Site-ul JW.ORG este promovat la Târgul de Carte din Toronto
În perioada 13-16 noiembrie 2014, Convention Centre Metro a găzduit Târgul Internațional de Carte din Toronto. Au fost expuse cărți în format tipărit și digital. În cele patru zile, târgul a fost vizitat de peste 20 000 de persoane.
Printre expozanți s-au numărat și Martorii lui Iehova, care au avut un stand interactiv și original. Vizitatorilor li s-a arătat pe tablete cum se navighează pe jw.org.
Unul dintre organizatorii evenimentului a declarat: „Site-ul vostru este foarte modern. Cred că ceilalți expozanți ar trebui să ia lecții de la voi”. Vizitatorii au remarcat că site-ul denotă profesionalism, că se navighează ușor pe el și că abordează întrebări fundamentale ale vieții. În plus, au rămas impresionați de informațiile utile de pe site, care îi ajută pe oameni să facă față problemelor și îngrijorărilor.
În discuțiile purtate cu vizitatorii, Martorii care se ocupau de stand au constatat că majoritatea acestora nu auziseră până atunci de site-ul jw.org. Aproape toți au acceptat o carte de vizită sau pliantul Unde putem găsi răspunsuri la întrebările importante ale vieții?. Mulți au spus că vor accesa din nou site-ul, iar unii chiar au cerut ca Martorii lui Iehova să-i viziteze acasă.
Întrucât, la târg, vineri a fost „Ziua Copiilor”, la stand au fost prezentate animațiile de pe jw.org. Grupuri de elevi însoțiți de profesorii lor s-au oprit și au urmărit aceste materiale video.
Un bărbat din Chicago care lucrează la o companie ce tipărește Biblii a apreciat calitatea Sfintelor Scripturi – Traducerea lumii noi expuse la standul Martorilor. El a dorit să ia legătura cu cei ce au tipărit această Biblie și i s-a dat o carte de vizită.
Din cele peste 700 de limbi disponibile pe site, vizitatorii au căutat publicații în 16 limbi: amharică, bengali, chineză, coreeană, engleză, franceză, greacă, gujarati, hindi, portugheză, spaniolă, suedeză, tamil, tigrinya, urdu și vietnameză.
Un Martor care îi întâmpina pe vizitatorii ce se apropiau de stand a observat că era o mare diferență între a le vorbi oamenilor despre site și a le arăta efectiv site-ul. El a spus: „Am avut o ocazie minunată de a prezenta site-ul”.