimis o scrisoare filialei mulțumindu-le Martorilor pentru sprijinul acordat.