9 OCTOMBRIE 2014
ȘTIRI DE PE GLOB
Martorii lui Iehova iau măsuri în lupta cu virusul Ebola
NEW YORK: În timp ce epidemia de Ebola face ravagii în Africa de Vest, Martorii lui Iehova continuă să-și informeze membrii în legătură cu această boală mortală și să ia măsuri practice pentru a preveni răspândirea ei.
După ce au aflat că virusul Ebola a fost depistat în Guineea și că s-a răspândit rapid și în țările învecinate, Liberia și Sierra Leone, filialele Martorilor lui Iehova care supraveghează lucrarea din regiune au trimis scrisori tuturor congregațiilor din cele trei țări pentru a atrage atenția asupra pericolului existent. Scrisorile conțineau îndrumări și sugestii furnizate de agențiile guvernamentale locale și ofereau explicații privind pericolele infectării cu acest virus, modalitățile de transmitere a bolii și măsurile de precauție ce trebuie luate pentru a preveni răspândirea bolii. „Întrucât trăiesc într-o zonă în care cunoștințele despre boli sunt limitate, iar zvonurile false privind sursa infectării cu virusul Ebola se răspândiseră rapid, oamenii erau inițial confuzi, neștiind ce trebuie să facă”, declară Collin Attick, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din Sierra Leone. „Dar, când membrii congregațiilor noastre au auzit îndrumările primite la sala Regatului, ei au reacționat favorabil și cu promptitudine.”
Începând din iulie 2014, reprezentanți itineranți ai Martorilor lui Iehova fac vizite speciale, de două zile, în toate congregațiile din Sierra Leone și din Guineea. Cuvântarea ținută cu ocazia vizitei se intitulează „Ascultarea salvează vieți” și are obiectivul de a atrage atenția asupra măsurilor practice de stopare a epidemiei și de a încuraja aplicarea celor mai recente îndrumări primite. Aceste vizite vor continua până în noiembrie 2014. În plus, la intrarea în locurile de închinare (numite săli ale Regatului) ale Martorilor din Guineea, Liberia și Sierra Leone s-au înființat puncte de spălare a mâinilor, cu rezervoare ce conțin apă cu clor. Urmând modelul, majoritatea Martorilor din aceste țări și-au amenajat în locuințe astfel de puncte de spălare a mâinilor.
Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății publicat la 1laoctombrie 2014, s-au înregistrat deja 7 178 de cazuri de infectare cu Ebola și peste 3 300 de decese; se așteaptă însă ca cifrele să crească. Până la 2 octombrie, dintre cei 2 800 de Martori din Guineea și din Sierra Leone, o singură Martoră care lucra ca asistentă medicală a fost infectată cu virusul și a decedat în 25 septembrie 2014. În Liberia, dintre cei 6 365 de Martori, 10 au murit din cauza bolii; șase lucrau în domeniul sănătății. Deși virusul s-a răspândit recent și în Nigeria, niciunul dintre Martorii de aici nu a contractat boala. În plus, niciun misionar Martor din aceste țări nu a fost infectat; în perioada în care virusul se răspândea, mai mulți misionari se aflau în vacanță sau asistau la unul dintre congresele organizate în Europa și în Statele Unite. Unii dintre ei s-au întors recent în repartițiile lor și respectă instrucțiunile primite de la filiala locală. Alți misionari încă nu s-au întors din cauza restricțiilor de zbor sau din alte motive.
Comitete de ajutorare formate din voluntari Martori îi ajută pe Martorii locali să se îngrijească de necesitățile familiilor lor și de cele ale colaboratorilor lor în credință din țările africane cel mai grav afectate de virusul Ebola. „Respectarea principiilor biblice privind curățenia și carantina ne ajută să facem față acestei situații”, declară Thomas Nyain sr., purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din Liberia. „Ca Martori ai lui Iehova, evităm și obiceiurile nescripturale de înmormântare. Această poziție se dovedește o protecție pentru noi toți, mai ales în perioada critică actuală.”
În Sierra Leone, la un buletin de știri difuzat de un post de radio local s-a vorbit despre modul în care Martorii lui Iehova își ajută atât membrii, cât și semenii să evite infectarea cu virusul Ebola. Autoritățile de aici le-au cerut comitetelor de ajutorare ale Martorilor să sprijine agențiile guvernamentale din zonă.
„Pentru noi e încurajator să-i vedem pe colaboratorii noștri din Africa de Vest continuându-și, cu multă prudență, activitățile spirituale și lucrarea de instruire biblică în limita posibilităților”, declară J. R. Brown, purtătorul de cuvânt al Martorilor lui Iehova de la sediul lor mondial din New York. „Ne gândim la frații și surorile noastre de credință, precum și la toți ceilalți oameni care luptă cu această epidemie și ne rugăm pentru ei.”
Media contact:
Internațional: J. R. Brown, Biroul de Informații Publice, tel. +1 718 560 5000
Guineea: Thierry Pourthié, tel. +224 631 40 96 50
Liberia: Thomas Nyain sr., tel. +231 886 513 414
Nigeria: Paul Andrew, tel. +234 7080 662 020
Sierra Leone: Collin Attick, tel. +232 77 850 790